Târg de Sfântul Dumitru, la Muzeul Satului

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează, în perioada 26 – 28 octombrie, Târgul de „Sfântul Dumitru”.

Potrivit directorului general al instituţiei, conf. univ. dr. Paula Popoiu, în cele trei zile de sărbătoare, vizitatorii se vor putea bucura de prezenţa ansamblurilor folclorice, a tarafurilor şi a soliştilor de muzică populară românească şi ale etniei bulgare, precum şi de muzica de fanfară, muzica religioasă, onorurile militare… în echipament de epocă, teatru, de o expoziţie de fotografie, parada costumelor de inspiraţie populară şi o şezătoare la mijloc de zi.

Meşteri populari veniţi din toate zonele ţării vor fi prezenţi la târg cu obiectele create şi realizate de ei.

Pe 27 octombrie, graţie colaborării cu Ambasada Ciprului în România, muzeul va găzdui un moment de dans şi de muzică religioasă susţinute de grupuri de artişti din Cipru.

Nu vor lipsi produsele din gastronomia tradiţională – cozonaci, plăcinte, produse din carne, brânzeturi, turtă dulce, produse bio – miere, fructe şi legume, zacuscă, ori dulceţuri.

Pentru cei care poartă numele de Dumitru, Dumitra, conducerea Muzeul Satului va oferi acces gratuit (pe bază de buletin) la târg în zilele de 26 şi 27 octombrie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.