Tatăl lui George Pruteanu și spionajul sovietic

Pe George Pruteanu, Dumnezeu să-l ierte!, l-am cunoscut bine. A fost un tip cu un simţ al umorului senzaţional şi foarte inteligent. Am interacționat cu el  chiar în 1990, când fusese „importat” de la Iași și uns secretar general de redacție la săptămânalul Expres, condus de Cornel Nistorescu.

Trăgeam cu George niște partide de râs fabuloase. Era și un excelent actor și imita foarte bine politicienii epocii. Din păcate, era egocentric şi megaloman, chestii care l-au făcut să treacă de la PNŢCD la PSD şi în final să eşueze în PRM-ul lui Corneliu Vadim Tudor. Treaba asta îl făcuse spre sfârşitul vieţii lui nefrecventabil şi oamenii de bun simţ îl cam evitau.

Despre tatăl lui ştiam numai că a fost unul dintre cei mai buni şi cunoscuţi medici din Iaşi şi că a murit împreună cu soția sa într-un accident de maşină când George era foarte tânăr. Dezorientat de moartea părinților, aproape adolescentul George, intrat într-un anturaj tâmpit, s-a apucat să spargă boxe și poduri. Fura de acolo fără discriminare zacuscă, murături, unelte de pescuit, biciclete. Toate astea i-au adus un sejur la pușcărie. Cum spuneam, despre răposatul său tată nu știam mare lucru până de curând, când am aflat nişte amănunte năucitoare din tinereţea medicului Paul Pruteanu.

Expulzat de două ori

Conform autobiografiei sale date către comisia de epurare a PMR în data de  26.11.1951, Paul Pruteanu s-a născut cu numele de Pincu Solomonovici, pe data 15 ianuarie 1908, în comuna Fălciu (fişa o găsiţi aici, dacă daţi căutare pe numele Pruteanu: http://andco.ro/aplicatie/). Se trăgea, din câte am aflat, dintr-o familie evreiască bogată. Așa s-ar putea justifica faptul că a ajuns să studieze medicina în Franţa, la Strasbourg, pe la 18 ani. Numai că în loc să-şi vadă de cursurile de anatomie şi fiziologie, junele Pincu a intrat într-un joc periculos. S-a înscris, ca un erou al internaţionalismului proletar, în 1927, în Partidul Comunist Francez. Unele surse susțin că s-ar fi apucat să editeze cu fonduri obscure un ziar marxist de limbă germană. Putem presupune că publicaţia respectivă încerca să-i agite naţional pe alsacieni şi loreni, fiindcă altfel nu îmi explic de ce a fost, în 1930, expulzat din Franţa. Nu de alta, dar ţara era o democraţie şi Partidul Comunist Francez funcţiona bine merci, legal. Poate contrainformaţiile franceze l-au prins luând fonduri de la Comintern sau prestând servicii informative pentru sovietici.

Expediat din Franţa, Pincu ajunge în Elveţia, unde îşi schimbă numele în Paul Durand. Schimbarea numelor era o altă tactică a spionilor Comintern. Reuşeste să termine facultatea la Geneva. Conform fişei sale, între 1930 şi 1933, a fost membru în Partidul Comunist Elveţian. Și acesta funcţiona de asemenea legal, deci nu ar fi fost un motiv să fie expulzat şi din Elveţia. În 1933, a fost umflat de poliţie și i s-a dat interdicţia de a mai zăbovi prin cantoane. Probabil, a fost suspectat de spionaj.

O conservă?

Ajuns la loc în România, pare să se calmeze brusc. Nu se încadrează în ilegalitatea comunistă, deschide cabinete medicale mai întâi la Fălciu şi apoi la Bucureşti. Se remarcă drept un bun profesionist. Totuşi a păstrat o oarecare comunicare cu mişcarea subterană. Nu mi se par suspecte legăturile lui cu „intelectualii” de partid Mihail Roller (cel care va mutila ulterior din prisma „luptei de clasă” istoria ţării) sau Barbu Zaharescu (uns mai târziu academician, nu se ştie de ce, asasinat în urma unui jaf în anii 90 şi tatăl unui controversat prezentator TV și diplomat). Ciudată este relaţia pe care a pomenit că a avut-o cu Grigore (Grişa) Naum,  căruia i-a pus casa şi cabinetul la dispoziţie pentru întâlniri conspirative.

Omul ăsta era spion cu acte-n regulă. După un stagiu în războiul din Spania, Grişa a ajuns în URSS unde a fost ofiţer GRU. În 1944, a fost paraşutat în România cu misiunea de a sabota şi arunca în aer instalaţiile rafinăriilor de pe Valea Prahovei. După instaurarea dictaturii a ajuns general şi şeful contrainformaţiilor militare, poziţie în care era considerat o extensie a GRU. A fost unul dintre primii oameni de care a scăpat Gheorghiu-Dej în tentativa sa de distanţare faţă de Moscova la începutul anilor 60. Hramul său era prea evident. Grişa Naum a trăit discret până în 1999, când a murit la 88 de ani.

Să fi primit indicaţia medicul să nu se implice în viaţa ilegală de partid, dar să stea ca un fel de conservă într-o reţea de spionaj condusă de Naum? Greu de spus…

O carieră ireproşabilă

După 23 August 1944, Pincu Solomonovici, devenit Paul Pruteanu, a performat ca doctor. S-a specializat în organizare sanitară, a predat această materie la universităţile din Iaşi şi Bucureşti. A scris manuale  şi cărţi de istoria medicinei. Nu a avut nicio funcţie la vârful nomenclaturii PCR-PMR. Asta, probabil şi fiindcă regimul era paranoic şi îi bănuia de joc dublu pe cei care au lucrat pentru „cauză” în Occident, aşa cum a fost cazul celor ce luptaseră pentru Spania republicană. A murit pe neaşteptate, în accidentul de maşină pomenit mai sus, în 1966, împreună cu soţia sa.

Secțiunea găzduiește opinii diferite, o încercare inedită în presa românească, care își propune să contribuie la o dezbatere autentică și civilizată, încercând să devină o punte de dialog peste prăpastia care desparte astăzi societatea românească. Ne dorim ca platforma Cotidianul.ro să fie un spațiu al dialogului și al gândirii critice, într-o lume tot mai dominată de zgomot și polarizare.

Opiniile exprimate în această rubrică aparțin exclusiv autorilor și reflectă punctele lor de vedere. Acestea nu angajează responsabilitatea sau poziția publicației. Cotidianul nu intervine editorial pe conținutul textelor.