Televiziunea americană NBC a prezentat o filmare care arată că gimnasta româncă Sabrina Voinea nu a comis, în timpul exercițiului la sol, greșeala pentru care a fost depunctată cu 0.1 puncte.
„Uitați-vă la călcâiul ei. Iese afară din covor? Și vă spun eu: nu iese afară din covor!”, a spus un comentator la NBC.
Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a trimis, luni, o scrisoare de protest către Federaţia Internaţională de Gimnastică, adresată direct preşedintelui Morinari Watanabe, pentru reanalizarea contestaţiei exerciţiului din finala la sol al Sabrinei Maneca-Voinea, la Jocurile Olimpice de la Paris, potrivit unui comunicat al COSR.
Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestaţie şi i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766 astfel că a terminat pe poziţia a treia.
Sabrina Maneca-Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.
Nadia Comăneci a afirmat, marţi, că a discutat cu preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică şi că i-a cerut personal reanalizarea notei gimnastei Sabrina Maneca-Voinea, depunctată în finala de la sol cu o zecime.
Keep up the fantastic work!
E în afară. Și nu de la mine cereți medalia. Mai sunt și alte treburi în lume decât lipsa de pregătire a româncelor.
Americanii sint de doua ori mai odiosi i raport cu rusii !
Sa le fie tarina usoara !
noul campion olimplic Dav1d
e proaspat PENZIONAT SPECIAL,
„renată viageră” de 3300 de euro….
cica in total penzionarii specialii din sport
ne costa 11 milioane euro anual…
-uite la ce a dat Simo cu picioru!
Vai mama ei olimpiadă …. râsu’-plânsu’!
Romania nu ar trebui sa mai participe la urmatoarle intreceri olimpice in semn de protest pentru ce s-a intamplat acum…
„O interogare are loc atunci când o echipă consideră că una dintre gimnastele sale nu a primit credit complet pentru una sau mai multe dintre abilitățile sale. Orice echipă poate face o anchetă, iar mulți dintre ei o fac. România a făcut unul nereușit pentru Voinea chiar înainte de a juca Chiles.”
https://www.yardbarker.com/olympics/articles/the_story_behind_jordan_chiles_controversial_bronze_medal_on_floor/s1_13132_40709848
Elementul interogarii, tour jette, il aveti aici: https://youtu.be/cN_YQ_04OVw?si=KLX1POATmeBDYa5X&t=95, tour jette.
Am folosit cuvantul „juca” pentru ca sunt Jocuri Olimpice in Paris si nu examene de admitere cu contestatii.
2. Piciorul Sabrinei este in afara. Trebuie sa aiba cel putin 2 – 3 cm imprejur de picior de la margine ca sa fe considerat in interior.
S-au mai discutat acestea si la alte olimpiade dar daca vine vorba de Ciolacu, acesta are mintea scurta si nu-si aduce aminte ci doar face gura mare incat sa se auda bine la Democrati sa fie iar taiata din paine Romania. Atata stie, atata face!
Conducatorii vostri nu sunt intelepti si nici macar nu gandesc pe termen lung, nu stiu nimic. Sunt niste imbuibati care nu pot vorbi de cat s-au indopat cu minciuni si abureli de partid. Vin, iau banii, se prefac ca ar fi ceva de ei prosteste, si apoi degeaba ii bagi la inchisoare sa-ti scoti naduful pentru ca tot tie ajungi sa-ti pare rau la cat de tolomaci sunt.
Politica se reflecta si in sport si in muzica si in ce vreti voi. Cand la un concurs de frumusete castiga fata prefectului, inseamna pur si simplu ca e mai frumoasa, ce e asa greu de inteles…
Iar la nivel mondial nu se compara URSS (hotia din 1980 in contra Romaniei) sau SUA (calcaiul magic Paris 2024) cu catelusii tarilor mici. Pur si simplu, calcaiul romancei a fost afara. Americancei ii revine bronzul. Scurt.
ASA E IN DEMOCRATIE!
…cel putin 2/3 cm de jur imprejur sa fie considerat in intwrior…asta este din putzul gandirii!…adevarul este ca nu-ti tre decat un miligram de minte pt a procesa imaginile…fiind pe un suport moale-salteaua-daca ar fi fost in afara nu se ridica dunga alba care limiteaza suprafata de concurs, se ingropa sub presiunea calcaiului…dupa cum spuneam, doar un miligram de minte, o sinapsa…
CA COntra-Ofensiva, să cârtești în loc sa te bucuri !
Că medalia a mers la Partenerul Strategic, care ți-a făcut autostradă (Bechtel), te-a alimentat cu gazele din Marea Neagră (Exxon) sau ți-a dat PATRIOȚI gratis.
măR😜g …
● mElena PoMpa 1 – MaMba ●
@vanatorul de troli:
In alta parte chiar pune piciorul drept jos si se vede cum calca pana pe verde.
Câtă lașitate se vede la unii care din răsputeri caută acel milimetru care a dovedi că „a editat afara” Ma, voi acei, care în fiecare zi trageți aerul Țării în plămâni dar o umiliți sunteti niște potăi..
Nu intelegeti voi că ei o să vă umilească toată viața cum v-au umilit și sovieticii..
Miorito ai minte de oaie. Imaginile arata ca nu depasit linia mochetei. Asa ca, ar trebui sa se reconsidere punctajul. Si in sport ar trebui sa li se ia medaliile daca nu sunt castigate corect. Asa cum se retrag titlurile de doctorate si premiile castigate prin furt si smecherie.
@Miorita
Da, calca pe verdele din ficatul tau de oaie beata, dar in alta partye, nu aici.
ce scrie @Mioroiu-pădurean de Băneasa invers, anume ”conducatorii voștri”, deci el nu se considera român?
Cotidianul a ajuns o oficina a gunoaielor.
@Miorita
„Trebuie sa aiba cel putin 2 – 3 cm imprejur de picior de la margine ca sa fe considerat in interior.”
Pe bune? Asa se definește „în interior”? Ai luat și tu bacul, sau te-a ținut ocupata postatul pe net?
MIOIȚA este un KaKaMAC.Punct.
ȘI PUTE.
Ati orbit ? Se vede clar calcaiul mult in afara spatiului de joaca. Babele puse albitre, sa-si completeze pensia, sunt verificate oftamologic ?