La câteva zile după ce a avut premiera în Marea Britanie (premieră precedată de prezentarea la Festivalul de Film de la Sundance şi de premiera americană), filmul Vânătoarea de spioni (A Most Wanted Man) a intrat şi în cinematografele româneşti. Succesul romanului omonim al lui John Le Carré, maestru al thrillerului de spionaj contemporan şi fost ofiţer al Serviciilor Britanice MI 5 şi MI6, reputaţia regizorului şi, nu mai puţin, ultima prezenţă pe ecran a regretatului Philip Seymour Hoffman au făcut ca pelicula să fie aşteptată cu nerăbdare şi la noi. Acest lungmetraj e unul atipic în peisajul filmelor de gen, mai ales cele americane, care mizează pe actori cu deosebite însuşiri fizice, pe acţiune în forţă, pe multe efecte speciale şi pe montajul uneori năucitor de alert. Coproducţia Marea Britanie-Statele Unite-Germania face parte din categoria filmelor cu buget redus, doar aproximativ un milion de euro, şi are din start toate datele unui thriller de spionaj european în care “enigmele” meseriei de agent şi contra-agent sunt filmate relaxat, am putea zice chiar clasic, nu pe platouri sofisticate, ci într-un oraş foarte ofertant pentru asemenea producţii, cum este Hamburg, o placă turnantă a spionajului şi după Războiul Rece, şi după actele teroriste de la 11 septembrie 2001.
.jpg)
Gunther, faţă în faţă cu spionajul american (Robin Wright)
John Le Carré a publicat romanul în 2008, an în care a fost produs şi un scurtmetraj de 9 minute ce detalia temele cărţii, realizat de Simon Channing-Williams. În iunie 2011 s-a anunţat în Germania realizarea unui film avându-l ca regizor pe Anton Corbijn, scenariul purtând semnătura australianului Andrew Bovell. Producător a fost Amusement Park Films, firma lui Malte Grunert, cu sedii la Hamburg şi Berlin.
Din start, regizorul şi-a dorit să-l aibă cap de afiş pe Philip Seymour Hoffman şi, chiar dacă la începutul filmărilor între foarte cunoscutul actor şi Anton Corbijn au existat unele dispute, cei doi au făcut echipă şi chiar şi-au dorit să colaboreze şi în viitor. Din păcate, moartea prematură a lui Hoffman a pus capăt acestor bune intenţii.
Acţiunea filmului Vânătoarea de spioni e una simplă, aproape lineară, suspansul constând în amănunte, în dezvăluiri oferite cu parcimonie şi, fireşte, într-un final care ar fi trebuit să fie previzibil, dar care, în bună tradiţie John Le Carré, e unul neaşteptat.
Philip Seymour Hoffman şi Willem Dafoe, un agent şi un bancher unşi cu toate alifiile
În foarte animatul port Hamburg, Günther Bachmann, agent german, retrogradat după ce reţeaua sa fusese deconspirată la Bagdad, conduce un, aparent, insignifiant birou de spionaj care are ca misiune infiltrarea în comunitatea musulmană, suspectată că face rost fraudulos de bani cu care sunt sprijinite acţiuni teroriste de tip Al Qaeda. Profesionalismul şi tenacitatea lui Günther au reuşit să racoleze informatori din acest mediu până la vârf, adică până la Jamal (Mehdi Dehbi), fiul filantropului Dr. Faisal Abdullah (Homayoun Ershadi), ale cărui evenimente de caritate adună fonduri pentru spitale, şcoli şi tabere ale refugiaţilor.
Sub eticheta onestităţii şi a bunelor intenţii, Günther Bachman reuşeşte să descopere modul în care o parte însemnată din aceste fonduri dispare în conturi secrete, menite să susţină înarmarea teroriştior. Activitatea lui este însă în permanenţă carotată de superiori ai Agenţiei de spionaj şi ai poliţiei, având şi susţinerea reprezentantei Ambasadei Americane, Martha Sullivan (Robin Wright).
Ceea ce urmează se inspiră dintr-un fapt real, cazul unui musulman turc, deţinător al unui drept de rezidenţă în Germania, care a fost reţinut ilegal timp de cinci ani într-o închisoare americană, supus torturilor aferente. Personajul se numeşte Issa (Ivan) Karpov (Grigoriy Dobrygin), cecen după mamă, rus după tată, fiul unui colonel al serviciilor secrete din Federaţia Rusă, care reuşeşte să ajungă fără acte la Hamburg, decis să revendice fabuloasa avere a tatălui său decedat şi, lovitură de teatru, să i-o ofere doctorului Faisal Abdulah, ca sprijin al actelor sale caritabile. Ajutat iniţial de o familie de musulmani, stabilită în port, el va fi susţinut de avocata Annabel Richter (Rachel McAdams), specializată în consilierea emigranţilor. În acţiune intervine şi bancherul Tommy Brue, interpretat de Willem Dafoe, care urma să facă transferul banilor. Numai că tot profesionalismul şi buna credinţă ale lui Günther Bachman şi ale agenţilor săi, între care se remarcă secretara Erna Frey (Nina Hoss), sunt încă o dată, în punctul culminant, date peste cap de interesele americane şi obedienţa şefilor lui Günther.
Gunther şi informatorul său Jamal
În ce fel? Veţi merge la cinematograf şi veţi vedea.
Beneficiind de un scenariu care respectă până la amănunte romanul lui John Le Carré, cu un maestru de imagine (Benoît Delhomme) care jonglează cu regulile thrillerului clasic de spionaj şi uzează inspirat de cadrele fixe, regizorul Anton Corbijn reuşeşte să introducă spectatorii în atmosfera inconfundabilă a unui oraş cosmopolit cum e Hamburgul, loc de desfăşurare şi a unor romane poliţiste şi de spionaj scrise de autori americani şi englezi contemporani. La docuri, pe străzile în pantă, în birouri cât nişte cutii de carton în care arhivele dau pe dinafară, în apartamentul minimalist al protagonistului sau în restaurantele deloc sofisticate, actorii din distribuţia filmului Vânătoarea de spioni “trăiesc” şi vorbesc la fel ca în mult admirata literatură a lui John Le Carré. Chiar şi scenele cu frustări sau furii sunt unele clasice, curat europene, deloc însă datate.
Rachel McAdams, Grigoriy Dobrygin, în aşteptarea bancherului interpretat de Willem Dafoe
Calităţile de mare actor ale lui Philip Seymour Hoffman concurează cu brio chiar suspansul acestui film în care nu ştii ce să admiri mai întâi: realismul în interpretare al masivului Günther, “sudând” ţigările, mereu cu paharul în mână şi luptându-se cu frustrările şi şicanele pe care i le fac superiorii sau amănuntele, fiecare cu loc bine stabilit în desfăşurarea acţiunii, ori interesul politic la zi care transpare dincolo de baletul diplomatic al personajelor.
Este vorba despre ultimul rol al unui actor de excepţie, cel mai important cu care a lucrat până acum regizorul, după propria-i mărturisire. Dăruit teatrului şi filmului în egală măsură, Philip Seymour Hoffman este deţinătorul unui Premiu Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul Capote, pentru care a mai obţinut şi Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor şi Premiul Globul de Aur pentru cel mai bun actor într-o dramă. A fost, de asemenea, nominalizat de trei ori la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, nominalizat de patru ori la Premiul BAFTA pentru cel mai bun actor în rol secundar şi de alte patru ori la Premiile Globul de Aur. A fost actorul pe care The New York Times îl declara “probabil cel mai ambiţios şi cel mai admirat actor american al generaţiei sale”.
Despărţirea lui de publicul cinefil în ultimele secvenţe ale filmului Vânătoarea de spioni, înfrânt, cu umerii căzuţi, cu iluziile pierdute după ce şi-a aruncat fesul de taximetrist, va rămâne cu siguranţă multă vreme în amintirea celor ce l-au preţuit.
Protagonistul şi regizorul discută o nouă scenă
O creaţie actoricească remarcabilă face şi Willem Dafoe în rolul bancherului Tommy Brue, de voie, de nevoie, obligat să colaboreze cu Günther pentru a salva ce mai poate fi salvat din reputaţia de bancheri a familiei şi din moştenirea la limita legii pe care i-o lăsase tatăl său, şi el un finanţator al teroriştilor. Chiar dacă au partituri secundare, cele trei actriţe sunt fiecare în rol, iar Rachel McAdams, când vehementă, când impresionată de soarta tragică a clientului ei Issa, are şi ea o prestaţie actoricească de luat în seamă.
Premiera în România a filmului Vânătoarea de spioni a coincis cu lansarea pe piaţă a romanului omonim al lui John Le Carré, lectura cărţii venind tocmai în confirmarea faptului că scenaristul şi regizorul au reuşit să transpună pe ecran încă o mostră de proză de spionaj high level, fără să trădeze talentul şi buna cunoaştere a mediului care au făcut din autor un maestru al genului.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.