Tinerii între 18 și 24 de ani simt că piața muncii s-a contractat. Deși rolurile de început rămân numeroase, competiția a devenit acerbă, iar cerințele angajatorilor au crescut vizibil. Mulți dintre cei aflați la început de drum spun că, față de anul trecut, le este mult mai greu să găsească un loc de muncă, în ciuda faptului că joburile entry level continuă să reprezinte o parte importantă din totalul ofertelor. Problema este că, odată cu creșterea numărului de aplicări, angajatorii au ridicat ștacheta. Mulți cer experiență anterioară chiar și pentru pozițiile de junior. De asemenea, solicită competențe tehnice specifice și pun accent mai mare pe prezența la birou și pe diplome.
Tinerii: salariile entry level, prea mici
Un alt obstacol major de care se plâng tinerii este lipsa feedbackului, se mai arată în cercetarea realizată de o platformă de recrutare. Mulți spun că aplică, așteaptă, dar nu primesc niciun răspuns. Pentru unii, procesul durează săptămâni, pentru alții chiar peste o lună. În paralel, salariile entry level sunt percepute ca fiind prea mici pentru costul actual al vieții. Acest lucru amplifică presiunea asupra celor care vor să devină independenți financiar.
Impactul inteligenței artificiale este un subiect fierbinte. Mai mult de jumătate dintre respondenți cred că automatizarea a redus numărul joburilor pentru juniori, mai ales în domenii unde sarcinile repetitive pot fi preluate rapid de algoritmi. Printre aceste domenii se numără cele de suport, administrativ, contabilitate, analiză de date, digital. Cu toate acestea, există un optimism surprinzător. Mulți cred că factorul uman va rămâne esențial în activitățile lor și că, deși AI-ul schimbă regulile jocului, nu va elimina complet rolurile pentru care se pregătesc.
Depășiți de cerințe
Când vine vorba de competențe, tinerii admit că nu stăpânesc încă tot ce se cere. Toolurile tehnice, limbile străine la nivel avansat, abilitățile de prezentare și gestionarea stresului sunt printre cele mai mari provocări. Nici studiile superioare nu par să ofere suficientă practică. Mulți tineri spun că au învățat teoria, dar au fost nevoiți să se formeze singuri pentru a face față cerințelor reale ale jobului.
Pentru a-și crește șansele, tinerii aplică mai mult, urmăresc constant platformele de recrutare, își construiesc portofolii, urmează cursuri online și, în unele cazuri, participă la evenimente de networking. Chiar dacă salariile entry level sunt considerate insuficiente, dorința de independență financiară îi face pe mulți să accepte joburi care nu au legătură cu studiile lor, cel puțin temporar.
În final, generația tânără pare prinsă între presiunea pieței, avansul tehnologic și nevoia de stabilitate. Cu toate acestea, rămâne flexibilă, adaptabilă și dispusă să facă compromisuri pentru a-și construi viitorul profesional.
Dimpotriva, AI ajuta mult tinerii fara cunostinte si experienta in profesie sa faca fața cerintelor jobului.