Toader răspunde Comisiei de la Veneția: „România va formula un răspuns…”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că raportul Comisiei de la Veneţia este unul intermediar şi că România urmează să formuleze un răspuns pentru Comisia de la Veneţia, la care Ministerul va contribui, dacă va fi solicitat.

„Este vorba despre un raport intermediar, ceea ce înseamnă că chiar dânşii, până la sesiunea din octombrie, îl vor definitiva şi completa. (…) Cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, exprimată printr-un aviz, fie el şi intermediar”, a declarat Toader, care a precizat că dacă Ministerul Justiţiei va fi solicitat pentru elaborarea punctului de vedere al României, care va fi transmis Comisiei, evident că va contribui.

„Tot în spaţiul public s-a afirmat că România va formula un punct de vedere oficial pe care-l va transmite Comisiei de la Veneţia În măsura în care Ministerul Justiţiei va fi solicitat în formularea şi definitivarea acelui punct de vedere al României, vom contribui. Până la acel moment, dacă unii politicieni au exprimat un punct de vedere, eu, ca ministru al Justiţiei, nu trebuie să fiu cel care comentează”, a spus ministrul Justiţiei.

Toader a amintit că cele trei legi au constituit iniţiativă parlamentară, ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat şi motivat poate fi primit de iniţiatori şi de la comisia specială.

Care au fost recomandările Comisiei de la Veneția
Comisia de la Veneţia a emis, vineri, o opinie preliminară în legătură cu modificările la cele trei legi ale justiţiei din România, formulând o serie de recomandări, între care menţinerea rolului preşedintelui şi al CSM în numirea/revocarea procurorilor de rang înalt, renunţarea la schema de pensionare anticipată a procurorilor, eliminarea sau redefinirea prevederilor care le permit procurorilor şefi să invalideze, ca neîntemeiate, soluţiile procurorilor.
Experţii Comisiei de la Veneţia consideră că noile prevederi ar putea conduce la o presiune excesivă asupra judecătorilor şi procurorilor, subminând independenţa sistemului judiciar şi a membrilor săi.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Opinați că un fost judecător al CCR ar putea deveni politician sau este o incompatibilitate câtă vreme este indemnizat pentru funcția deținută anterior, de judecător CCR ?

  2. Flacaii vorbesc prostii, nefiind corect informati si pentru ca, „expertii” care compileaza in umbra membrilor sunt de
    aceeasi sorginte si calibru cu securistul Ciocolos din garnitura externa!!! S-au autodemascat prin mizeria de a-l pune
    alaturi CSM-ului pe Alogenul din Deal, caci Natzimann ramane cu posibilitatea de a respinge o data propunerea, dar de
    aceasta data MOTIVAT,nu ca inainte,pur si simplu cum ii dicta neuronul teuton intepenit!!!Rolul CSM a fost intotdeauna
    consultativ, asa ca bolsevicii „dogi”-ti de la Venetia care pe legile vechi au tacut precum pestii infestati din Canal
    referitor la rolul CSM, se demasca astazi in mod flagrant!!! Constienti ca puterea bolsevicilor instalati in Deal de
    Securitate consta in controlul Procuraturilor si a serviciilor, rasputinii venetieni incearca sa o prezerve…

  3. „Romania va formula un raspuns”: Dragnea si Tariceanu au DECIS Scoaterea Romaniei din UE, deja sunt satui de cererile CE, ce atatea Directive europene, Proceduri, Comisia de la Venetia, GRECO, MCV, „sa ne lase in pace sa furam cat vrem si sa-i aducem inapoi pe cei aproape 4 Milaione de Romania plecati la munca in UE!”, ar fi spus Dragnea si Taricenau!
    Sa vina sa munmceasca in Romania, oricum e criza de forta de munca, le DA Olguta Salarii mari, ca la bugetari!
    ADIO UE!!
    O sa fie bine in Teleormanistan, azi INS a dat Cifrele: Vaslui, Teleorman si Mehedinti sunt cele mai sarace judete. Daca NU s-ar da ajutoare sociale si pensii sociale JUMATATE din Tara ar fi in saracie!
    Mai aducem 4 Milioane din afara, sa vina in Romaniia acasa, ca e bineeee!
    https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22570073-vaslui-teleorman-mehedin-sunt-cele-mai-race-jude-dac-nu-ajutoare-sociale-jum-tate-din-cie.htm

    • Si regatul unit a zis „Adio UE” acum doi ani. Iar aia 4 milioane de romani au plecat in afara pe vremea lui Base/Boc. Ca sa nu mai spun ca multi din acei romani sunt de fapt basarabeni, care se prefac ca sunt romani.

  4. Comisarul european pentru Justitie este foarte ingrijorat de situatia din Romania.
    Tudorel Toader a vorbit cu el, dar a uitat sa ne zica si noua.

    Comisarul european pentru Justitie, Vera Jourova, nu are o viziune atat de optimista asupra dialogului avut, vineri, cu ministrul Tudorel Toader si si-a exprimat ingrijorarea asupra consecintelor pe care modificarile din legislatia pricind justitia le pot avea.

    Intr-un raspuns acordat Ziare.com, un purtator de cuvant al CE a rezumat discutia dintre Tudorel Toader si Vera Jourova:

    „Comisarul Jourova si ministrul Toader au vorbit despre ultimele evolutii privind reforma legislatiei din justitie, inclusiv despre cea a Codului Penal.

    Comisarul european pentru Justitie si-a exprimat ingrijorarea asupra acestor reforme si a consecintelor lor, in contextul MCV.

    Este crucial ca Romania sa intensifice eforturile si sa evite regresele.

    Comisarul a insistat asupra luptei contra coruptiei si asupra asigurarii unui sistem de justitie independent, mai ales in contextul viitoarei presedintii UE”, a explicat Christian Wigand, purtator de cuvant al Comisiei Europene.

    Precizarea vine in contextul in care Ministerul Justitiei a omis sa noteze si ingrijorarile exprimate de comisarul european pentru Justitie, cand a informat despre rezultatele intalnirii de vineri.”

    De ce oare tACE Chiutic Tudorel pe subiect si NU ne-a spus nimic depsre discutia de Vineri de la Brussels cu Vera Jurova?
    Ghici?!
    La fel a procedat Vasilica dupa discutiile du Junker si Timmermans de Luni si Marti de la Brussels: a TACUT.
    Rusien!

  5. Voi sunteti „Romania”?”Niste rai si niste fameni/I-e rusine omenirii sa va zica voua „oameni””

  6. @ Remarcați că activitățile descrise, chiar și de către cei ce comentează propunerile autorilor de articole, „beneficiază de reglementări constituționale” în care atribuțiilr sunt evident stabilite ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.