Toate pânzele sus! Marele marș al bricului Mircea (II)

Într-o postare recentă (5 iulie a.c.) de pe site-ul oficial, Ambasada Statelor Unite la București amintește un eveniment unic din istoria Forțelor Navale Române.  „În urmă cu 47 de ani, bricul „Mircea” devenea prima şi singura navă militară a României care acosta într-un port american. Echipajul navei-şcoală a traversat atunci Atlanticul pentru a participa la aniversarea a 200 de ani de la câştigarea Independenţei Statelor Unite”, consemnează, pe scurt, reprezentanța diplomatică americană din România. 

Noi credem că, având în vedere parteneriatul româno-american, epopeea susmenționată merită o abordare mult mai generoasă și vă introducem în culisele marșului maritim al singurului velier autohton care a marcat Bicentenarul Independenței SUA. 

În acest sens, vă oferim mărturii ale celori prezenți  la bordul bricului Mircea (cadeți, marinari, spioni sau diplomați) în timpul marșului din 1976, însoțite de documente și fotografii ale vremii. Informațiile inedite fac parte din „Incoruptibil în Imperiul Contrabandei”, volum de memorii (în curs de apariție) scris de comandorul (r) Nicolae Popa, martor ocular al marelui „marș„.

 În data de 22 martie 1976, „Mircea”  acosta în portul Las Palmas. S-a făcut aprovizionarea și, pe 26 martie, am părăsit Las Palmas, navigând exclusiv cu vele. Manevrele și calcularea coordonatelor velierului s-au realizat/stabilit pe baza observaţiilor astronomice. Ofiţer cu navigaţia era locotenent major Pavel Suciu. Bricul Mircea a trecut prin Arhipelagul Trinidad-Tobago, situat în Marea Caraibilor, apoi, pe 29 martie 1976, ne-am intersectat cu crucişătorul sovietic „Amiral Macarov”.   „Mircea” a intrat în portul venezuelean La Guaira, din Marea Caraibilor, la sfărșitul lunii aprilie. Evenimentul a fost oglindit în ziarele locale, timp de patru zile, la bordul navei fiind primite numeroase vizite protocolare. Următorul port a fost Cartagena din Columbia, unde marinarii români au fost întâmpinați de echipaje de poliție. Ambasadorul nostru de atunci, Dumitru Moianu, ne-a vizitat, iar Școala Navală din Cartagena a organizat un bal pentru cadeți.

În portul Vera Cruz, din Mexic, la bordul navei s-au perindat sute de localnici, iar marinarii români i-au încântat cu manevrarea velierului. Pe 2 iunie, bricul Mircea a acostat în Havana, unde a avut parte de o primire destul de rece din partea autorităților cubaneze.

Urma „Triunghiul Bermudelor”, spre portul Hamilton. În cele din urmă, atmosfera s-a relaxat, iar autoritățile cubaneze au organizat câteva evenimente sportive pentru oaspeții români, printre care și un meci de volei.

 America, America !

Velierul „Mircea” a intrat în portul Hamilton la data de 16 iunie 1976. În America bicentenarului, cadeţii de pe bric , în rândul cărora mă aflam și eu, olteanul din Melineşti, au participat la două mari evenimente organizate de oficiali în cinstea „Zilei de 4 iulie”, sărbătoarea naţională a Statelor Unite ale Americii.

 Pe data de 20 iunie 1976 s-a dat startul regatei navale, „Tall Ships” , întrecerea nautică a ambarcaţiunilor cu vele, pe distanţa Bermude-New-Port. Bricul „Mircea” a ocupat locul patru între cele 76 nave participante. Al doilea eveniment festiv, defilarea navelor între podurile Verrazano şi Washington a avut loc pe data de 4 iulie 1976, pe fluviul Hudson. Trecem prin dreptul Statuii Libertăţii la ora 13:25, iar  după un sfert de ceas, prin fața Gemenilor, clădiri impunătoare și emblematice, care, astăzi, au rămas doar o amintire. Bricul Mircea a plecat spre New York pentru parada navelor din 4 iulie 1976, încadrat de velierele „Juan Sebastian De Elcano” (Spania) şi „Kruzenshtern”. La paradă a asistat și preşedintele  SUA, Gerlad Ford. Ofițerii în ținută de gală și cadeții de pe „Mircea” au prezentat onorul marinăresc. Înaltul oficial, care se afla la bordul portavionului american „Forrestal”,  a dat startul spectacolului, apoi a salutat parada navelor sosite la acest eveniment din întreaga lume. În portul Hamilton se reuniseră 17 veliere mari, din clasa „A” printre care se aflau : „Gorch Fock” (R.F. Germania), „Tavarişci” (URSS), „Sagres II” (Portugalia) şi „Eagle” (SUA), majoritatea construite în şantierul „Blohm &Voss” din Hamburg ca și Mircea, dar și nave din alte clase. Regata secolului cum a fost numită această reuniune de presa internațională trebuia să probeze atât calităţile tehnice ale navei, cât şi măiestria echipajelor.

Defilare prin fața primăriei newyorkeze

Parada militară şi defilarea trupelor au continuat şi pe uscat cu mare fast, însoțite de drapele multicolore, fanfare şi salve de tun. Prin faţa oficialităţilor americane au trecut în pas de front cadeţii și ofițerii bricului „Mircea”, aceștia fiind imortalizați pentru marile cotidiene şi filmaţi pentru jurnalele televiziunilor americane. Patru zeci de marinari români au defilat între Battery şi sediul Primăriei din New York, alături de alți 2000, din 37 de țări, în data de 7 iulie, impresioanând agenţiile americane de stat şi private. Au fost de față peste o jumătatate de milion de americani. Onoarea Marinei Române a fost la înălţime, atât la Regată cât şi la Paradă.

 În sejurul american, echipajului marinăresc român i s-au facilitat întâlniri și vizite oficiale şi private. Cadeţii-studenţi au avut şansa să viziteze unităţi şcolare de marină, stabilimente patronate de Marina Americană, muzee şi expoziţii, teatre şi cinematografe, unităţi comerciale şi agro-industriale, stadioane, săli şi manifestări sportive, Casa Albă, alte instituții. Direcția Contrainformații era cu ochii pe ei. Bricul Mircea a staționat la Baltimore în perioada 10-16 iulie, apoi a acostat pentru șapte zile în Philadelphia.

Dorul de țară

În sumedenia de cetăţeni americani de origine română, la sosirea Bricului „Mircea” , în port, ajunsese întru întâmpinare şi o familie de români din Constanţa. Marga şi Ştefan Iordache veniseră în State cu patru ani în urmă. Despre Marga se ştia că fusese o femeie frumoasă, casnică, fără copii,  dobrogeancă, sută la sută. Ştefan era născut în Călăraşi (1925), crescut şi școlit la Constanţa. Avea studii medii comerciale, era sportiv de performanţă, campion naţional la box, categoria mijlocie, în anii 1948-1952, după care a urmat timp de doi ani şcoala de antrenori la box şi a fost antrenor secund la cluburile „Farul” Constanţa şi „Marina” Mangalia. Omul a fost promovat antrenor secund la lotul naţional, lucrând cu maeştrii Popa şi Chiriac. Urcase în ring şi antrenase vedete ale boxului românesc: Mircea Dobrescu, Gheorghe Negrea, Iosif Mihalic, Puiu Nicolae, Nicolae Gâju, Constantin Ciucă, Aurel Dumitrescu, Nicolae Mândreanu, Ion Manea, Ion Alexe, Virgil Badea etc. În 1972, antrenorul Ştefan Iordache s-a deplasat oficial în Vest, cu un lot de boxeri români. A refuzat să se întoarcă în ţară, solicitind azil politic în SUA. S-a stabilit cu soţia în oraşul Baltimore, unde a antrenat la un club privat de box până la pensionare. A cultivat relaţia cu țara prin corespondenţă și prin intermediul unor antrenori şi boxeri români. Corespondență de suflet a purtat și cu un campion mondial universitar, Gheorghe Fiat. Scrisorile sale purtau dorul casei părinteşti. În zilele bicentenarului, Ștefan s-a apropiat de port, cu binoclul atârnat pe piept şi urmărea de la distanţă echipajul românesc. Nu îndrăznise să se apropie de vreun marinar român, ştiindu-se condamnat în contumacie pentru refuzul de a se înapoia în țară. După decembrie 1989, Ştefan Iordache, însoţit de Marga, revenise de câteva ori în ţară, burduşit cu cadouri pentru antrenori şi boxeri. Le-a adus mănuşi şi saci de box, ceasuri şi aparate electronice, stilouri şi maiouri inscripţionate cu numele său „Steven Iordache”. Soția îl numea „Steven” şi nu-l mai numea Ştefan sau „Fănică” ca în țară. În cele din urmă, „americanul” a instituit cupa naţională la box categoria mijlocie, „Ştefan Iordache” , în cadrul competiţiei internaţionale „Centura de Aur”. Când sosea în ţară, pe Otopeni, la primul pas, Ștefan se frângea de mijloc, îngenunchea şi săruta de trei pământul, îl săruta şi la plecarea din ţară, cu ochii şiroind în lacrimi.

Ildiko, o doamnă de comitet

Oficialii americani şi Societatea Creştină a Românilor din America ţinuseră morțiș ca delegaţia de români, printre altele, să viziteze şi câteva familii de români stabiliţi în America. Şi le-au vizitat. La vremea aceea, în metropola americană funcţiona un comitet român, condus de o doamnă, care şi-a declinat identitatea cu numele de Ildiko, care se ocupa de vizitele echipajului românesc de pe Bricul „Mircea” în diverse locuri şi puncte turistice. Vizite oficiale şi private. Ultimele fuseseră oferite de grupuri de familii româneşti din America. Acelaşi comitet, în colaborare cu oficialităţile, se ocupa şi de vizitele de grup ale americanilor dornici să urce pe-o navă românească şi să cunoască personalul marinăresc.

Prin urmare, pe 5 iulie 1976, la ora 18:30 (ora SUA), sosiră în rada portului două maşini. În faţă, conducea un automobil de lux, din care coborâse repejor o doamnă distinsă, în spate, un microbuz. Ildiko perfectase vizita unui grup de 20 persoane de pe nava „Mircea” la vila distinsei doamne. Am aflat că doamna este medic, de naționalitate română, acum cu dublă cetăţenie și că studiase la Facultatea de Medicină din Bucureşti. S-a îmbrăţişat colegial cu doctorul maior Florin Saieșan, medicul român de pe Bricul „Mircea” . Cei doi fuseseră colegi de facultate. Doamna s-a căsătorit cu un  francez, au plecat în Franţa şi de aici s-au naturalizat în SUA.

Plin de emoție, notam în jurnalul de călătorie: „Am urcat într-o pădure seculară, umbroasă, întretăiată de alei. Microbuzul a oprit în faţa unei vile somptuoase. Acolo ne aştepta un bărbat de circa 40 de ani, medicul francez, soţul doamnei. În interior,  o masă plină de bunătăţi tipice unui bufet suedez. Erau prezenți şi câţiva prieteni americani, rude ale celor din vilă. Doamna doctor a declarat că din clipa în care aflase de sosirea Bricului „Mircea” şi-a propus. împreuă cu soţul ei, o întâlnire cu membrii echipajului. Şi s-a întâmplat. Înainte de plecare, medicul secondat de amfitrioana casei, ne-a arătat o încăpere, la parter, rânduită după tipicul clasic al unei odăi ţărăneşti, aşa cum găsim la Muzeul Satului din Bucureşti. Paturi din lemn, cergi şi prosoape, ulcele şi farfurii de pământ, asemănătoare cu cele de la Horezu, linguri din lemn, covoare ţărăneşti şi perini umflate până în cerimea încăperii. Doctorul a precizat:  „Când doamnei mele îi este dor de România, se refugiază în această încăpere unde stă şi se reculege, cu ofuri şi lacrimi.” Se înserase de-a binelea. Greu am reuşit a pleca din această vizită, întrucât gazdele ţineau morţis să mai prididim una-două ore .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.