Torționari achitați: Ce vor să facă procurorii

Parchetul General a anunţat joi că analizează introducerea unei căi extraordinare de atac împotriva deciziei Instanţei supreme prin care au fost achitaţi definitiv torţionarii disidentului Gheorghe Ursu.

„Cu referire la soluţia de achitare dispusă astăzi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza cunoscută generic sub denumirea de ‘Dosarul Ursu’, în care PÎCCJ – Secţia parchetelor militare a dispus trimiterea în judecată pe data de 1 august 2016, conducerea PÎCCJ a dispus efectuarea unei analize a soluţiei, inclusiv în privinţa identificării posibilităţii juridice de a declara o cale extraordinară de atac”, spune Parchetul într-un comunicat.

Anunţul vine după ce ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a sugerat joi Parchetului General să efectueze o analiză în acest caz.

„Fără a interfera cu rezultatul analizei de la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi distinct de atribuţiile mele de ministru al Justiţiei, pot spune că pentru mine e o zi tristă azi! Mi-aş fi dorit, ca simplu cetăţean al unei ţări, pentru care dictatura va rămâne o amintire sinistră, care a măcinat destine, să nu fiu martorul validării oricărei forme de represiune, de tortură, al legitimizării instrumentelor de forţă, care aruncă în obscur drepturi şi libertăţi fundamentale”, transmitea Gorghiu, într-un mesaj pe Facebook.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus joi achitarea definitivă a foştilor ofiţeri de Securitate Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş, acuzaţi că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu.

Gheorghe Ursu, inginer de construcţii, poet şi scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii ’80, după ce a trimis scrisori către „Europa Liberă” şi pentru că ţinea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste.

Procurorii susţin că, în perioada ianuarie – noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la 21 septembrie 1985. A murit pe 17 noiembrie 1985.

Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „au avut ca urmare producerea de suferinţe fizice sau psihice grave şi au fost de natură să îi aducă o atingere gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în principal a dreptului la viaţă”.

Fiul disidentului, Andrei Ursu, susţine că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să îşi denunţe prietenii, printre care cunoscuţii scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosaşu, Securitatea a hotărât „continuarea cercetărilor sub stare de arest”, „urmând ca în cercetări să se clarifice şi natura relaţiilor” cu aceştia.

Pentru a încerca să evite un caz de persecuţie politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internaţional regimului Ceauşescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun pentru posesia a 17 dolari, pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi de drept comun, Marian Clită şi Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securişti să exercite acte de violenţă asupra lui.

Inginerul Gheorghe Ursu a murit în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu şi de la alţi ofiţeri de securitate, dar şi în urma agresiunilor din partea unor deţinuţi de drept comun.

Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col. (r) Tudor Stănică, pe atunci şeful Miliţiei din Capitală, col. (r) Mihai Creangă, adjunctul său, şi Marin Clită, colegul de celulă al disidentului.

Tudor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deţinutul de drept comun Marin Clită a ieşit din puşcărie după nouă ani pentru bună purtare. În prezent, Clită este din nou în penitenciar, unde execută o condamnare de 14 ani primită în Danemarca, fiind acuzat că a omorât o stewardesă într-o cameră de hotel din Copenhaga.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

10 Comentarii

  1. Nu mai falsificati istoria,mai procurori mai,luati-l pe Dan Voinea farseurul,pe Iliescu,pe Voican ,pe Roman,astia chiar au comis crime, documentat nu basme

  2. Bre nașule, ăsta-i meritul lui taica Lazăr, ex procurorul general torționar și al jucăriei lui de la PÎCCJ Romică Varga (geniul care l-a trimis în judecată și pe Piedone) soțul nevesti-sii, quasi vedeta miorlăită de la protv. Fără probe, nu merge târlanilor. Ați luat-o-n bot, asta e. Asumați-vă și explicați p.ulimii dornice de sânge de ce. În rest, leafa-i bună, vine pensia la 50 ani. Vivat impostura și securismul.

  3. bai, nu prea inteleg eu ninic din cazul asta -este prezentat de asa maniera ca nu se intelege mare lucru. totusi, ce s-a aratat in toata splendoarea in ultimii ani este…. cit de duplicitar si neasumat este fiul. asa ca…. nimeni nu il reprezinta cu adevarat pe mort.

  4. „Procurorii militari au stabilit că Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş au exercitat acţiuni represive şi sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziţii, audieri sistematice, acte de violenţă fizică şi psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acţiuni care „CARE DINTRE ACȚIUNILE ACESTEA ERAU SARCINI DE SERVICIU?

  5. Stat mafiot in care foștii securiști au creat o mafie care se întinde peste tot, cred că cel mai bun exemplu e Băsescu, dar aceasta decizie arată că au influență la cel mai înalt nivel din justiție. Copilul meu nu va învăța și nu va trăi în această mizerie

  6. Cât rahat pot mesteca pe nerăsuflate derbedeii ăștia de la Parchetele Militare, care trebuiau desființate de mult pentru incompetență și trădare a intereselor Dreptății și Justiției, pentru că ei au trimis intenționat rechizitoriile incomplete pentru a fi retrimise înapoi de atâtea ori. Iar judecătorii militari, care sunt din aceeași stirpe nenorocită cu procurorii cu epoleți au jubilat dând soluția achitării torționarilor, că doar sunt de-ai lor!

  7. Suntem aceeasi casta!
    A murit un contributiv cartitor. De mult timp.
    Asa si?
    Mai sunt destui!
    Hai la lupta
    Cea mare…..
    Profitor cu profitor,
    Sa ne unim….
    Traiasca Partidul…..!
    Nu conteaza numele.

  8. majoritate a magistratilor provin din militie. La ce va puteti astepta?
    Pe timpuri intra numai spuma tinerilor in facultati. Acum, esti in MI, automat ai si dreptul.
    Se scufunda tara cu atatia specialisti…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.