Transgaz preia transportul de gaze din Moldova

 Operatorul național de transport al gazelor din România, Transgaz, prin filiala sa de peste Prut, va prelua azi, în mod oficial, sistemul omolog din Republica Moldova, inclusiv în regiunea separatistă Transnistria, conform directorului general al Transgaz, Ion Sterian, pentru Gândul.
 Conducerea companiei va semna azi un contract în acest sens cu reprezentanții gigantului rus Gazprom – care este acționar majoritar al companiei care nu mai respectă reglementările recent adoptate de Legislativul moldovean, în conformitate cu directivele europene, pentru a gestiona sistemul național de transport al gazelor naturale. Oficialii români sunt așteptați  la sediul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a Republicii Moldova pentru a încheia formal acordul cu reprezentații operatorului de la Moscova.
Este vorba, din partea României, de Vestmoldtransgaz, controlat de Transgaz, și Moldovagaz, care are acționar majoritar Gazprom. Din partea română, contractul va fi semnat de directorul de la Vestmoldtransgaz, Liviu Duminică, cu aprobarea Consiliului de Administrație al Transgaz.
„Suntem în stadiul negocierilor finale. Luni trebuie să prezentăm la ANRE din Republica Moldova contractul de locațiune, care să fie între Moldovagaz și Moldovatransgaz pe de pe parte și Moldovagaz și Vestmoldtransgaz, care este filiala Transgaz în Republica Moldova, unde suntem acționari noi (Transgaz – n.r.), cu 75%, și BERD, cu 25%. Luni trebuie să prezentăm contractul negociat, semnat de ambele părți la ANRE. Suntem în etapa finală. Negociază și azi, și mâine, în așa fel încât în prima parte a zilei de luni să ajungem la parte de semnare a contractului”, a spus Sterian.
Transferul devine oficial la două săptămâni de la momentul parafării înțelegerii.
„Se semnează contractul și pe urmă, conform legislației acolo, începând cu data de 19 septembrie, preluăm operarea, dispecerizarea, comercializarea și exploatarea sistemului național de transport din Republica Moldova, în integralitatea sa”, a precizat directorul general al Transgaz.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Mihai Soare 1084 Articole
Author

6 Comentarii

  1. Bună și numai bine sa fie!
    Parcă mai e cate un pic de bine prin atâta și atâta rău si prostie.

  2. E clar ordinul primit! Preluam si factura supusilor Oaiei Sandu!

  3. Păi nu cred că e mișcare ințeleaptă.. mai degrabă provocatoare,..iar Maia nu va sta mult in jilț nici cu proptele NATO sau UE,.Românu iși vâră codița la ghilotină.. Mă intreb de transnistreni vor fi dispuși la plată,. iar de nu, atunci cum procedează romania ..In oricare dintre variante romania e perdantă,..chiar de acu nu știu prețul negociat,.. cu vise deșarte despre o unire ipotetică. .Fudulie,.prostie.

  4. @Marele Urs: Fudulia si prostia e la tine, mare mincinos. Ursul nu va reprezita de fel. Pe voi va reprezinta cel mai bine magarii.

  5. @Marele Urs
    -nu crezi sau ti-e tarseala sa nu-ti ca’ci coada?
    -e un pas mic spre Marele Jidanistan!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.