Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care S.N. Nuclearelectrica S.A. preia de la Compania Națională a Uraniului S.A. activele aferente liniei de procesare tehnică a concentratului de uraniu a Uzinei de Rafinare E – Sucursala Feldioara. Aceste active reprezintă un ansamblu unitar de active, capabil să desfăşoare activităţi economice independente, intenţia S.N. Nuclearelectrica S.A., în calitate de cumpărător, fiind aceea de a continua activitatea preluată la data transferului, respectiv producerea de pulbere sinterizabilă de dioxid de uraniu (UO2).
Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara a fost construită pentru procesarea concentratului de uraniu din România asigurând, exclusiv, necesarul de materie primă pentru FCN Piteşti. Uzina de Rafinare E – Sucursala Feldioara îndeplineşte toate condiţiile de operaţionalizare, cu respectarea strictă a legislaţiei naţionale, comunitare, precum şi a organismelor internaţionale – Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) / Agenţia de Aprovizionare EURATOM (ASE).
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa din România sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.
Activitatea principală a S.N. Nuclearelectrica S.A. constă în producerea de energie electrică și termică, prin procedeu nuclear, precum și producerea de combustibil nuclear prin folosirea tehnologiei de tip CANDU 6. S.N. Nuclearelectrica S.A. se află în portofoliul de companii al Ministerului Energiei, fiind listată la Bursa de Valori București.
Pe platforma de la Feldioara se află uzinele ”R” și ”E”, singurele din Europa care produc în prezent combustibil nuclear pentru centrale nuclearo-electrice de tip CANDU, așa cum sunt unitățile 1 și 2 de la Cernavodă. Feldioara este parte dintr-o societate, CNU, care se află în derivă din 2015, an în care și-a pierdut singurul client, și anume Nuclearelectrica. Din luna februarie 2020, la Tribunalul București, s-a deschis un dosar pentru declanșarea procesului de insolvență a CNU de către Tinmar Energy, în calitate de creditor. Între timp s-au alăturat și alți creditori, OSCAR Downstrem SRL, Allzone Guard SRL, Rino Guard SRL, iar în urmă cu o lună, Administrația Fondului pentru Mediu. Ca să scape singurul activ funcțional din CNU, unitatea de la Feldioara, s-a decis preluarea acesteia de către Nuclearelectrica. Conform Focus Energetic, singura problemă o reprezenta legea 173/2020 ”privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică” prin care ”se interzice, pentru o perioadă de doi ani, înstrăinarea participațiilor statului la companiile și societățile naționale, la bănci, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de participație deținută”. Asta însemna că Nuclearelectrica nu putea cumpăra uzina de la Feldioara. Cu numai două săptămâni în urmă Guvernul a îndreptat problema printr-o Ordonanță de Urgență: a înlocuit sintagma „participații” cu sintagma „acțiuni”. Astfel, pot fi vândute active ale unor companii la care statul este acționar, precum este cazul uzinei de la Feldioara, din cadrul CNU.
Compania Națională a Uraniului, singurul producător intern de uraniu, a vândut ani de zile materie primă subcost către Nuclearelectrica, iar în 2015 a rămas și fără unicul său client. Autoritățile au încercat să salveze societatea acordându-i un ajutor de stat însă acest sprijin a fost respins de către Comisia Europeană iarbanii trebuie returnați. Minele s-au închis iar muncitorii deseori au protestat în stradă. La începutul acestui an, s-a vorbit că o parte din activele CNU să fie preluate de către Nuclearelectrica, operatorul reactoarelor nucleare de la Cernavodă. Deocamdată, sprijinul vine pe cale comercială în sensul că Nuclearelectrica a cumpărat uraniu sub formă de pulberi în valoare de aproximativ 30 de milioane de lei. Însă situația critică persistă. În martie 2020, acționarii operatorului reactoarelor 1 și 2 de la Cernavodă au aprobat declanșarea procedurilor de cumpărare a activelor aferente Sucursalei Feldioara. Tot atunci a fost aprobată și declanșarea inițierii demersurilor în vederea transferului licenței de concesiune a activității de exploatare în perimetrul Tulgheș – Grinties (județul Neamț), încheiată între Agenția Națională de Resurse Minerale și CNU.
În urmă cu un an de zile, a fost semnat un acord la Paris între compania franceză Orano și Nuclearelectrica prin care se stipula că francezii vor prelucra uraniu la Feldioara.
Țara a fost jefuită de bandiții români. Acești trădători de dupa 1990
trebuie arestați si condamnati pe viață. Au distrus totul. Pentru spargi. Serviciile prin anumiți ofițeri,generali au avut o contribuție majoră la jefuirea țării.
Dusmanii Romaniei doreau sa lichideze si producerea combustibilului nuclear in tara, ca sa cumparam de la canadieni! Asa ne-au distrus si fabrica de apa grea da la Halanga-Tr Severin!! Apropos, isi mai aminteste cineva ca fabrica de apa grea a fost construita in intelegere cu canadienii, pakistanezii si chinezii pentru aprovizionarea mai multor centrale Candu ce urmau se se construiasca in Pakistan si China? Tara noastra era stapane pe ea, industria era pe licente straine, dar au venit tradatorii din 1990 si su distrus tot! Acum au inchis si unele centrale pe carbune, ca sa satisfaca pe straini( care nu toti inchid, din contra)!
Bine ca i-a venit românului mintea cea de pe urmă!..
Problema e alta pentru care ar trebui închiși toți primii miniștrii după ’89…De ce morții ma-sii n-au terminat grupurile 3 și 4 ale centralei nucleare de la cernavoda on 31 de ani?..
Tradare pe pita , noroc ca NCeausescu sa gandit anticipat si a cumparat tehnologie CANDU ca tot caimacul era deja luat si ca in cazul de fata in care Nuclearelectrica desi avea bani cumpara uraniul in pierdere de la societatea din Neamt , pentru ai face suficiente datorii ca sa o inchida si sa se rupa lantul , astfel francezii intrau in bisnisul integrat al statului roman . Patrioti au mai fost comunistii , pacat ca doar acuma ne dam seama dupa ce aproape fratia ne-a falimentat .