De un an de zile, în Turcia, dar şi în alte state din Orient sau din Occident, circulau zvonuri potrivit cărora regimul Recep Tayyp Erdogan livrează arme şi muniţie jihadiştilor care acţionează în Siria, dar opinia publică nu a aflat decât foarte puţine despre această afacere foarte delicată, dat fiind că au existat doar câteva imagini filmate cu telefonul mobil, dar de calitate mediocră. Asta pentru că autorităţile de la Ankara au impus o tăcere totală, inclusiv pe reţelele sociale, asupra evenimentului ce a căpătat dimensiuni internaţionale în contextul în care, de o bună bucată de timp, SUA conduc o coaliţie mondială împotriva organizaţiei radicale Statul Islamic.
Pe acest fundal, situaţia s-a complicat serios zilele trecute, după ce ziarul „Cumhuriyet”, de opoziţie, a adus probe concrete despre delicatul eveniment, el publicând mai multe fotografii, însoţite de un video, realizate în ianuarie 2014, care demonstrează că zvonurile erau adevărate. În plus, anchete realizate în prelabil de jurnaliştii de la „Hurryet” şi „Radikal” asupra incidentelor de la 1 şi, respectiv, 19 ianuarie 2014 arătau, pe baza unor documente oficiale confiscate cu această ocazie, implicarea serviciilor de informaţii ale Turciei – MIT – şi a unor responsabili ai asociaţiei islamiste Humanitarian Relief Foundation (IHH), apropiată de guvern, în transmiterea de arme către rebelii jihadişti ce acţionează împotriva regimului Bachar Al-Assad, cu care regimul Erdogan se află la cuţite. Potrivit datelor apărute în ziarul „Cumhuriyet” este vorba de o mie de obuze de mortiere, 80.000 de gloanţe pentru arme uşoare şi grele şi despre sute de lansatoare de grenade ascunse în lăzi cu medicamente transportate în camioane care, în realitate, ar aparţine serviciilor de informaţii MIT turceşti. Armele respective sunt de fabricaţie rusească şi ar proveni din ţări ale fostului bloc sovietic, scrie acelaşi cotidian.
Ca urmare, guvernul conservator islamist turc a fost acuzat că susţine nemijlocit grupurile rebele extremiste jihadiste ce luptă împotriva autorităţilor de la Damasc. Astfel, liderul principalei formaţiuni politice din opoziţie, Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Kemal Kilicdaroglu, şi-a însuşit acuzaţiile lansate de „Cumhuriyet” şi a denunţat politica faţă de Siria a guvernului de la Ankara. „Cum poate trimite Turcia arme grele unei organizaţii pe care ea însăşi o califică drept teroristă, adică (grupul jihadist) Statul Islamic? Aceste imagini sunt foarte jenante pentru prestigiul Turciei. Cei care trimit ilegal arme într-o ţară musulmană au mâinile pline de sânge”, a declarat el agenţiei France Presse. „Există imagini video care arată cum au fost deschise lăzile din camioane şi imagini ale bombelor (aflate în lăzi-n.n.)”, a afirmat tot el într-un interviu acordat ziarului „Hurriyet”. „Nu este nimic de ascuns acolo”, a continuat, promiţând întărirea controlului şi securităţii la frontiera turco-siriană. „Cu CHP la putere, frontiera va reveni ceea ce era înainte, iar noi vom asigura securitatea la frontieră”, a precizat Kilicdaroglu.
Declaraţia respectivă are un anume schepsis, dat fiind că scandalul armelor destinate rebelilor jihadişti a luat amploare înaintea alegerilor legislative din Turcia, de la 7 iunie, în care, potrivit sondajelor, CHP, partidul lui Kemal Kilicdaroglu, s-ar clasa pe locul al doilea. Erdogan a reacţionat imediat, el dând vina pe imamul Fethullah Gulen, 72 de ani, unul dintre foştii lui aliaţi, pe care, după ianuarie 2013, îl acuză mereu că vrea să răstoarne guvernul de la Ankara. Fondator al foarte influentei mişcări „Hizmet” (serviciu, în turcă), Gulen trăieşte de 15 ani în SUA, dar este acuzat de peste o lună de Erdogan că ar complota pentru răsurnarea actualului guvern, fapt pe care imamul l-a negat categoric.
Episodul devine tot mai jenant pentru Erdogan, personal, dat fiind că el a condus guvernul între 2003 şi 2014, după care a devenit preşedinte, fiind perceput ca un politician care a adoptat o manieră autoritară şi islamistă. Din atare perspectivă este grăitor şi felul în care autorităţile au acţionat după apariţia articolului incriminator din „Cumhuriyet”, când zeci de militari, poliţişti şi magistraţi au fost arestaţi, ei fiind acuzaţi că, în ianuarie 2014, au oprit şi controlat vehicule aparţinând MIT. Chiar dacă, aşa cum susţine succesorul lui Erdogan în fruntea guvernului, Ahmet Davutoglu, dezvăluirile ziarului amintit par legate de actualul context electoral, presa occidentală evidenţiază ambiguităţile clare ale Turciei faţă de gruparea Statul Islamic, politică pe care, de mai multe luni, ea încearcă s-o mascheze. Forţele de securitate turceşti sunt bănuite explicit că au închis ochii la trecerea jihadişilor în Siria şi mai ales că le-au livrat arme. Regimul Erdogan a negat acest lucru cu vehemenţă, dar, în realitate, el se opune cu răspicat regimului Assad.
Revista pariziană „L`Express” scria luni că, „pentru cei mai mulţi dintre experţi, recentele succese ale rebeliunii jihadiste în nordul Siriei se datorează în parte ajutorului dat de Turcia şi Qatar, chiar de SUA, noii alianţe a rebelilor formată în martie, Jaich al-Fatah (Armata cuceririlor, în arabă). Este o coaliţie ce include branşa siriană a Al-Qaida, Frontul al-Nosra (Jabhat al-Nosra). Totuşi, Turcia, ca şi Arabia Saudită, ar presa Jabhat al-Nosra să rupă legăturile cu Al-Qaida” . Cum se vede, ne aflăm într-o lume a paradoxurilor, Turcia este izolată în dosarul sirian, deşi este implicată până peste cap în evenimentele din Siria, autorităţile de la Damasc acuzând-o chiar că furnizează arme jihadiştilor şi că le permite să se antreneze pe teritoriul său. Ajutorul dat jihadiştilor minează relaţiile Ankarei cu partenerii occidentali şi arabi ai opoziţiei siriene, neliniştiţi de expansiunea grupurilor extremiste în regiune. În acest sens, în mai, preşedintele Obama i-a exprimat premierului Davutoglu nemulţumirea lui faţă de ajutorul dat grupurilor extremiste. Nu întâmplător, Statele Unite au decis să reorienteze ajutorul pe care-l dau Armatei Siriene de Eliberare dinspre Turcia spre Iordania. Pe urmă, observatorii remarcă faptul că Turcia este mai izolată ca oricând în regiune şi pe scena internaţională. Eşecul, din 2013, al Fraţilor Musulmani în Egipt şi, îndeosebi, Tunisia, ţări foarte apropiate de Turcia, cât şi intransigenţa în dosarul sirian au avut efecte dezastruoase în „politica sa de zero probleme cu vecinii”. Ca urmare, azi, Turcia nu are ambasadori în Egipt, Siria sau Israel, ţări „cheie” în regiune, şi are relaţii „detestabile” cu Arabia Saudită, ceea ce face ca rolul de mentor al opoziţiei siriene să-l aibă acum Iordania, ceea ce nu convine deloc Ankarei şi marilor ambiţii ale lui Erdogan de a fi lider al regiunii. Nu întâmplător, recent, „New York Times” i-a consacrat un editorial devastator, la care el a ripostat denunţând „amestecul” acestui cotidian în „problemele interne turceşti”. Oricum, problemele cu Statul Islamic vor dinamita relaţiile sale cu ţările din zonă şi cu Occidentul, iar implicaţiile vor uriaşe.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.