UDMR traversează cea mai complicată perioadă strategică de după venirea lui Kelemen Hunor la conducerea Uniunii. Vulnerabilitatea vine din suprapunerea a trei crize.
Prima este criza politică de la București, unde UDMR trebuie să aleagă între solidaritatea cu PNL și USR, perspectiva revenirii la guvernare alături de PSD și riscul ca orice majoritate să depindă, direct sau indirect, de AUR.
A doua este schimbarea de regim de la Budapesta. După 16 ani de dominație Fidesz, victoria TISZA și venirea lui Peter Magyar la conducerea Ungariei au schimbat radical raportul de putere în care funcționa UDMR. Uniunea fusese integrată politic, simbolic și financiar în sistemul construit de Viktor Orban. Acum trebuie să negocieze cu omul care a venit la putere tocmai pentru a demonta acest sistem.
A treia este o criză internă încă latentă: cine controlează resursele, presa maghiară, administrațiile locale și relația cu noul guvern de la Budapesta va controla, în bună măsură, și Uniunea.
UDMR nu a funcționat niciodată în primul rând ca partid doctrinar. Întrebarea este dacă își poate schimba sistemul de loialități fără să-și piardă monopolul politic asupra comunității maghiare din România.
Luptele interne
Primul lucru pe care l-a făcut UDMR după înfrângerea Fidesz nu a fost să caute vinovați, ci o relație cu noua putere de la Budapesta.
Pe 17 aprilie, la cinci zile după alegeri, Consiliul Permanent l-a împuternicit în unanimitate pe Kelemen Hunor să negocieze atât cu Peter Magyar, cât și în criza de la București.
UDMR și-a scris pe hârtie propriul oportunism, l-a votat în unanimitate și l-a dat spre executare exact omului care pariase pe învins. Contestarea lui Kelemen Hunor a venit o lună mai târziu, la Consiliul Reprezentanților Unionali. Marko Bela a spus că niciodată în istoria UDMR conflictul de interese cu guvernul maghiar nu a fost atât de adânc ca sub Orban și că vina Uniunii este că nu și-a informat propria comunitate.
Un partid care pretinde monopolul reprezentării își asumă și obligația de a spune adevărul comunității pe care o reprezintă. Marko Bela spune că UDMR a mințit prin omisiune ca să servească un partid străin.
Paradoxal este că Kelemen Hunor primește două acuzații care se anulează reciproc: că a fost prea apropiat de Orban și că, în România, nu este destul de radical. Acest joc îi permite încă să discute cu ambele capitale.
Relația cu Budapesta
Kelemen l-a susținut public pe Orban, l-a numit „varianta mai bună” și a garantat că aproape 90% dintre maghiarii care votează merg spre el. A urcat pe scenă la un eveniment Fidesz, la Debrețin. A livrat, 91% dintre alegătorii din străinătate au mers spre Fidesz, majoritatea din România.
La câteva luni după alegeri, Peter Magyar a anunțat noul cadru: sprijinul financiar continuă, dar este condiționat de transparență și responsabilizare, finanțările din ultimul deceniu vor fi analizate retroactiv, iar UDMR garantează că nu se mai implică în luptele politice din Ungaria.
Guvernul Magyar a început prin tăierea finanțărilor pentru organizațiile considerate instrumente de influență ale Fidesz. Prima țintă a fost Colegiul Mathias Corvinus. Prin ricoșeu au fost afectate și Consiliul Tineretului Maghiar, apropiat de aripa Tokes, și MIERT, organizația de tineret parteneră a UDMR.
În timpul lui Orban, Budapesta valida cine contează în comunitatea maghiară din Transilvania, iar UDMR era beneficiarul principal al validării. Magyar poate desființa aranjamentul fără să atace partidul. Este suficient să finanțeze transparent — primării, biserici, ONG-uri, presă locală, lideri tineri. Asta este amenințarea reală la adresa lui Kelemen. Lentă, legală, imposibil de denunțat.
Tușnad 2026 – un eveniment marginal
Orban a aterizat la Târgu Mureș pe 23 iulie fără nicio delegație politică, spre deosebire de anii în care sosirea lui era protocol de stat, și a stat trei zile în secuime fără ca vreun lider UDMR să apară în cadru cu el. Magyar i-a provocat public pe udemeriști să nu fie lași și să-l invite pe premierul în funcție. Nu l-au invitat, dar nici nu s-au afișat cu Orban, lăsându-l să-și facă singur băile de mulțime.
Dubla absență este poziția de cost minim. O fotografie lângă Orban ar fi încălcat înțelegerea din aprilie. O invitație către Magyar ar fi fost o capitulare vizuală în fața celui care tocmai le tăiase banii.
Fără UDMR, scena a fost ocupată de radicali.Tokes a cerut din nou autodeterminare teritorială pentru Ținutul Secuiesc și recunoașterea oficială a regiunii într-o viitoare reorganizare administrativă a României. Flancul radical atacă monopolul și acuză UDMR că a schimbat revendicările identitare pentru posturi la București.
Mișcarea care contează s-a produs însă în afara scenei. Pe 26 iulie, publicația maghiară hang.hu a arătat că senatorul Lorand Turos, liderul grupului UDMR din Senat, ar prelua 12 frecvențe radio construite în Transilvania cu bani publici maghiari pentru Fidesz; CNA a aprobat licențierea rapid, fără întrebări. Dacă se confirmă, este prima contramăsură serioasă a UDMR — infrastructura media construită de Budapesta trece în mâini locale înainte ca Budapesta să o poată repatria.
Cu cine joacă UDMR la București?
Din 5 mai, când moțiunea PSD–AUR a doborât guvernul Bolojan cu 281 de voturi, România nu are executiv cu puteri depline.
UDMR figurează în blocul PNL–USR. Kelemen a propus pe 13 iulie un guvern de „armistițiu” și revenirea PSD la guvernare, iar anterior vorbise despre o coaliție mai mică — PNL, PSD, UDMR — fără USR. Linia roșie față de AUR este reală și existențială, nu morală. În iunie, UDMR a decis să nu voteze guvernul Veștea, iar Kelemen a acuzat o tentativă de „melonizare” a AUR.
PSD și Nicușor Dan încearcă să atragă UDMR de partea unui guvern PSD–UDMR–PACE + minorități + puciști. PNL, tabăra Bolojan, și USR țin ca UDMR să rămână ferm de partea lor. Aici se poate juca viitorul UDMR.
Dacă Uniunea va merge acum cu PSD, PNL și USR, dar mai ales publicul lor, nu o vor ierta și s-ar putea să asistăm la două campanii anti-UDMR. Una făcută tradițional de AUR și cealaltă făcută de pro-europeni, pe ideea că UDMR este partidul lui Viktor Orban, partidul care ajută PSD și, în definitiv, un partid anti-european. Forțarea unei decizii în situația de față ar putea duce chiar la scindarea UDMR, dacă nu există un consens pe axa Târgu Mureș–Budapesta–București.
Kelemen Hunor, prins între București, Budapesta și propriul partid
UDMR se află în fața unei schimbări de sistem. Timp de aproape două decenii, Kelemen Hunor a putut negocia la București având în spate sprijinul politic, financiar și simbolic al lui Viktor Orban. Astăzi, această garanție a dispărut.
La București, marja de manevră este la fel de îngustă. O apropiere de PSD i-ar putea reda accesul la guvernare, dar ar transforma UDMR, în ochii electoratului pro-european, într-o anexă a vechilor rețele de putere. Rămânerea alături de PNL și USR ar conserva respectabilitatea occidentală, dar ar putea ține Uniunea departe de resursele guvernării.
Kelemen Hunor trebuie, așadar, să păstreze simultan trei echilibre: relația cu Bucureștiul, accesul la Budapesta și controlul asupra propriei organizații. Problema este că aceste trei loialități nu mai pot fi satisfăcute prin aceeași decizie.
pt ca si credinciosii sunt ajutati prin biserici, precum Roma pt catolici si alte capitale pt protestanti…