UE ne bagă pe gât cartoful modificat genetic

Comisia Europeană a autorizat cultivarea comercială a cartofului modificat genetic, care o conţine o genă rezistentă la antibiotice. Măsura se potriveşte mănuşă cu aspiraţiile gigantului chimic german BASF, care a produs în laboratoarele sale soiul de cartof “Amflora”, cu un conţinut crescut în amidon, atât pentru uz industrial, cât şi pentru hrană.Decizia, care a primit recent undă verde de la noul comisar pentru consum al Comisiei Europene, maltezul John Dalli, este contestată de multe organizaţii de mediu şi grupuri activiste din întreaga Europă. Organizaţia Friends of the Earth, una dintre cele mai mari ONG-uri de mediu din lume, susţine că nu există nici o garanţie că această controversată genă rezistentă la antibiotice nu va intra în lanţul trofic uman, cauzând riscuri grave de sănătate consumatorilor. Chiar şi Organizaţia Mondială a Sănătaţii a semnalat că această genă poate afecta tratamentul tuberculozei, de exemplu, însă, oricum, riscurile acesteia nu au fost suficient studiate şi nu se ştie ce efecte poate produce odată introdusă pe piaţă, la liber.

Măsura este cu atât mai controversată cu cât o astfel de autorizare a unui produs modificat genetic nu s-a mai produs de 12 ani, când s-a introdus porumbul modificat genetic MON 810. Mai mult, există pe piaţă două alternative convenţionale cu aceleaşi performanţe ca Amflora – una dezvoltată de firma germană Europlant şi alta de compania olandeză Avebe – , ceea ce demonstrează că industria amidonului nu are nevoie de cultivarea cartofului modificat genetic Amflora, evitându-se astfel să se aduca riscuri sănătaţii publice, pentru binele unor mari corporaţii.

În România, compania BASF este bine cunoscută pentru investiţiile sale masive în domeniul cercetării, dar şi pentru relaţiile sale bune cu autorităţile publice, susţine Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic din România. “Cerem cu fermitate ministerelor Agriculturii şi celui al Mediului să nu comită aceeaşi greşeală ca în ianuarie 2010, când au aprobat fungicide cancerigene bazate pe Initium, produse de BASF”, a declarat Ramona Duminicioiu, preşedintele Centrului.

Aşadar, este doar o chestiune de timp şi de disponibilitate a autorităţilor publice până când tot românul se va ghiftui cu cartofi mutanţi, pentru că în galantar este imposibil de făcut diferenţa între soiurile clasice şi cele alterate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.