Ultimele cerinţe ale BNR legate de legea dării în plată

Legea dării în plată trebuie să se adreseze numai celor care sunt într-o situaţie financiară grea, nu celor care nu au nevoie sau nu vor să plătească, adăugând că nu trebuie să fie pusă în pericol stabilitatea sistemului financiar, a declarat Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR, la o întâlnire cu senatorii PSD pe tema actului normativ zis şi “dai casa şi scapi de datorii”.

“Am prezentat argumentele care sunt în favoarea unei legi cu conotaţii de protecţie socială, care să se adreseze debitorilor băncilor care au nevoie de această protecţie socială pentru că sunt într-o situaţie financiară care nu le mai permite onorarea serviciului datoriei sau argumentat motivaţiile pentru care statul atunci când e nevoie să intervină în economie şi, iată acum intervine, dar de o manieră limitată, direcţionată către grupurile vulnerabile şi nu în general, către debitorii care, dintr-un motiv sau altul, sunt în jenă financiară, dar şi ca urmare a unor credite pe care le-au luat, nu pentru o locuinţă de strictă necesitate, ci şi pentru afaceri sau alte operaţiuni economice”, a afirmat Georgescu. Oficialul Băncii Centrale a propus senatorilor PSD o serie de criterii pe care să le îndeplinească cei care vor beneficia de această lege. “Există criterii pe care le-am propus şi care pot fi diferenţiate sau modulate în raport cu opţiunile parlamentare, dar care reuşesc şi rezolvă problema încadrării în spectrul de aplicare a legii numai a celor care sunt în nevoie socială, au o capacitate financiară redusă de plată în această perioadă, în general ca urmare a crizei financiare”, a declarat Georgescu.

Conform acestuia, Senatul este cel care va stabili dacă va rămâne programul Prima casă în legea dării în plată. “Senatul va stabili în câteva minute (dacă va rămâne programul Prima casă, n.r.).

Trebuie să ne adresăm celor cu situaţie financiară grea, în dificultate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecţie socială generalizată celor care nu au nevoie şi celor care nu vor să plătească, din anumite motive personale, creditele contractate”, a adăugat Georgescu. Prezent la discuţiile de luni din plenul Senatului, pe marginea legii dării în plată, secretarul de stat în Ministerul Finaţelor, Enache Jiru, vorbit despre introducerea programului Prima Casă în lege.

Dacă acest program nu este exceptat, am fi în situaţia în care ANAF ar execută 50% iar banca 50%, adică ceva imposibil. Se va compromite însuşi scopul social al programului Prima Casă. Există riscul că Statul să fie acţionat în judecată la Tribunale internaţionale. Mai există şi riscul că, din cauza unor percepţii negative şi o posibilă re-evaluare a agenţiilor de rating, toate vor avea un impact direct asupra bugetului de stat.

Aş dori să fie menţionat şi Raportul CE care atrage atenţia asupra riscurilor…”, a spus Jiru. Înainte de şedinţa din Senat, copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat că liberalii vor susţine proiectul „astfel că în luna aprilie această lege să devină realitate”. Proiectul a fost fost promovat de către deputatul liberal Daniel Zamfir. Gorghiu a explicat principiul riscului împărţit de la care a pornit Legea dării în plata, ea precizând că acesta a fost şi motivul pentru care PNL susţine actul normativ.

„Principiul este acela că în orice societate normală riscul trebuie împărţit. Că ne place sau nu ne place, până acum acest risc nu a existat decât de partea clienţilor serviciilor bancare. S-a modificat legea, conform solicitării venite de la Preşedinţie, cererea de reexaminare a fost analizată serios de colegii noştri din Senat şi cred că nu se mai poate vorbi de niciun fel de afectare, după aceste amendamente care astăzi trec prin Senat.

Am văzut, însă, în anumite momente, o poziţie, haideţi să-i spun de uşoară forţă de negociere, din partea sistemului bancar, care spunea prin anumite voci cum o să dispară proiectul ‘Prima casă’. Şi au venit toate argumentele necesare şi suficiente pentru a merge în direcţia în care acest lucru nu este real.

Aţi văzut săptămâna trecută cifrele venite de la Guvern şi de la sistemul bancar, direcţionate către ‘Prima casă’. Gândiţi-va că 1,7 miliarde de lei se duc anul acesta de la Guvern către ‘Prima casă’, iar din sistemul bancar cred că 2,6 miliarde de lei. Ceea ce înseamnă că acest proiect va continuă cu succes”, a arătat copreşedintele PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.