Umilință totală! Reacțiile lui Rădoi și Hagi

Naționala de fotbal a României a fost învinsă categoric, duminică seară, scor 4-0 (2-0), pe stadionul Ullevaal din Oslo, de reprezentativa Norvegiei, într-o partidă din Grupa 1 a Ligii B din Liga Naţiunilor.

După ce a ratat calificarea la EURO 2020, România a fost învinsă fără drept de apel şi de Norvegia, într-un meci în care scorul putea fi şi mai mare.

Nordicii au înscris în minutul 13, prin E. Haaland, iar scorul la pauză a fost 2-0, după reușita din minutul 30 a lui A. Sorloth.

Haaland a reușit hat-trick-ul, în repriza a doua înscriind de încă două ori.

Înfrângerea vine după ce, cu doar câteva zile înainte, reprezentativa României a pierdut și cu Islanda, cu scorul de 2-0.

România este acum pe locul 2 în grupă.

Echipa națională joacă miercuri, la Ploiești, cu reprezentativa Austriei. În meciul tur, România s-a impus cu scorul de 3-2.

Reacția lui Mirel Rădoi: „Mi-e şi ruşine de ruşine dumneavoastră”

„Nu ştiu ce aş mai putea spune după o asemenea prestaţie şi un asemenea rezultat. Mi-e şi ruşine de ruşine dumneavoastră, chiar sunt foarte multe de discutat, dar aş vrea să mă limitez la ceea ce pot să vă spun în acest moment, doar câteva idei, pentru că asta ar însemna să mă duc prea adânc şi nu vreau să fac public. E clar că în momentul în care joci de această manieră nu prea poţi să pui mare accent pe posesie sau să ai pretenţii. Sunt lucruri pe care nu le înţeleg şi e straniu, încerc să le descopăr. Cum o echipă care a jucat 120 de minute şi a făcut doar trei schimbări în primul 11 şi noi, care am jucat 90 de minute, nu am putut să fim mai proaspeţi şi prezenţi în teren în seara asta. Nu pot să remarc nimic, nici atitudine, nici reacţie, dacă nu am făcut-o până acum, nu o să fac nici acum. În continuare ne asumăm responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, nu vorbim despre un rezultat drastic, vorbim de o umilinţă. În privinţa scorului, care nu are loc de nici o interpretare, nu ştiu ce scuze am mai putea găsi în acest moment. Cred că atitudinea şi schimbarea trebuiau să o arate faţă de colegii lor şi de echipa naţională, ar trebui să cerem scuze celor care au stat în faţa televizoarelor, pentru că nu numai noi am trăit o umilinţă, o întreagă ţară a suferit o umilinţă, toţi trăim acelaşi lucru”, a declarat Mirel Rădoi, la ProX, la finalul partidei din Norvegia.

El a precizat că gândurile sale se îndreaptă către o variantă prin care ar putea limita proporţiile scorului în partida următoare, cu Austria: „La ce gânduri mă trec acum, mă gândesc doar la o limitare de scor cu Austria. Nu am reuşit să îi capacităm pe jucători după acel eşec din meciul cu Islanda. Eu cred că problema noastră nu este neapărat a adversarului, situaţia este puţin altfel, în felul cum ne prezentăm noi. Cred că asta este cea mai mare problemă şi cea mai mare pierdere după cele două partide, felul în care noi ajungem să fim în cele 90 de minute să arătăm ca juniorii Norvegiei sau pur şi simplu ca echipa a doua Norvegiei”.

Selecţionerul consideră că integrarea jucătorilor tineri în naţionala de seniori trebuie să continue: „Diferenţele sunt din toate punctele de vedere. Tehnic, tactic, psihologic trebuie să integrăm treptat pe aceşti jucători la echipa mare. Dacă rezultatele nu avem cineva trebuie să îşi asume această schimbare de generaţie şi sper că în momentul în care se va apela la ei să înţeleagă care sunt situaţiile de la echipa mare, care sunt cerinţele şi să nu mai apară astfel de derute”.

Mirel Rădoi a precizat că în cazul în care va mai continua activitatea la echipa naţională va aplica aceeaşi strategie de a integra jucătorii tineri din naţionala de tineret în cea de seniori.

„Am încercat să venim cu ceva nou, cu ceva ce a funcţionat în naţionala de tineret. Cred că ăsta este fotbalul modern, cineva trebuia să îşi asume şi lucrurile astea şi integrarea jucătorilor de la U21, asta era ideea noastră. Poate echipa nu este pregătită, dacă vom fi în continuare aici, noi vom încerca să fim la fel”, a mai spus Rădoi.

Reacția lui Ianis Hagi

Ianis Hagi, a afirmat, duminică, la finalul meciului pierdut cu Norvegia, că scorul reprezintă o umilinţă, dar că nu asta este faţa naţionalei pregătite de Mirel Rădoi.

„Dezamăgirea este mare, dar simt că nu asta este faţa echipei naţionale. Am prins din nou o zi mai puţin bună şi nu avem nimic altceva de făcut decât să ne uităm la următorul meci. Suntem jucători de echipă naţională şi dacă stăm să ne plângem după fiecare meci nu ajungem nicăieri. Jucăm acasă cu Austria şi trebuie să câştigăm, e o singură soluţie. Noi colectiv nu am jucat bine şi apoi individual nu am putut da randament. Sper ca meciurile următoare să jucăm colectiv mai bine. Îmi menţin părerea că avem jucători de calitate care pot face diferenţa şi care pot face lucrul ăsta la un nivel şi mai mare”, a spus Hagi la ProX.

El speră ca jucătorii tineri care au făcut pasul către echipa de seniori să înveţe din greşelile făcute în meciurile cu Islanda şi Norvegia: „Noi suntem la un început de drum, cu noul selecţioner, probabil că nu am reuşit să aplicăm pe teren ceea ce se transmite de pe margine. În rest nu ştiu ce să zic, a fost o diferenţă mare şi supărarea este mare, nu vreau să zic vreo prostie la supărare. Suntem la început de drum, probabil că înfrângerile astea ne vor face mai buni şi vom învăţa din aceste greşeli”.

Reacția lui Gică Hagi

„Suntem într-o situaţie dificilă, nu trebuie să ne fie ruşine, nici să zicem că fotbalul românesc nu mai are nimic. Din contră, trebuie să analizăm momentul, trebuie să fim la fel de optimişti cum am fost înainte. Succesul se construieşte şi trebuie să ştii să-l construieşti, atfel o să fie şi mai rău, şi mai greu să ajungem iar unde am fost odată. Trebuie să ştii să construieşti succesul. Asta însemană mentalitate, de aia succesul nu vine de azi pe mâine, îţi trebuie timp, îţi trebuie ani, trebuie selecţie, trebuie să ştii să o faci, sunt multe componente pe care să le aduci la acest cuvânt, succes. Cine poate, să fie optimist, cine nu poate şi nu e optimist, eu zic că ar fi bine să ne depărţim. Când ai un mediu optimist, vin şi rezultatele, rezultatele îţi aduc încredere şi vine succesul cel mare. În momentul de faţă, ceea ce am văzut m-a speriat şi de aceea am vrut să intru doar să vă spun că eu în continuare sunt foarte optimist şi cred că putem să avem succesul care a fost înainte. Nu cred, sunt convins, am convingere, am credinţă şi am curaj. Trei de C care la mine sunt foarte importanţi şi pe care noi trebuie să îi transmitem acestor copii. Ei trebui să aibă pe cineva în spatele lor care să îi conducă. Tot ce e în jurul lor, suporteri media, conducători, antrenori, toţi trebuie să fie superpozitivi şi ei doar să joace fotbal şi să aibă condiţii şi mediu ca să dea randamentul cel mai bun. O echipă naţională face rezultate atunci când ştii să construieşti un obiectiv puternic care are o mentalitate. Şi asta vine în timp, cu tineri şi talent. Trebuie să ştii să o faci, trebuie să ştii să construieşti acest succes, el nu vine de azi pe mâine, de azi pe mâine veţi găsi un rezultat cum a fost acum o lună, când eraţi toţi optimişti. Eu nu ies decât în momentele grele, acum e un un moment dificil al fotbalului românesc şi am vrut să-mi dau cu părerea, care e plină de optimism în continuare. Dar, atenţie, trebuie să ştim să muncim ca să construim acel succes! Trebuie să ştii ce obiectiv ai, unde vrei să ajungi. Văd că ne e frică să spunem că suntem buni, că putem să câştigăm. În această periaodă am avut şi foarte mulţi jucători foarte experimentaţi şi nu am câştiugat şi am folosit din când în când, sporadic, rar nişte tineri care au făcut foarte bine la U21. Atenţie, sporadic, din când în când, rar, făsă să fim convinşi de ei. Noi le transmitem această neîncredere pe care nu au cum să o ducă. Ei sunt singurii care nu pot fi vinovaţi în acest moment. pentru că ei au avut succes mare, dar nu ei sunt de vină. Aceşti copii depind de ce le tarnsmitem noi şi eu văd un negativism dus la extremă în momentul de faţă. În acest moment trebuie să fim foarte poztivi, iar aceşti jucători să aibă în spatele lor oameni care să iasă în faţă şi să le dea curaj şi încredere. Cum am zis eu, convingere, credinţă şi curaj. Altfel, nu mai avem nicio şansă. Eu am o încredere nebună că această generaţie poate să producă o echipă naţională puternică. Dar ca să-i faci pe aceşti jucători să joace bine, trebuie să construieşti acel mediu prielnic care lor să le dea un singur lcuru, linişte să joace fotbal, plăcerea de a juca fotbal, iar restul să le ia cei mari, cei de sus, adică antrenori, conducere, suporteri, media. Cred că se poate face o echipă mai mare ca a noastră.”, a declarat Hagi, la DigiSport.

El a criticat şi faptul că Mirel Rădoi a schimbat mulţi jucători de la meciul din Islanda la cel cu Norvegia, şapte titulari.

„Noi nu suntem Germania, Spania, Franţa ca să schimbăm jucătorii de la o zi la alta. Mă scuzaţi, cum ne schimbăm lenjeria interioară aşa ne schimbăm jucătorii. Aşa ceva nu am văzut. Spuneţi că nu avem jucători, că selecţia e mică, nu avem mulţi, dar schimbăm jucătorii de la o zi la alta, de la un moment la altul, după şase luni joacă altul, după doi ani, sunt alţii. Luaţi formaţiile din ultimii patru ani şi vedeţi cum s-au schimbat jucătorii! Nu există coerenţă în idei, în proiect, în ce vrei să ajungi. Nu există! Ne schimbăm cum se schimbă vremea, de azi pe mâine. Şi atunci aceşti copii ce să facă? Se pun în carapace şi nu se bagă, nu au curaj. Credeţi că ei nu ne văd pe noi cum ne comportăm, ce e în jurul lor? Ba da! Şi sunt ultimii de care trebuie să vorbim, jucătorii. Noi trebuie să construim o echipă mare, nu de azi pe mâine, ce s-a întâmplat în ultima lună, când s-a trecut de la extaz la agonie. Acum două săptămâni eram <mamă, ce fotbal jucăm, mamă ce făceam!> Şi au uitat fotbalul în două săptămâni. Nu. Prea multe schimbări şi schimbările întotdeauna aduc neîncredere şi după aceea ajungem la confuzie. Şi mi-e să nu fi intrat în confuzie, să fim confuzi, să nu mai ştim ce facem. Trebuie să ai un proiect şi să-l prezinţi în faţa presei, în faţa României să spui ce faci. Pe termen mediu şi lung, nud e azi pe mâine (n.r. – întrebat dacă se referă şi la selecţioner?) Nu contează, oricine… Într-un proiect, oamenii care lucrează pentru România trebuie să fie cei mai competitivi, oameni care să fie împreună, <lucrăm pentru România>. Trebuie să fi un proiect foarte mare cu un obiectiv foarte clar. Copiii noştri sunt foarte buni, dar ei trebuie să trăiască şi să se dezvolte într-un proiect câştigător, ca să devină cei mai buni. Nu există altă strategie pentru mine. Cine nu crede să nu mai vină la stadion, să nu mai fie lângă echipa naţională. Sunt pozitiv iar, nu pozitiv de coronavirus, sunt optimist, pentru că eu am încredere mare în ei. Unde muncesc, răspund, unde sunt eu, e bunăstare şi există succes. Unde am fost eu a fost bunăstare şi succes. E mentalitatea de a încerca să devin cel mai bun, nu există altceva. Trebuie să o aspiri, trebuie să o trăieşti zi de zi, secundă de secundă. Cine poate să o ducă, atenţie! Cine se fereşte de acest lucru are o presiune mare. Presiunea e bună pentru că mie îmi creează adrenalină”, a afirmat el.

Echipele:

Norvegia: 1. Rune Jarstein – 14. Omar Elabdellaoui (căpitan; 16. Jonas Svensson, 79), 6. Stefan Strandberg, 3. Kristoffer Ajer, 2. Birger Meling – 10. Martin Oedegaard (17. Martin Linnes, 70), 15. Sander Berge, 21. Mathias Normann (18. Fredrik Midtsjoe, 70), 11. Mohamed Elyounoussi (20. Jens Petter Hauge, 85) – 23. Erling Braut Haaland (7. Joshua King, 79), 9. Alexander Soerloth. Selecţioner: Lars Lagerbaeck.
Rezerve neutilizate: 12. Andre Hansen, 13. Sondre Rossbach – 4. Leo Oestigard, 5. Sigurd Rosted, 8. Patrick Berg, 19. Markus Henriksen, 22. Morten Thorsby.
România: 12. Ciprian Tătăruşanu (căpitan) – 6. Cristian Manea, 15. Andrei Burcă, 3. Alin Toşca, 11. Nicuşor Bancu – 8. Alexandru Cicâldău (23. Nicolae Stanciu, 75), 2. Alexandru Creţu (10. Alexandru Maxim, 75), 18. Răzvan Marin – 14. Ianis Hagi (20. Alexandru Mitriţă, 63), 9. George Puşcaş (13. Claudiu Keşeru, 64), 19. Gabriel Iancu (7. Denis Alibec, 90+1). Selecţioner: Mirel Rădoi.
Rezerve neutilizate: 1. Florin Niţă, 16. David Lazar – 4. Sergiu Hanca, 5. Mihai Bălaşa, 17. Ciprian Deac, 21. Dragoş Grigore, 22, Mario Camora.

Arbitru: Ivan Kruzliak; arbitri asistenţi: Tomas Somolani, Branislav Hancko; al patrulea oficial: Filip Glova (toţi din Slovacia)
Delegat UEFA: Oleg Harlamov (Estonia), observator UEFA pentru arbitri: Jouni Hyytiae (Finlanda)
Cartonaşe galbene: Elabdellaoui (60), Bancu (84).

Rezultate înregistrate în partidele disputate, duminică seară, în grupele Ligii Naţiunilor

Polonia – Italia 0-0

Franţa – Portugalia 0-0

Islanda – Danemarca 0-3

Au înscris: Sigurjonsson ’45 (autogol), Eriksen ’46, Skov ‘61

Israel – Cehia 1-2

Au marcat: Zahavi ’56 / Hanna ’15 (autogol), Vydra ‘48

Scoţia – Slovacia 1-0

A înscris: Dykes ‘54

Rusia – Turcia 1-1

Au înscris: Miranciuk ’29 / Karaman ‘62

Serbia – Ungaria 0-1

A marcat: Konyves ‘20

Grecia – Moldova 2-0

Au înscris: Bakasetas ‘45+3 (penalti), Mantalos ‘50

În minutul 45+2, de la oaspeţi a fost eliminat Posmac.

Kosovo – Slovenia 0-1

A marcat: Vuckic ‘22

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. Atat timp cat bagam in Nationala pe cutare ca zice Hagi,pe cutare ca zice Becali,pe cutare ca zice Popescu,etc vom avea aceste rezultate umilitoare!Cand Antrenorul,caare ar fi ala va face o Nationala de baieti modesti dar dedicati fotbalului ,situatia se va schimba..

  2. Pupati-i în cur pe hagi, bancu, mitrita, marin,…asta-i valoarea noastră de căcat…uite unde a dus politica puscariasilor in fotbal…

  3. Aș vrea să văd Clubul Steaua al Armatei cum se implică în formarea jucătorilor și în ȚINEREA LOR pe loc, în România, până sunt buni de FC Barcelona sau AC Milan. Dacă nu sunt buni de acel nivel, ei trebuie ținuți în țară și antrenați fizic și psihologic pentru marea performanță. Cu samsari parveniți ca președinți de club care vând jucătorii aiurea doar banul să le iasă, nu vom mai pupa campionat european sau mondial pentru mult timp de acum înainte. De asemenea, nu este OK să dai salarii de zeci de mii de euro sau sute de mii de euro unor jucători absolut mediocri, lucru care se vede când îi scoți în lume. De ce ar vrea mai mult de la viață, de la cariera de fotbalist când vin la antremanemte cu Lamborghini de un sfert de milion de dolari, din care coboară diverse cetățene blonde sau brunete, siliconate, trecute prin vână la greu la viața lor? Tatuați și mâzgăliți de la ceafă până la … Hmmm… Imaginea mea despre un sportiv este de gentleman și de atlet.

  4. Ce criticați au fost jucătorii și antrenorii când Steaua a pierdut cu 4-0 a doua finală CCE.Și în 1994 s-a întâmplat la fel când au pierdut meciul cu Suedia(întrebai-l pe Prunea)
    Acum nici nu ar trebui băgați în seamă. Ce realizări au? Nimic! Cum poți să le ceri trei lei dacă puțini dintre ei abia are un amărât de leu și uzat ca vai de mama lui. Ignorați-i!

  5. Cornele ,ce scoli ai facut ,unde ai studiat ,ce mentori ai avut ca nu prea semeni cu jurnalistii Romaniei de azi . Parca vii de pe alta planeta ! Direct ,la tinta ,fara vrajeala ,corect si precis in informare . O mare bucurie ca esti ,ca scrii si ca mentii ” stacheta ” sus . Sa-ti dea Dumnezeu numai bine si sanatate ! Sa ai grija la „pretini ” !

    Luca C.

  6. Romanii sunt cei mai tari in critici! daca ii pui sa faca un gard drept, sau sa isi faca ordine in casa e problema mare!

  7. Speram ca Radoi sa construiasca o echipa noua , cu jucatori tineri , dar „gandirea ” lui a fost altfel si…a iesit ce a iesit ! Eu cred ca avem ceva tineri talentati ; de ce nu-i promovam ? Stie Radoi ! Pe de alta parte , evolutia fotbalistului roman , da dreptate lui Darwin , in teoria lui , privind evolutia speciilor ! Spre exemplu , a aparut omul-hot, care nu mai are obraz si nici cinste , caractere care nefiind folosite , s-au atrofiat pana la disparitie ; a aparut , apoi , mai ales in Romania , fotbalistul fara creier , care nu mai judeca nimic cu capul , activitatea celebrala mutandu-se in picioare , iar capul fiind folosit , numai ca ornament si suport pentru palarie …! Mai sunt multe exemple , dar ma opresc aici , nedorind sa va plictisesc ! Sa fiti sanatosi si nu va intristati pentru handicapatii , ce ne fac mereu de rusine ! Nu merita !

  8. Scuze ! Mai sus am scris, eronat , desigur , „activitate celebrala” ! Eh ! Dar , astia , de alde noi , ne putem permite sa mai gresim ,din viteza , cateodata !

  9. Securistul lui Petrov adus in fruntea federatiei pare a avea rolul de a distruge definitiv fotbalul national. Cine il tine acolo dupa atatia ani de dezastru?

  10. Au ajuns un Hagi jr,un coate goale in fotbalul european,chiar daca il chema Napoleon nu Ianis ,un Hagi sr foarte slab antrenor si un Radoi fara scoala sa dea pe goarna diverse gogosi de inflorit momentul:in fotbal avem azi doar morti si ingropati
    Nu ma mir ca fotbalistii adevarati refuza Nationala de fapt o Prelungire a Viitorului Constanta la ordinele lui Hagi sr si Popesu Puscarie

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.