Cu o directoare conflictuală, lipsită de competență și de experiență

Un chix rușinos pentru Editura Didactică și Pedagogică

În cursul lunii octombrie 2017, Editura Didactică și Pedagogică a fost transformată din regie autonomă în societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, în subordinea Ministerului Educației Naționale. Scopul acestei transformări a fost, conform ministrului Educației de atunci, Liviu Pop, eliminarea mafiei manualelor școlare prin conferirea unui monopol asupra editării acestora Editurii Didactice și Pedagogice.

La niciun an de la această transformare, la prima ieșire pe piața manualelor, înainte de începerea noului an școlar, această editură a dat-o serios în bară. Fapt fără precedent, în mai puțin de o săptămână, s-a constatat că au fost editate cu erori științifice grave nu mai puțin de trei manuale pentru ciclul gimnazial: Geografie, Istorie și Biologie.

Unde duce lipsa de competență și de experiență

Acest eșec lamentabil a fost cauzat de lipsa de competență și de experiență în materie a actualului director general al Editurii Didactice și Pedagogice, Maria Nistor, și de situația tensionată creată de aceasta în societate. În a doua parte a anului trecut, Maria Nistor a fost numită director general al Regiei Autonome Editura Didactică și Pedagogică (pe 10 august) și apoi director general la Societatea Editura Didactică și Pedagogică (pe 21 octombrie). În ambele funcții de director general a fost numită fără să fie organizat concurs. La data numirii avea vârsta de 30 de ani și nicio competență și experiență în domeniul editorial sau managerial.

Conform CV-ului, Maria Nistor a absolvit două facultăți din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, respectiv Facultatea de Litere și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, a urmat două masterate în specializările Germanistica în Context Cultural European și Managementul Relațiilor Internaționale și al Politicii Europene și a obținut un doctorat în Relații Internaționale și Studii Europene, cu o lucrare pe tema efectelor migrației. Anterior promovării în funcția de director general la Editura Didactică și Pedagogică, a fost, timp de un an, asociat unic și administrator la o firmă privată (SC DICE Consulting Agency SRL Năsăud) având ca obiect principal de activitate consultanța în afaceri, care a avut o cifră de afaceri de doar 900 lei în anul 2016, conform datelor de la Registrul Comerțului.

Pupila rectorului Academiei SRI

Potrivit unor surse clujene, surprinzătoarea promovare a Mariei Nistor la o vârstă atât de tânără și fără o minimă experiență s-ar explica prin faptul că este pupila profesorului Adrian Ivan, care a activat la Universitatea Babeș-Bolyai până în martie 2017, când a fost numit în mod misterios rector al Academiei Naționale de Informații, aflată în subordinea SRI. Profesorul Ivan a fost coordonatorul lucrării de doctorat a Mariei Nistor. Cu câțiva ani în urmă, profesorul Ivan a înființat, în cadrul Facultății de Istorie și Filozofie din Universitatea Babeș-Bolyai, Departamentul de Studii Internaționale și Istorie Contemporană, în cadrul căruia a organizat masterate centrate pe Managementul de securitate. A realizat acest lucru cu concursul a doi polițiști clujeni controversați, chestorii Gelu Oltean, fost șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (serviciul secret al Ministerului de Interne), și Toma Rus, fost șef al BCCOA Cluj și secretar de stat, ambii copii de suflet ai mai celebrului chestor Virgil Ardelean, zis Vulpea, cel mai longeviv și controversat șef al fostului „Doi ș-un sfert“.

La acest departament au predat sau predau o serie de profesori de la Academia Națională de Informații și de la Universitatea Națională de Apărare, ca generalul Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, Marian Sebe, prorector și conducător de doctorate la Academia Națională de Informații, Cristian Barna, decanul Facultății de Informații și conducător de doctorate la Academia Națională de Informații, generalul Teodor Frunzeti, fost comandant al Universității Naționale de Apărare, generalul Adrian Vasile Pârlog, fost șef al Serviciului de analiză în informații militare din Ministerul Apărării Naționale, precum și alți ofițeri activi sau în rezervă de informații, de armată și de poliție. Maria Nistor a consemnat în CV-ul său că este cadru didactic asociat în acest departament din 2015. Potrivit unor surse universitare, Nistor nu a predat încă nimic la acest departament. Foarte posibil ca aceasta să fi beneficiat, pe lângă ajutorul actualului rector al Academiei Naționale de Informații, și de sprijinul unor colegi înstelați care predau la departamentul în discuție.

Conflictuală și agresivă

De parcă n-ar fi fost suficiente lipsa de competență și de experiență, juna Maria Nistor a reușit să creeze în scurt timp o tensiune fără precedent în Editura Didactică și Pedagogică, care a culminat cu agresarea, scuiparea și jignirea mai multor angajați, printr-un limbaj total neadecvat. La numirea în funcție le-a promis angajaților majorări salariale și investiții pentru modernizarea editurii, dar nu a rezolvat aproape nimic. Angajații îi reproșează că și-a majorat sieși salariul la 14.700 lei (salariu de ministru) și că a angajat un șofer cu un salariu mai mare decât al unui redactor. Mai mult, oamenii s-au plâns că noul director general a trecut la amenințări și a împărțit sarcini de la o zi la alta care nu puteau fi îndeplinite decât cu multe ore peste program, ore suplimentare care nu au fost recompensate decât în mică măsură.

Pe lângă acestea, directorul general Maria Nistor s-a dedat la o serie de agresiuni și jigniri la adresa angajaților. După nici două luni de la promovarea la Editura Didactică și Pedagogică, a agresat-o și a scuipat-o pe jurista editurii, pe motiv că nu a avizat un contract, fapt pentru care aceasta a părăsit instituția la finele anului trecut. După câteva săptămâni a fost acuzată că a aruncat cu dosare în capul unei alte angajate căreia i-a cerut să execute ceva ce nu făcea parte din atribuțiile sale de serviciu. Dintr-o înregistrare video rezultă că Maria Nistor le-a adresat următoarele jigniri grave majorității angajaților editurii, la o întâlnire cu aceștia: „Sunt extrem de dezamăgită, îmi este pur și simplu silă de această instituție în care lucrez și unde, din păcate, o să mai lucrez o vreme, după care o să-mi iau tălpășița de urgență. Mi-e pur și simplu silă de mare parte din dumneavoastră și îmi pare rău că am acceptat această funcție. (…) De acum mi se rupe de orice“. Ăsta da limbaj de lingvist și diplomat titrat.

Nepăsarea Ministerului Educației

La recentul chix al Editurii Didactice și Pedagogice a contribuit și atitudinea de nepăsare a Ministerului Educației Naționale. În cursul lunii februarie 2018, majoritatea angajaților de la editură au solicitat, printr-un memoriu adresat ministrului Educației, declanșarea unui control la editură pentru evaluarea corectă a situației și verificarea activității directorului general pe toate planurile, menționând că așteaptă demiterea acestuia. Ministrul și Ministerul Educației nu au luat în seamă memoriul, iar după câteva luni, înainte de începerea noului an școlar, editura a dat chix cu manualele de Geografie, Istorie și Biologie.

După scandalul cu aceste manuale, directorul general Maria Nistor a fost invitat pentru a fi audiat de Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, audierea fiind programată pe miercuri, 12 septembrie. În situația creată, soluția așteptată este ca această comisie parlamentară să-i solicite ministrului Educației demiterea directorului general al Editurii Didactice și Pedagogice, până ce nu bagă în faliment această editură necesară și prestigioasă cândva.

 

 

 

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Valer Marian 278 Articole
Author

8 Comentarii

  1. Acesta este rezultatul scolii romanesti dupa 1990. Adica toti care au trecut prin scoala precum gasca prin apa au ajuns mari directori si chiar ministri. Toti sunt numiti fara macar sa se simuleze un concurs cat de cat acolo. Si ne mai miram de rezultatele „remarcabile” ale majortatii ministrilor scoliti la on-line si off-line dupa „90. Huuo! La sapa cu voi „scolitilor”!

  2. cum să elimini mafia, când singurii cărora li s-au desfăcut contractele de muncă, au fost o femeie de serviciu şi un paznic, care s-au pensionat, iar posturile le-au fost transformate în referenţi de specialitate, pe care au fost angajaţi alţi doi mafioţi…

  3. Cred ca aceasta editura,de mare prestigiu in trecut,a fost sabotata de editurile private,posibil cumparand anajati sa greseasca intentionat! Daca PSD ar fi un partid socialist(dar nu e) ar trece la re-nationalizarea unor intreprinderi capitale pentru Romania!

  4. Dragnea si guvernele lui de analfabeti si corupti au dat un chix rusinos in reinstaurarea comunismului in educatie, nu Editura Didactica. Doar competitia naste competenta si plus valoare, bineinteles ca niste prosti de ministrii pesedisti ai Educatiei ca „pamblica” si „genunche” se tem de ea ca dracul de tamaie. Intr-o societatea competitiva si meritocratica astia doi nici sa stea cu mana intinsa la semafor nu ar fi in stare! In lipsa manualelelor alternative, singura optiune a elevilor este de a alege intre a invata prostii sau a nu invata deloc, ca nu-i asa cu cat esti mai prost cu cat e mai probabil ca vei vota PSD!

  5. devine tot mai limpede cine sunt cei ajunsi prin functii de-astea, pe la companiile manevrate … sa-si ia lumanari de tot castigu’ …

  6. Ce pretentii sa ai de la editura MInisterului Educatiei Nationale care e condus de un ministru agramat?

    In ce parte o fi ficatul lui, ca stim unde (nu) ii este creierul.

  7. Ca de obicei in guvernarea actuala: nu isi asuma nimeni erorile, nu isi da nimeni demisia. Maria Nistor isi stabileste singura salariul??? La o editura in subordinea Ministerului Educatiei???

  8. La cunoscutele manuale ratate se adaugă cele două manuale de limba română şi manualele de la primar. Reacţiile profesorilor sunt ignorate, fiindcă o editură cu monopol pe piaţă, care nu este conştientă de consecinţele greşelilor sale îşi permite să fie agresivă şi să ignore adevărul. Este un fenomen firesc într-un sistem economic în care se încearcă înlăturarea concurenţei. Nu numai că doamna Nistor trebuie demisă, dar toată procedura trebuie schimbată, renunţându-se la o editură unică.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.