Într-un fel, este și vina mea că am rămas dator. Cînd Grigore Arbore Popescu a împlinit 80 de ani, schimbul nostru de mesaje se afla între o promisiune și alcătuirea unui pachet de cărți. Așteptam să îmi parvină coletul cu cărți din Italia. Și ca o clipă a trecut ziua în care trebuia să subliniez o aniversare pe care cultura română a scăpat-o, sau, așa cinic cum funcționează ea, a ignorat-o. Cînd a sosit coletul, era tîrziu. Dar aveam pe birou volume de versuri, albume de artă dedicate unor autori și unor epoci, studii dedicate unor perioade din istoria artei, cataloage impozante de la expoziții pe care noi nu le vom vedea niciodată. Cea mai impresionantă trebuie să fi fost cea intitulată I Daci (Palazzo Strozzi, Firenze, 1997) al cărei catalog de expoziție reprezintă o colecție monumentală de imagini dedicate obiectelor cunoscute din perioada dacică.
Tot el a publicat zece volume de versuri. Găsiți titlurile într-o fișă de autor publicată la subsolul editorialului. Lui îi aparțin și cîteva studii de referință dedicate unor mari personalități ale artei universale – Chagall (1971); Piero della Francesca (1975); Giovanni Bellini (1979); Forma ca viziune: Bernini și stilistica barocului (1984) sau românului Paul Vasilescu.
Grigore Arbore nu este academician și nu predă la nici o universitate în țara sa natală, unde nu este perceput la adevărata sa valoare. Este doar o cumplită nedreptate pe care România și-o face singură. Academia Română a sărbătorit și a decorat tot felul de personalități de carton. Ba, a și ridicat pe funcții importante tot soiul de nulități păguboase pentru țară. Unii și-au editat singuri tot felul de volume omagiale pentru a-și sublinia opera fără conținut. Alții și-au pregătit și posteritatea, deși nu aveau pentru ce.
Departe de țară, în nordul Italiei, Grigore Arbore Popescu și-a băut șampania singur și a început să împacheteze cărțile sale destinate donației către Muzeul Cărții și Exilului Românesc din Craiova. A donat o colecție de carte de o valoare inestimabilă. Presupun că, în asemenea momente, nu și-a pus întrebarea metafizică, dacă a meritat sau nu.
Grigore Arbore este unul dintre intelectualii români de mare ținută, un istoric de artă, un poet adevărat și un jurnalist pe mai multe meridiane. Am lucrat împreună vreme de cîțiva ani la Viața studențească și Amfiteatru, alături de Constanța Buzea, de Ion Cristoiu și Dinu Flămînd, de Mihai Tatulici și de MN Rusu, de Ioan Buduca și Octavian Știreanu și mulți alții reuniți în cea mai spectaculoasă enclavă de presă din anii socialismului. Poate că numai Flacăra în anii săi de glorie să o fi întrecut-o în atmosferă. Pentru cei mai tineri dintre noi, el a avut o influență hotărîtoare. Grigore Arbore era de departe un reper. Unul tăcut, exasperant de tăcut. Mult mai tîrziu, aveam să aflu că Grigore Arbore fusese acceptat să lucreze la Viața studențească și Amfiteatru într-o formă de exil intelectual și cultural. Altfel, ar fi trebuit să renunțe la publicistică. Și, ca să nu fie „expulzat“, a fost ascuns la Viața studențească și Amfiteatru.
Grigore Arbore a ales libertatea și a urmat o carieră didactică, științifică și culturală în Italia. Parcursul său intelectual conține lucruri greu de contabilizat chiar și de o biografie detaliată. Grigore Popescu Arbore și-a pus numele pe monografii, pe sinteze, pe volume de versuri și a fost curator la expoziții care au făcut onoare țării sale. A redactat cataloage monumentale de expoziție care sunt veritabile monografii în materie. Grigore Arbore, un om cu o operă impresionantă, a fost ignorat sau respins de instituțiile românești cînd și-a prezentat proiectele. O vreme, a făcut în Italia și în Europa o diplomație culturală de care mulți diplomați români trimiși la Veneția și la Roma nu au putut să se apropie.
Grigore Popescu Arbore face parte dintr-o generație de intelectuali cu rădăcini adînci din satul românesc, afirmați într-o perioadă în care activitățile culturale și intelectuale se aflau la mare cinste chiar și pentru țăranii satelor. Pentru că mahării instituțiilor publice și de cultură din țară nu îi găsesc locul, pentru cititorii cotidianul.ro reproduc o sumară fișa de autor, cu principalele sale opere și activități.
În ciuda ostilităților și a coțeriilor autohtone, Grigore Arbore Popescu aparține culturii române adevărate. Nu celei dominate de oportuniști și mediocrități.
Profil biografic Grigore Arbore
Scriitor și critic de artă. Pseudonim al lui Grigore Popescu. Născut la 11.06.1943.
- Studii universitare la Cluj și București în istoria lumii antice și arheologie (1965) și istoria artei (1970). Studii post graduate (1973-1975) în teoria și istoria criticii, finalizate cu obținerea Ph.D., la Scuola Normale Superiore di Pisa.
- Asociat pe lîngă catedrele de Istoria Culturii Europene și Istoria Artei la Institutul de Arte Plastice “N.Grigorescu” (1970-1972). Înlăturat în 1967, pentru motive de incompatibilitate politică, din redacția culturală a ziarului “Scînteia”.
- Înlăturat, pentru aceleași motive, de la conducerea Secției de literatură și artă a cotidianului „Scînteia tineretului” (1970). Interdicție de participare la concursuri pentru posturi universitare cu motivația „necorespunzător politic” în 1977.
- Între 1975-1987, șef al secției Cultură în redacția comună a revistelor “Viața studențească” si “Amfiteatru”.
- În 1984, primește “ultima mustrare scrisă cu avertisment” din partea forurilor de partid diriguitoare ale presei. Azil politic în Italia (1987).
- Cadru didactic la Universitatea din Pisa (1987-1989), Institutul Universitar de Arhitectură din Venezia (1989-1994) și la Universitatea din Ferrara (2000-2002). Simultan, membru al Consiliului Științific al Editurii Electa (Milano) si al Grupului Elemond (Electra Einaudi Mondadori, 1987-1994 și, ulterior, director de colecție în cadrul editurii Electa (1994-2000).
- Între 1991- 1995, a fost expert național în cadrul Consiliului Național al Cercetării (C.N.R.) din Italia cu responsabilități privind programe de cercetare în sectorul științei și tehnologiei bunurilor culturale și în promovarea raporturilor știintifice și tehnologice cu țările membre ale fostului Tratat de la Varșovia.
- Din 1995, este Chief Technology Officer în cadrul aceleiași instituții (C.N.R.), avînd sediul operativ la Veneția.
Principalele cărți de literatură (poezie)
Exodul (1967); Cenușa (1969); Auguralia (1972); Poeme (1974); Averse (1976); Stolul de argint (1979); Retrageri (1982)1979 (antologie); Din toate părțile (1984); Comentariul unui vis (2011), Apa de Zăpadă. Opera Omnia, Ed. Școala Ardeleană 2018.
Principalele cărți de istoria artei și culturii, în limba română, publicate de editura Meridiane (ante 1987)
Chagall (1971); Piero della Francesca (1975); Futurismul (1975); Cetatea ideală în viziunea Renașterii: eseu asupra tipologiei formelor urbane (1977); Giovanni Bellini (1979); Forma ca viziune: Bernini și stilistica barocului ( 1984).
- Între 1967-1987, a ținut rubrici de critică de artă în cotidianul “Scînteia tineretului” (1969-1970) și revistele “Luceafărul”, “Amfiteatru” și “Viața Studențească”. A scris despre principalii artiști români contemporani. A dedicat o monografie (1987) sculptorului Paul Vasilescu (“retrasă” din librării).
Principala lucrare publicată în Italia este sinteza L’arte nell’Età delle Monarchie Assolute (UTET, Torino, 1997), text de referință în bibliografiile de specialitate.
- A coordonat colecția monumentală La pittura în Europa ( Electa, Milano 1994 si urm.) compusă din sinteze critice dedicate evoluției artei picturii în principalele arii culturale europene. Pentru aceeasi casà editorialà a ingrijit si alte opere.
- A coordonat științific realizarea de mari expoziții: Da Antonello a Rembrandt ( Milano, 1996); I Daci (Palazzo Strozzi, Firenze, 1997); L’uomo d’oro. La cultura delle steppe dell’Asia Centrale tra la seconda metà del I millenio a.C. e la meta dell millenio d. C. (Palazzo Te, Mantova si Palazzo delle Esposizioni, Roma, 1998); Traiano: ai confini dell’Impero (Molle Vanvitelliana, Ancona, 1998); Cristiani d’Oriente (Miramare, Trieste, 1999), Siberia. Gli uomini dei fiumi ghiacciati (Miramare, Trieste, 2001).
- A îngrijit, fiind și coautor, respectivele cataloage științifice, publicate de Electa, alcătuite precum sinteze sectoriale de istoria artei și culturii. A coordonat științific organizarea expoziției Le vie del mondo: Berlino, Praga, Vienna, Budapest, Trieste: intellettuali ebrei nella cultura europea tra 1880– 1930 (Miramare, Trieste, 1998 – 1999) și a fost coautor la catalogul expoziției.
- A făcut parte din comitetele științifice ale unor prestigioase manifestări internaționale precum expozițiile Il futuro dei Longobardi ( Brescia, 2000), Tiziano: ultimo atto (Bellun, 2007-2008) fiind și coautor al cataloagelor științifice.
- A îngrijit, fiind și coautor, volumul de studii „De la morfologia degradării la morfologia conservării (Ed. C.N.R., Roma, 1994), dedicat problematicilor salvării Veneției. Împreună cu antropologul Giancarlo Ligabue a coordonat volumul de studii I cavalieri delle steppe. Memoria delle steppe del Kazakhstan ( Electa, Milano 2001). A coordonat și îngrijit – fiind și coautor – sinteza Dall’Adriatico al Mar Nero. Veneziani e romeni – tracciati di storie comune (Ed. C.N.R., Roma, 2003). A publicat în română volumele de eseuri pe teme social-politice și culturale Libertatea fără democrație și glonțul de aur (Ed. RAO, București, 2005), Destrămări multicolore (Ed. RAO, București, 2007), Periculoasele derive (Ed. Școala Ardeleană).
- Între 1989 și 2004, a fost membru al consiliului de conducere al Institutului pentru Colaborare Economică Internațională (ICEI) din Milano și membru al direcției revistelor de studii geopolitice și de cooperare pentru dezvoltare „Acque e terre” si „Marco Polo” (1988 -2012). Consilier director și membru al comitetului director al cotidianului „Cronica Română” (2003-2006).
Consilier personal al președintelui României Ion Iliescu între 1990-1992, 1992-1996, 2000-2004.
Cavaler al Ordinului de Merit al Republicii Italia (1982, președinte Sandro Pertini)
Cavaler al Ordinului Serviciul Credincios al României (2002).
ASADAR … NOI Românii … am folosit numele de România pentru TARAMUL nostru … chiar si inainte de Unirea lui Cuza/1859 … cat si inainte de Carol I/1866 !
Precum si toti STRAINII din LUME, care au vorbit, in sec. XIX, si inainte de 1859, despre TARAMUL numit România !
Si, SA NU MAI VAD NICIODATA SCRIS si SA NU MAI AUD NICIODATA … STUPIZENIA … ca regele Carol I ar fi pus si folosit numele TARAMULUI nostru drept România (in asa numita ‘constitutie a sa’ straina de neam si de popor, din 1866) !
Despre numele TARII noastre ca România … inainde de anii 1859 si 1866 …
„„Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/Așa tu România din somn ai deșteptat.” (Inscripția de pe piatra funerară a lui Gheorghe Lazăr din Avrig, datând din 1823).
„Daca cea mai dintâiu deșchidere a școalelor Naționale din Craiova (*) s-a închinat dumitale ca unuia ce atunci erai Caimacam Rumânii Mici, și care ai îndemnat toată rostirea deșchiderii, și ai dat tinerilor copii cel mai bun curaj la frumoasele îmvățături prin cuvântare și patrioticeasca” (Cele dintâiu cunoștințe, pentru trebuința copiilor care încep a citi. Traduse din Franțozește și adăogate de Grigorie P. Pleșoianul, Profesorul de împrumutata îmvățătură al școalelor Naționale din Craiova. 1828)
„Romania este acum pământul dintre Carpați, Dunăre și Prut; cuprinde două staturi sau țări: Romănia și Moldavia; apoi Transilvania și alte ținuturi și colonii romănești vechi, zece cu totul.” (Iosif Genilie, Principe de Geografie și Astronomie, București, 1847).
„Fraților romăni din toată Romănia! ” (Vasile Alecsandri, Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, 1848).
CONTINUARE … Despre numele TARII noastre ca România … IN LUME … inainte de 1859 si 1866 …
„Vă dăm sărutare de frate; trăiască libertatea! trăiască Romănia!” (Ziarul revoluționar „Pruncul român”: Către frații noștri din Moldova (București, 1848).
„Hai să dăm mănă cu mănă
Cei cu inimă romănă,
Să-nvărtim hora frăţiei
Pe pămăntul Romăniei!” (Vasile Alecsandri, Hora Ardealului, publicată în Foaie pentru minte, inimă și literatură (Brașov, 14 Iunie 1848).
„„Romania, Libertate, Egalitate, Fraternitate” (Ziarul „Romania”, București, 1848).
„Dar acest present, bucurător pentru Romăniea întreagă, pernicios pentru căteva părți a ei, se poate tălmăci numai de trecutul, care cu căt e mai aproape de noi, cu atăta are o influință mai puternică și mai directă asupra duhului Romăniei de astăzi.” (Bucovina. Gazetă Romănească, Cernăuți, 1848).
„„Rămân memorabile declarațiile acestor doi oameni [Alexandru Bătrâneanu și Vasile Simonis]. Ei au povestit cum se urmărește transformarea Ardealului în România.” (Istoria revoluției maghiare din 1848-1849, Pesta, 1850).
„Din punct de vedere al principiului naționalităților, acest popor mutilat nu formează în prezent decât un singur corp și vasta unitate teritorială pe care locuiește se numește România, dacă nu în limba tratatelor cel puțin în cea a patriotismului (Romanie).” (Hippolyte Desprez, Moldo-Valahia și mișcarea românească, Paris, 1848)
„Înalta ocărmuire încuviințănd Domnului V. Alecsandri voiea de a scoate la lumină o publicare periodică sub titlul de Romănia literară” („Romănia literară, Foaie periodică sub direcția Domnului V. Alecsandri, Anul I – 1855, Iassi, Tipographia Franceso-Româna Pecorari No. 36).
„România: Granița dintre creștini și turci”, James Noyes, New York, 1857.
Despre numele TARII noastre ca România … inainte de anii 1859 si 1866 …
„„Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/Așa tu România din somn ai deșteptat.” (Inscripția de pe piatra funerară a lui Gheorghe Lazăr din Avrig, datând din 1823).
„Daca cea mai dintâiu deșchidere a școalelor Naționale din Craiova (*) s-a închinat dumitale ca unuia ce atunci erai Caimacam Rumânii Mici, și care ai îndemnat toată rostirea deșchiderii, și ai dat tinerilor copii cel mai bun curaj la frumoasele îmvățături prin cuvântare și patrioticeasca” (Cele dintâiu cunoștințe, pentru trebuința copiilor care încep a citi. Traduse din Franțozește și adăogate de Grigorie P. Pleșoianul, Profesorul de împrumutata îmvățătură al școalelor Naționale din Craiova. 1828)
„Romania este acum pământul dintre Carpați, Dunăre și Prut; cuprinde două staturi sau țări: Romănia și Moldavia; apoi Transilvania și alte ținuturi și colonii romănești vechi, zece cu totul.” (Iosif Genilie, Principe de Geografie și Astronomie, București, 1847).
„Fraților romăni din toată Romănia! ” (Vasile Alecsandri, Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, 1848).
Despre numele TARII noastre ca România … inainde de anii 1859 si 1866 …
„„Precum Hristos pe Lazăr din morți a înviat/Așa tu România din somn ai deșteptat.” (Inscripția de pe piatra funerară a lui Gheorghe Lazăr din Avrig, datând din 1823).
„Daca cea mai dintâiu deșchidere a școalelor Naționale din Craiova (*) s-a închinat dumitale ca unuia ce atunci erai Caimacam Rumânii Mici, și care ai îndemnat toată rostirea deșchiderii, și ai dat tinerilor copii cel mai bun curaj la frumoasele îmvățături prin cuvântare și patrioticeasca” (Cele dintâiu cunoștințe, pentru trebuința copiilor care încep a citi. Traduse din Franțozește și adăogate de Grigorie P. Pleșoianul, Profesorul de împrumutata îmvățătură al școalelor Naționale din Craiova. 1828)
„Romania este acum pământul dintre Carpați, Dunăre și Prut; cuprinde două staturi sau țări: Romănia și Moldavia; apoi Transilvania și alte ținuturi și colonii romănești vechi, zece cu totul.” (Iosif Genilie, Principe de Geografie și Astronomie, București, 1847).
„Fraților romăni din toată Romănia! ” (Vasile Alecsandri, Protestație în numele Moldovei, a omenirei și a lui Dumnezeu, 1848).
„Vă dăm sărutare de frate; trăiască libertatea! trăiască Romănia!” (Ziarul revoluționar „Pruncul român”: Către frații noștri din Moldova (București, 1848).
Subscriu fara rezerve tuturor opiniilor anti-monarhiste aparute aici. TVR gratuleaza memoria regelui Mihai I prin emisiunea ” Ora regelui”.Cu tot respectul pentru M.Kogalniceanu & co , a fost o prea mare graba de a scapa de „Cuzache” si de a aduce pe Carol , sosit cu o valiza , probabil cu pijamale si alte articole vestimentare. Mai avea si acte , dar numai de identitate , nu si de valori , ori posesii . Si Casa Regala ,strangatoare de felul ei , a tot agonisit.Atat Carol II , cat si Mihai nu au plecat cu mana goala din Romania , iar la reintoarcerea in tara Casei Regale i s-au retrocedat palate ,avere furata , nu facuta cinstit.
Regele Carol I a devenit ‘rege’ si a instaurat ‘o monarhie ereditara’ straina de neam si tara (Casa Regală de Hohenzollern-Sigmaringen, nascut fiind in localitatea Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania ) printr-o manerva ilegala si uzurpatoare … DETRONAND si SILIND sa ABDICE Domnitorul NOSTRU Cuza, cel PAMANTEAN si ales in mod AGNATIC de catre POPORUL nostru ROMÂNESC.
‘Regalitatea cea ereditara si straina’ constituind o forma TOTAL STRAINA de organizare politica pentru neamul nostru.
FATA DE CEA TRADITIONALA a poporului nostru in decursul ISTORIEI noastre (o organizare de tip PAMANTEANA si ALEASA in mod AGNATIC, conform legilor noastre STRABUNE/lus valachium). Precum conducatori de triburi GETO-DACICE alesi, VREMELNIC si AGNATIC, ca BASILEI in epoca IE/1500 BC, DUCII cei din Evul Mediu, DOMNII si DOMNITORII din epoca Medievala.
RECTIFICARE … doru popescu cel CU DumneZEU (DZEUL cel autohton de tip PIE/3000 BC, diferit de cei de pe taramurile semitice) …
CU PATRIE/ROMÂNIA (fiind nascut si botezat in stravechiul oras Craiova, cel al civilizatiei Neolitice Salcuta/6000 BC, al Pelendavei GETO-DACICE/600 BC, oras care face parte din Romania/383 AD, Tara Româneasca/450 AD si ROMÂNIA /1859).
Cred ca trebuia sa intreb „ce-ar fi fost daca” nu „de ce”. Stiind ca la sfarsit a contat doar impartirea intre cei puternici… probabil am fi cazut in aceeasi parte dar poate, cu pierderi mai mici.
Ma intreb spre ce ne indreptam, spre a fi sau a nu fi?
Ce rol va juca AI in viitorul omenirii?
Noi oamenii, ne vom distruge reciproc pana unde? Pana la insusirea celor 10 porunci?
Intrebari naive.
@Core:
Cu multa placere.
Prea frumos ca sa fie si adevarat.
Multumesc, Anonim!
Mai am o observatie, stiu, absolut naiva dar cred ca atunci cand oamenii vor accepta porunca „sa nu ucizi”, de-abia atunci oamenii isi vor putea trai vietile asa dupa cum le-au fost destinate.
@Core:
Te invit ca raspunsurile la acele intrebari sa le cauti singura. Va fi efortul si satisfactia ta.
@Core:
Pentru un motiv pe care nu il cunosc, prima parte a comentariului meu nu a aparut. O redau mai jos.
Pregatirea o poti avea si tu. Cartile publicate in anii ’90, cind inca nu se instaurase dogma corectittudinii politice, se pot gasi pe la anticariate sau chiar in biblioteci. Poti consulta Revista de Istorie Militara din acei ani. Poti cauta scrierile lui Nicolae Baciu, Gheorghe Barbul, Buzatu, George Magherescu, documentele procesului lui Antonescu, publicate sub ingrijirea lui Marcel Ciuca. Mai nou, poti cauta biografia lui Antonescu intocmita de Tesu Solomnovici. Cartea sa se bazeaza pe documente, citate minutios, prin note de subsol. Pentru istoria acelor ani, incepind cu perioada interbelica si terminind cu bolsevizarea Romaniei, cauta excelenta si rara lucrare a lui Constantin Corneanu, Sub povara marilor decizii.
Pentru a-ti deschide apetitul, iti fac cunoscut un fapt, foarte important dupa mine, trecut cu vederea de mai toti cei care s-au ocupat de 23 august.
Anonim, te apreciez foarte mult si de multe ori, chiar te-am invocat, in anumite dezbateri.
Ieri, cand ai scris de renta viagera, nu am pus la indoiala dar m-am gandit ca sunt lucruri pe care nu le stiu…
Anonim, din punctul meu de vedere, absolut subiectiv si naiv cum ai spus, ma intreb daca Romania trebuia sa intre in razboi alaturi de Germania si ce fel de om a fost Antonescu sa gandeasca in teza uciderii in masa a evreilor?
Antonescu era un tactician sau doar un executant, un bun soldat? As putea cauta pe internet motivele pentru care noi am intrat alaturi de un dictator feroce dar sigur, tu ai un raspuns.
@Core:
In seara zilei de 22 august, Antonescu, abia intors de pe front, discuta cu Clodius, reprezentantul Germaniei, si ii spune ca vrea sa iasa din razboi, cerind acestuia sa transmita la Berlin solicitarea sa, intrucit vrea sa se desparta de Germania in mod loial. Clodius a raspuns in dimineata de 23 august, ca are imputernicire de la Berlin sa discute aceasta problema, raspunsul fiind favorabil.
Relatarea se afla in interogatoriul lui Antonescu, precum si in memoriul adresat de Antonescu tribunalului, pe 15 sau 16 mai 1946. Textul exact se afla in documentele procesului, fiind mentionat in cartea lui Tesu Solomonovici.
Textul nu spune explicit, clar si fara echivoc, ca Germania permitea Romaniei iesirea din razboi. Nici nu poate sa o faca. Desfasurarea evenimentelor a fost intrerupta brutal de arestarea lui Antonescu. Textul arata totusi, dincolo de orice dubiu, ca Antonescu nu se crampona de cuvintul de onoare dat lui Hitler, asa cum pretind vocalii dar mincinosii avocati ai oportunitatii rasturnarii lui Antonescu.
A ascunde aceste fapte, plus inca multe altele, inseamna a reveni la dogma comunista. Istoria contrafacuta, indiferent carui curent politic i se inchina, nu poate fi decit nociva.
Da, pacat. Tu s-ar putea sa fii unul dintre ei. Din pacate, pentru o discutie corecta si eficienta, tu ar trebui sa discuti cu cineva cel putin egal ca pregatire.
@Core:
Nu ii stii tu, poate pentru ca nu vrei, dar si pentru ca nu sint de prim plan, fiind ostracizati de dogma care a inlocuit-o pe cea veche.
Anonim, sunt istorici care au studiat ani de zile arhive, studii… si cateodata ma intreb de ce nu participa la astfel de dezbateri absolut necesare. Poate o fac in cercul lor stramt.
Poate ar fi necesare in constientizarea trairilor romanilor, in deschiderea ochilor cum se spune, un fel de tratament al constiintelor.