Un oraş care reinventează

Capitala tinereţii

Alternativ, creativ, festiv, Berlinul este poate cel mai interesant oraş european al momentului. De la căderea Zidului Berlinului, a început o lungă şi excepţională muncă de reconstrucţie pentru a acoperi rănile separării. Toată lumea se înghesuie astăzi la Berlin, oraşul în care bate pulsul Vechiului Continent, cu viaţa sa cosmopolită.

Mari nume ale arhitecturii au semnat câteva opere majore în „Potsdamer Platz”, acolo unde era înainte un no man’s land. “Prenzlauer Berg Mitte”, în vechiul Berlin de Est, a devenit cel mai “hype” din oraş. Tinerii creatori germani şi europeni au transformat aceste cartiere ieftine într-un loc de efervescenţă culturală.

Astăzi, scena artistică se deplasează încet către Kreuzberg, cartierul populat din vest, de-a lungul Zidului, care primeşte emigranţi turci şi vechi anarhişti. Berlinul are simţul sărbătorii. Serile se termină la ora brunch-ului şi se declină în toate ritmurile. Lumea renaşte la lumina lunii pe pontoanele şi cheiurile râului Spree. Berlinezii sunt ecologişti convinşi, fără snobism. Bio este un mod de viaţă şi bicicleta este regina pistei.

Grădinile comunitare se multiplică şi vechiul aeroport “Tempelhof” s-a transformat într-un parc gigantic.

“În acest oraş tânăr, în care vârsta medie abia depăşeşte 40 de ani, urmele istoriei sunt prezente. Muzee şi case memoriale amintesc perioada neagră a nazismului. Dar cele mai emoţionante sunt aşa numitele «Stolpersteine», carouri de alamă ce strălucesc pe trotuare, arătând că acolo a trăit cândva un bărbat, o femeie, un copil, victimă a barbariei naziste”, scria Silvia Pinosa.

Berlinul este o călătorie în prezentul unui oraş viu, deschis către viitor, plin de paradoxuri.

Un oraş în mişcare

Sony Center, o realizare remarcabilă cu numeroase galerii, semnată de arhitectul Helmut Jahn

Kollwitzplatz, care îşi trage numele de la cel al desenatoarei şi sculptoriţei socialiste Käthe Kollwitz, era înainte o simplă piaţă, în care mamele se aşezau pe bănci, iar copiii se jucau în nisip. După reunificare, a devenit locul unei “noi scene artistice”, cu spectacole de stradă nu o dată controversate. Este un loc în care majoritatea oamenilor lucrează în media. Aşezaţi în cafenele, cu carnete de note argintate, scriu scenarii sau sunt stagiari în agenţii de publicitate. Dar “scena artistică” aproape că aparţine trecutului. “Prenzlauer Berg” se schimbă constant, ca multe alte arondismente din Berlinul de Est.

După creatori au venit aici “bogaţii din Suabia”, apelativ echivalând aproape cu o înjurătură, dar exact. Suabia este una dintre regiunile cele mai bogate a Germaniei. Aceştia cumpără în Prenzlauer apartamente, îşi întemeiază familii, sădesc floarea-soarelui în faţa caselor de secol XIX şi încep să se plângă de zgomotele din timpul nopţii. În curând, spun locuitorii zonei, Prenzlauer va deveni la fel de plicticos ca locurile din care au venit sau “mai grav, Berlinul va semăna cu Parisul”.

Un alt val urmează bogaţilor din Suabia. Persoane venite din New York sau Paris cumpără aici case de vacanţă ieftine, dar şi greci care se grăbesc să investească. Pe scurt, Berlinul intră în zona globalizării.

40% dintre turiştii veniţi la Berlin au mai puţin de 30 de ani. Scopul lor este să exprimenteze faimoasele nopţi berlineze, să frecventeze cluburile unde răsună muzică tehno minimalistă. Apărută în anii ‘90 în mediul underground, aceasta a devenit astăzi parte integrantă din ADN-ul oraşului, care numără în jur de 200 de baruri de noapte. Ea poate fi auzită însă şi în halele şi uzinele dezafectate. Astfel, “Berghain”, care este considerat ca unul din cluburile de renume, este instalat într-o veche fabrică, pe un vast teren din centrul Berlinului. Important, dată fiind intensitatea muzicii care răsună aici de vineri seară până luni fără întrerupere.

Kaiser Wilhelm Memorial Church

Pentru cei cu urechi sensibile, există însă la Berlin şi alte posibilităţi. O casă de discuri organizează o dată pe lună concerte de muzică clasică, la “Yellow Lounge”, iar cele peste 900 de cafenele ale oraşului propun ambianţe rock, jazz sau muzică psihedelică.

Totuşi, marea tendinţă a momentului este întoarcerea la Anii Nebuni. Numeroase locaţii, cum ar fi istorica “Clärchens Ballhaus”, oferă seri swing în fiecare săptămână.

Pentru a replonja însă în acea atmosferă, trebuie mers la serile “Boheme Sauvage”. Organizate o dată pe lună, în locuri diferite, au întotdeauna un decor uluitor. Pentru a intra este nevoie însă de un efort de stil: ţinută şi coafură de epocă. În sfârşit, pentru un sejur la Berlin, este obligatorie şi o escală într-un local punk, mişcare foarte vie acolo. În cartierul “Friedrichshain” se pot întâlni frecvent coafuri care sfidează legile gravitaţiei. În aceste localuri, instalate de obicei în imobile decrepite, există adesea un bar cu o ambianţă agreabilă unde sunt organizate numeroase concerte, iar preţurile sunt rezonabile.

Dar toate aceste locuri sunt din ce în ce mai ameninţate de fenomenul “îmbătrânirii”. “Bar 25”, de exemplu, unde a fost turnată o parte a filmului “Berlin Calling”, trebuie să-şi închidă porţile pentru a face loc clădirilor de apartamente. Dar aceste localuri sunt importante din punct de vedere economic, după afirmaţia edililor. În consecinţă, Senatul din Berlin a decis să organizeze în acest an “Musicboard”, un organism care dispune de un milion de euro pentru a susţine mediul muzical.

Metamorfoze arhitecturale în sticlă şi transparenţe

Catedrala din Berlin

Capitala germană a cunoscut bulversări majore la începutul secolului XX. Arhitectura sa povesteşte istoria recentă a oraşului care se joacă cu tradiţiile şi inventează propria sa modernitate.

O distrugere care va prilejui renaşterea arhitecturală a Berlinului a fost cea a Zidului care a tăiat în două oraşul timp de 28 de ani, simbol al unei lumi divizate. La începutul anilor ‘90, au fost organizate aici expoziţii şi concursuri la care s-au prezentat cei mai buni arhitecţi ai momentului. Largile spaţii lipsite de edificii au făcut din Berlin un laborator unic.

“Postdamer Platz” şi împrejurimile ei formează desigur cartierul cel mai marcant din acest punct de vedere. Devastat în timpul celui de al Doilea Război Mondial, traversat apoi de Zid, locul nu mai avea, în anii ‘90, nimic din centrul activ care fusese la începutul secolului al XX-lea. El a devenit cel mai mare şantier din Europa. A ieşit, ca din pământ, un impozant cartier de afaceri, structurat în jurul a trei complexuri arhitecturale: “Daimler City”, “Sony Center” şi “Beisheim Center”. Cu turnuri înalte şi piaţa sa centrală acoperită de o cupolă, “Sony Center”, conceput de arhitectul german Helmut Jahn, este deosebit de impresionant la căderea nopţii. “Potsdamer Platz” a devenit un simbol al viitorului Berlin. Dar autorităţile n-au uitat istoria. În apropiere se află, din 2005, “Memorialul Evreilor Asasinaţi în Europa”. Arhitectul american Peter Eisenman a imaginat un câmp cu blocuri de beton pe care sunt înscrise numele victimelor lagărelor de concentrare. De înălţimi diferite, ele suscită în vizitatorul care se plimbă printre pereţii gri un sentiment profund de nelinişte.

Să asculţi Berlinul, ca un mesaj

East Side Gallery pictată de 118 artişti din 21 de ţări

Pentru Hans Stimann, şeful serviciului de urbanism din 1991, este obligatoriu să păstrezi amintirile. Dorinţa lui este “Să asculţi Berlinul”, să vorbeşti despre istoria lui, să-i păstrezi organizarea urbană evitând o reconstrucţie dezlănţuită în stiluri eteroclite. Adică o “reconstrucţie critică”, teorie lansată de urbanistul şi arhitectul german Josef Paul Kleihues, care caută “o cale de dialog între tradiţie şi modernitate”. Pentru a păstra aspectul aerat al oraşului, niciun edificiu nu poate depăşi înălţimea de 22 de metri. Singurele excepţii de la această regulă sunt “Potsdamer Platz”, care prevede construcţia de zgârie-nori, “Alexanderplatz” şi “Zoologischer Garten”. Toate clădirile particulare din centrul oraşului trebuie să consacre cel puţin 20% din spaţiul lor locuinţelor, pentru a evita transformarea cartierelor de afaceri în “zone moarte” odată cu venirea serii.

Amenajarea faţadelor este, de asemenea, reglementată, spre nemulţumirea arhitecţilor care denunţă “conservatorismul” lui Hans Stimman. Concursul pentru reconstrucţie “Leipziger Platz” a fost lansat cu o regulă de aur: clădirile vor trebui să aibă ferestre rectangulare, să fie acoperite cu materiale nobile şi aliniate după tradiţia prusacă. Aceleaşi exigenţe şi pentru construcţia “Galeriilor Lafayette” de către arhitectul francez Jean Nouvel pe celebra Friedrichstrasse, ca şi pentru renovarea, pe “Unter den Linden”, a “Hotelului Adlon”, construcţie mitică dinainte de război a arhitecţilor germani Rüdinger şi Jürgen Patzschke. Pe “Pariser Platz”, numai Academia de Artă are o faţadă în întregime din sticlă, rezultat al “încăpăţânării” arhitectului Günter Behnisch.

Odată cu mutarea capitalei de la Bonn la Berlin, au trebuit să se mute şi toate ambasadele. În piatră deschisă la culoare, cele ale Franţei şi Statelor Unite par să prelungească “Poarta Brandenburg”. Alte ţări au dorit ca arhitectura să aibă un mesaj. Astfel, complexul care adăposteşte ambasadele a cinci ţări scandinave este o alegere inedită care traduce o viziune diplomatică comună. Legaţiile se ascund în spatele unei faţade formate din lamele orizontale din aramă, în maniera persienelor…

Potsdamer Platz, un ansamblu arhitectural ultramodern, cu birouri şi magazine comerciale

Instanţele guvernamentale şi legislative s-au instalat în jurul “Reichstagului”, care adăposteşte din 1991 “Bundestagul”. Cartierul format de “Band des Bundes” leagă cele două părţi ale oraşului. Ca un simbol al acestei unităţi regăsite, un pod leagă casele parlamentarilor situate de fiecare parte a fluviului Spree.

Cancelaria, organizată în jurul unui cub central, prevăzut cu largi deschideri rotunjite, a fost inaugurată în 2001, ca o vitrină a unei societăţi moderne. Construită în 1894, arsă în 1933, purtând un steag roşu odată cu cucerirea Berlinului de către armata sovietică în 1945, monumentul este astăzi centrul regimului parlamentar german. În 1999, arhitectul Norman Foster a plasat aici un dom de sticlă, jucând pe contrastul cu piatra. Urmând rampa din interiorul Domului, vizitatorii pot observa hemiciclul din partea opusă, “un semn al superiorităţii poporului faţă de conducătorii lui”. De sus se deschide şi o perspectivă asupra orşului.

De cealaltă parte a fluviului Spree se degajă gara centrală, “Hauptbahnhof”, concepută de arhitectul Meinhard von Gerkan ca “o catedrală a transporturilor”. Un imens acoperiş de sticlă accentuează alura aeriană a edificiului inaugurat în 2006.

De-a lungul fluviului

Hauptbahnhof Berlin, considerată catedrala transporturilor, concepută de Meinhard von Gerkan

Berlinul este traversat de numeroase râuri şi bogat în lacuri, lăsându-se descoperit în ritmul apei. Aşa încât, în serile berlineze de-a lungul cheiului, între Landwehrkanal şi Flutgraben, lampioanele restaurantelor se reflectă în apele calme. Se dansează, se ascultă muzică, se bea o bere sau se fac plimbări. Verile berlineze pot fi sufocante. Atunci o baie este bine venită în piscinele plutitoare instalate pe apă sau în fântânile şi jeturile de apă. În Grădina publică din Prenzlauer Berg copiii sunt fericiţi să se scalde. Fiecare cartier are “plaja” sa. La Friedrichshain, situat în fostul Berlin de Est, palmierii şi şezlongurile au ca un fundal un fragment al Zidului. La orizont se vede o frumoasă privelişte a fluviului Spree şi a Oberbaumbrücke, un pod ridicat la sfârşitul secolului al XIX-lea.

La doi paşi de Gara Centrală, acoperită cu panouri solare, berlinezii instalaţi pe şezlonguri profită şi ei de razele soarelui. “Capital Beach” este aproape de Reichstag, parlamentul german.

Tot în fostul Berlin de Est se întind parcurile Treptow şi Plänterwald, puncte de plecare a numeroase croaziere pe Spree. Pe chei, mai multe cafenele şi mici localuri îşi dechid porţile încă din zori. Pot fi închiriate ambarcaţiuni şi, traversând Abteibrücke, se poate ajunge pe “Insula Tinereţii”.

În faţa parcului “Monbijou”, se află Insula Muzeelor, înscrisă în Patrimoniul UNESCO. Aici se află cinci dintre cele mai mari instituţii culturale berlineze, dintre care “Pergammonmuseum”, “Alte Nationalgalerie” sau “Bode Museum”, ce poate fi recunoscut după cupola aurită şi care şi-a redeschis porţile în 2006.

Clubul Vizionarilor, o Mecca a muzicii electronice

Pe Landwehrkanal se poate circula în canoe sau cu barca şi pot fi întâlnite lebede. Construit între 1845 şi 1850, canalul traversează cartierele “Friedrichshain”, “Charlottenburg”, “Kreuzberg” şi “Tiergarten”. Cu cei 180 de kilometri, reţeaua navigabilă a capitalei germane oferă numeroase plimbări fluviale.

În inima oraşului, parcul “Tiergarten” se întinde pe 210 hectare. Veche rezervă de vânătoare, transformată în parc, este traversată de Spree şi de canale. Unii berlinezi au ales chiar să trăiască aici în locuinţe plutitoare. Pot fi întâlniţi cerbi, căprioare, dar şi mistreţi.

O pepinieră de talente în spiritul creativ underground

Poarta lui Ishtar din Pergammonmuseum

După 1990, totul era de refăcut şi de reinventat în acest oraş rănit, pe care primarul său l-a numit “sărac, dar sexy”. Sfârşitul sciziunii oraşului a avut o consecinţă inedită: naşterea şi evoluţia unei bogate scene artistice. După reunificare, artiştii şi creatorii germani au ocupat, mai mult sau mai puţin legal, o mulţime de locuri din Berlinul de Est, imense, abandonate şi dezafectate, pentru a lucra acolo şi pentru a amenaja spaţii pentru expoziţii şi happeninguri. Totul cu o libertate absolută şi o dorinţă de comunicare şi de solidaritate, în care fiecare a avut posibilitatea de a se exprima pe deplin.

Noua existenţă a unui Eldorado artistic s-a răspândit ca o dâră de praf de puşcă în Europa şi, treptat, berlinezilor li s-au alăturat artişti şi creatori din străinătate, atraşi de formidabila energie creatoare a oraşului, dar şi de costul vieţii şi al chiriilor neobişnuit de mic. Ei au format o pepinieră internaţională de talente, o comunitate de ambasadori ai contra-culturii şi spiritului underground. Toţi erau animaţi de dorinţa de a crea, individual sau colectiv.

Nicole Srock Stanley, membru activ al reţelei “Create Berlin”, care regrupează stilişti, designeri, arhitecţi de interioare, muzicieni şi fotografi, evocă momentul: “Un oraş care este o oază de idei şi de spaţii de creaţie, o cultură underground uneori un pic subversivă şi o populaţie deloc materialistă, care tăieşte cu bani puţini, exploatează la maximum ceea ce are şi privilegiază reciclarea. Este printre oraşele în care poţi avea o viaţă cool cu atât de puţine mijloace financiare: totul acolo este încă posibil!”.

Interiorul Cupolei create de Norman Foster

În ultimii ani însă, faimosul Eldorado artistic berlinez a pierdut ceva din fervoarea şi aura lui. Locurile ocupate de artişti au fost rechiziţionate de primărie sau de proprietarii legitimi. Închiderea în 2012 a “Tacheles”, miticul local al artiştilor, demonstrază că multe din aceste locuri vor fi pierdute şi că spiritul alternativ al Berlinului va rezista cu greu. Circuitele de artă au început să se instituţionalizeze.

Capitala germană rămâne însă o referinţă internaţională în discipline de vârf, ca street art şi muzica electro. Artiştii, stiliştii, designerii rezistă. Ei se exprimă cu o libertate fascinantă în acest climat fertil, tolerant, curios şi cu spiritul deschis. Arta este peste tot în oraş, în instituţii şi muzee prestigioase, Berlinul numărând 170 de muzee şi o multitudine de galerii de artă, ca şi în locuri de expoziţii şi concerte efemere. Nu trece o zi fără să apară un loc nou, care face senzaţie şi care dispare apoi ca un fulger. Este o continuă vânătoare a locurilor la modă, un vârtej creator ce aminteşte de perioada euforică New York-ului arty din anii ‘60-‘80.

Vechiul aeroport “Tempelhof”, închis în 2008, a fost transformat într-un parc inedit, deschis publicului în 2010, numit „Tempelhofer Freiheit”. Un cabinet de arhitecţi britanici a câştigat concursul menit să facă din cele 386 de hectare un „parc model al secolului XXI”. Aerogara, un arc de cerc lung de peste 1.200 de metri, clasată monument istoric, este un reper. Parcul are piste pentru biciclişti, un spaţiu pentru animalele de companie şi desigur, vara, un stand cu bere. La liziera parcului vor fi ridicate construcţii. Locuinţe, şcoli, creşe, o bibliotecă publică.

Memoria rămâne vie, între teamă şi nostalgie

Museumsinsel peste Podul Monbijou

Vestigiile Berlinului de Est sunt încă prezente în capitala germană. Memoria rămâne vie.

Unii vorbesc despre Zid aproape în şoaptă, ca şi cum s-ar teme de evocarea lui. Alţii vin în pelerinaj pentru a simţi vântul din Est suflând asupra oraşului. „Checkpoint Charlie”, celebrul punct de trecere între Berlinul de Est şi cel de Vest, atrage o mulţime de vizitatori. Fiind vorba despre istoria recentă, ea face parte din viaţa multor berlinezi.

În august 1961, sovieticii care au ocupat oraşul au pus prima piatră a zidului pentru a împiedica emigraţia către Occident. Postul de gardă alb, construit de armata americană la intersecţia Friedrichstrasse cu Zimmerstrasse, a fost reconstituit în 2001, la 40 de ani după ridicarea Zidului. În apropiere, „Muzeul Zidului”, plin de informaţii privind mai ales mijloacele folosite de germanii din Est pentru a ajunge în Berlinul de Vest, reface configuraţia originală a locurilor şi atmosfera de tensiune a acelor ani.

„Zidul ruşinii”, înalt de 3,60 metri şi lung de 160 de kilometri, a făcut peste 136 de victime, iar mai multe mii de prizonieri au fost închişi din cauza încercării de evadare. Astăzi urma lui s-a păstrat printr-un marcaj specific, aproape peste tot în oraş, două porţiuni existând încă lângă “Potsdamer Platz” şi în Bernauer Strasse. Acolo pot fi văzute, în acel „no man’s land”, urmele caselor dărâmate pentru a construi Zidul. Video-uri, fotografii şi un centru de documentare prezintă o sinteză a istoriei acestuia.

Alexanderplatz uimeşte prin stilurile arhitecturale

În carierul est-berlinez Friedrichshain s-a păstrat de asemenea o porţiune de 1,3 kilometri, acolo găsindu-se acum una dintre cele mai mari galerii sub cerul liber din lume. Aproape 118 artişti din 21 de ţări s-au întâlnit după căderea Zidului, pentru a picta bucuria, pacea, războiul şi speranţa. Acest tronson, numit „East Side Gallery”, a fost renovat la 20 de ani de la dărâmarea Zidului.

„Test the Rest” a artistei germane Birgit Kinder este una dintre operele cele mai cunoscute. Pictura reprezintă un Trabant, mitica maşină est-germană, traversând Zidul fără nicio zgârietură şi simbolizează victoria libertăţii în faţa opresiunii. Ea evocă acel „colţ al sinucigaşilor” la intersecţia Gartenstrasse şi Bernauerstrasse, care a văzut automobilişti disperaţi izbindu-se de Zid.

O altă operă cunoscută este „Sărutul morţii”, între preşedintele Consiliului de Stat al RDG, Erich Honecker, şi conducătorul sovietic Leonid Brejnev, pictat de rusul Dmitri Vrubel.

În apropiere de „Cinema Internaţional”, o mostră de arhitectură sovietică, nostalgici ai fostului RDG îşi dau înâlnire la „Cafe Sibylle”, a cărei decoraţie nu s-a schimbat din 1950. O parte a cafenelei a fost transformată într-un muzeu care retrasează epoca de aur a Stalinallee, bulevardul pe care aveau loc paradele oficiale şi militare. „Ostalgia”, cum este numită, a devenit o atracţie pentru cinema. Ea a inspirat filmul „Good Bye, Lenin” al regizorului Wolfgang Becker, din 2003, sau „Viaţa celorlalţi” de Florian Henckel von Donnersmarck, din 2007.

În 2006, a fost dechis muzeul particular „DDR Museum”, care prezintă produse ale vieţii cotidiene din Berlinul de Est, cum ar fi Trabantul, uniforma tineretului socialist sau cosmeticele Florena.

Kreuzberg, colţul snob

Tiergarten, înainte o rezervaţie de vânătoare, transformat în grădină

Vechiul cartier popular Kreuzberg este acum locul snobilor, între multiculturalism şi o ambianţă animată. Tarabe cu măsline, foi de viţă-de-vie şi patiserie cu miere, femei cu văl care se tocmesc pentru fructe şi legume cu un accent mediteranean… Scene ce pot fi întâlnite, de două ori pe săptămână, în piaţa turcească “Maybachufer” din Kreuzberg. Cartierul a fost supranumit „Micul Istanbul”. 38% din populaţia lui sunt emigranţi, mai ales turci. În anii ‘60 şi ‘70, zona a atras tinerii revoltaţi care s-au instalat în casele părăsite. Pe Skalitzerstrasse se află una dintre cele mai mari moschei din Germania. Cu cupola şi minaretele ei strălucitoare, ea poate primi până la 1.000 de credincioşi. Numeroase restaurante din zonă propun faimosul „Döner Kebab”, a cărui paternitate este revendicată de unul dintre cele mai vechi restaurante turceşti din Berlin, „Hasir”. De 18 ani, în acest cartier este onorată diversitatea etnică, printr-un „Carnaval al culturilor”. În fiecare an, la sfârşitul lui mai, timp de o săptămână, au loc defilări în mii de culori, concerte şi spectacole de stradă, în care fiecare comunitate îşi etalează propria cultură.

Dar străzile din Kreutzberg nu sunt animate numai în timpul festivalului. Ele sunt luate cu asalt tot timpul de petrecăreţi, care apreciază mai ales Oranienstrasse şi Schlesischestrasse, reputate pentru cafenelele, restaurantele şi barurile lor de noapte. Zidurile caselor sunt acoperite de afişe pentru numeroasele concerte organizate acolo. În timpul zilei, zona este ocupată de amatorii de shopping, care bat buticurile stiliştilor, brocantele, magazinele de vinuri sau de specialităţi bio. La „Marheineke Markthalle”, sâmbăta dimineaţa, se merge în familie pentru a descoperi cele mai bune produse din Germania şi din Europa, care pot fi degustate pe loc. Mulţi vizitatori merg în „Viktoriapark” pentru a citi, a se plimba, pentru picnic, dar şi pentru a admira panorama din vârful colinei, aproape singura, în acest oraş plat. Surmontată de o cruce, ea a dat şi numele cartierului, Kreutzerberg se traduce prin muntele crucii. Tot aici, mulţi locuitori au creat grădini comunitare de legume, cum ar fi vestita „Prinzessinnengarten”, deschisă tuturor celor care vor să culeagă plante aromatice sau să primeasă sfaturi pentru grădinărit.

Afluxul de vizitatori are însă şi efecte nedorite. Mulţi investitori cumpără imobilele pentru a instala în ele apartamente de vacanţă, iar în unele străzi comerţul de proximitate a dispărut în favoarea barurilor şi localurilor pentru tineri. Cartierul are însă tradiţii contestatare, pe care se mizează pentru păstrarea autenticităţii sale.

Guten Appetit

Spaţii alternative în Tempelhof

Mica întreprindere a lui Elke Freimuth nu cunoaşte criza. Numele societăţii sale este „Eat the world” şi ea propune berlinezilor toate faţetele gastronomiei. În Berlin se poate descoperi astfel măsura „multi-kulti” (multiculturală). Pe de o parte, bucătăria tradiţională, cu „Eisbein” (genunchi de porc) cu varză şi piure de mazăre, alături de o bucătărie bio adorată de snobi şi de „geek”. În ultimii ani, pe malurile fluviului Spree s-au înmulţit restaurantele cu multe stele: 17. Starul francez Pierre Gagnaire, care îşi anunţă sosirea în acest sezon la „Solistes”, de la hotelul „Waldorf Astoria”, este o dovadă că Berlinul a devenit de neocolit pe scena gastronomică.

„Cu sau fără piele?” Această întrebare existenţială se referă la „Currywurst”, cârnaţi de porc, tăiaţi în rondele, asezonaţi cu sos de curry, care sunt o adevărată instituţie. Un cantautor, Herbert Grönemeyer, le-a dedicat chiar un cântec. Cel mai mic snack-bar propune acest „steak al săracului” la orice oră din zi sau din noapte. Întrebarea îşi are rădăcinile în fosta fractură dintre Berlinul de Vest şi cel de Est. În Est, cârnaţii se mâncau fără piele, prăjiţi sau gratinaţi. „Currywurst” a fost totuşi „inventat” în Vest de o oarecare Herta Heuwer în 1949, într-un Berlin în ruină. „Este mâncarea caldă a războiului rece”, explică lapidar Thomas Platt, criticul gastronomic de la „Tagesspiegel”. De la un băruleţ la altul, diferenţa este dată de sos, care poate fi dulce-acrişor, piperat sau nu. Pentru cunoscători, nu există decât două adrese demne de încredere: „Konnopke’s Imbiss” şi „Curry 36”, la care se stă la coadă. Să adăugăm, pentru cinefili, „Berlin&Friends”, preferat de Wim Wenders.

Dar Berlinul nu se limitează la cârnaţi. De la căderea Zidului, oraşul a regăsit o zonă agricolă şi a inventat un viitor ecologist. Bucătăria germană nu mai jură astăzi decât pe porci Havelländer Apfelschwein al căror regim alimentar este strict controlat, aduce sparanghel de la Beelitz, cu gust de nucă. Din grădină în farfurie, cel mai scurt drum se întâlneşte la „GartenCafe”, instalată la umbra arborilor într-una din acele grădini ce cresc în mijlocul oraşului, „Prinzessinnengarten”. Aici se servesc mâncăruri simple, dar gustoase, din legumele locului. Michael Hoffmann, cu o stea în “Michelin” pentru „Margaux”, şi-a creat propria grădină la 60 de kilometri de Berlin.

Berlinul, un adevărat personaj literar

Memorialul victimelor care au încercat să treacă Zidul

De un secol, oraşul a devenit epicentrul unei istorii adesea tragice, reflectată de un mare număr de scriitori. Marile episoade ale trecutului au dat naştere unor texte literare majore. Oraş-simbol, Berlinul este şi un adevărat personaj literar.

Departe de romantismul lui Goethe sau Schiller, autorii germani, de la Alfred Döblin la Bernhard Schlink sau, mai recent, Eugen Ruge, au pus în scenă, cu succes, realitatea berlineză. Oraşul a devenit un punct central al literaturii, atât ca loc al intrigilor romaneşti imaginare, dar şi al celor marcate de istoria lui atât de specială, aceea a unui oraş industrial devenit centru economic, apoi politic, care a plătit un preţ dur timp de o jumătate de secol.

Berlinul este un erou de tragedie. Sub pana multor scriitori, cititorul poate descoperi brutalitatea, speranţele, rătăcirile şi interogaţiile unui întreg popor.

În anii ‘20, Alfred Döblin, în „Berlin Alexanderplatz”, descrie efervescenţa culturală a unui oraş popular în care eroul lui se pierde zdrobit de tentaţiile vieţii nocturne.

Episodul următor, fundamental, din care a ieşit un întreg curent literar, a fost însă cel al experienţei naziste şi al totalitarismului, Războiul din 1939-1945 şi imensele lui distrugeri.

Hans Fallada oferă, cu „Singur în Berlin”, o viziune sesizantă a unei societăţi paralizate de frică. Într-o manieră mai umoristică, scriitorul britanic Philip Kerr, cu „Trilogia Berlineză”, a resuscitat recent atmosfera Berlinului în timpul nazismului. A urmat epoca separării oraşului în două, decrisă de John Le Carré, care imortalizează, în „Spionul care venea din frig”, anii războiului rece şi baletul spionilor la punctele de trecere. Sub un unghi moral, cel al culpabilităţii şi al amneziei germane în faţa greşelilor, tânăra generaţie s-a aplecat şi ea asupra aceloraşi perioade. Ele sunt magistral tratate de Bernhard Schlink în „Cititorul”. Iar de la căderea Zidului şi reunificarea din 1990, o seamă de povestiri mai mult sau mai puţin autobiografice reiau subiectul, ca în „Foc de tabără” de Julia Franck sau în bestsellerul „Când scade lumina” de Eugen Ruge.

Cultura, la mare preţ

Dido&Aeneas, coregrafie de Sasha Waltz

În „Charlottenburg”, se află patru muzee şi galerii ce nu trebuie ocolite. La „Bröhan Museum”, parcurgând sălile cu opere de artă decorativă, ai impresia că descoperi apartamentele bogatei burghezii de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea. Obiecte Art Nouveau sau ale Secessionului berlinez, vase, vitralii, tapiserii beneficiază de o inspirată scenografie.

Heinz Berggruen şi-a părăsit oraşul natal în 1936 pentru a fugi de regimul nazist. Devenit un galerist cu renume mondial, el a constituit o colecţie excepţională pe care a oferit-o oraşului Berlin. Se găsesc în ea opere de Braque, Van Gogh, Matisse, dar şi peste 100 de desene, sculpturi şi gravuri de Picasso. „Colecţia Berggruen” urmează să se deschidă în acest sezon în Schlosstrasse.

„Muzeul Fotografiei” cuprinde colecţia Helmut Newton. Imaginile marelui fotograf german, lăsate moştenire statului în 2003, cu puţin înaintea morţii sale, şi cele ale soţiei sale, Alice Springs, sunt prezentate în dialog cu artişti din zilele noastre.

„Istoria Berlinului” este un muzeu care foloseşte ultimele tehnologii pentru a povesti istoria oraşului, de la fondarea lui, în 1237, până astăzi. O impresionantă călătorie interactivă în timp.

Mergând prin Kreuzberg, este obligatorie oprirea la „Deutsches Technikmuseum”, cu avionul său care parcă e gata să decoleze. Instalat într-o veche gară lângă Landwehrkanal, el oferă o privire asupra istoriei transporturilor, a tipografiei, a informaticii sau a textilelor…

Tot aici se află „Jüdisches Museum”, dedicat comunităţii evreieşti din Germania, cu accent pe aportul ei artistic, cultural şi ştiinţific de-a lungul secolelor, dar şi cu evidenţierea golului lăsat de dispariţia în masă a acestei populaţii. Edificiul, creat de Daniel Libeskind, este numit „Între linii” şi încearcă să transcrie, în linii frânte, pereţii negri şi camerele goale această absenţă. În sfârşit, tot în Kreuzberg, se află „Topographie des terrors”, care provoacă vizitatorul la o plonjare în regimul nazist, chiar în inima locurilor în care se exercita puterea. Expoziţia permanentă se află în vechiul Cartier General al Gestapoului şi în cel al SS şi încearcă să arate implacabila maşină nazistă şi dominaţia ei asupra Europei.

Poziţia copilului, pelicula premiată cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin. Florin Zamfirescu şi Luminiţa Gheorghiu

„Kulturforum” reuneşte mai multe instituţii culturale, printre care şi „Philarmonie”, cea mai importantă sală de concert a oraşului. Diferitele clădiri au fost construite între 1950 şi 1960, la limita Zidului, în partea de Vest. Aici se află „Gemäldegalerie”, Pinacoteca ce posedă o colecţie extraordinară de pânze europene din secolul al XIII-lea până în cel de al XVIII-lea. Dispersate între muzeele din Est şi din Vest după al Doilea Război Mondial, multe opere de Botticelli, Rembrandt, Cranach sau Van Eyck au fost în sfârşit strânse la un loc după căderea Zidului.

„Neue Nationalgalerie” este primul edificiu al „Kulturforum”, inaugurat în 1968. Un „templu de sticlă”, imaginat de Ludwig Mies van der Rohe. Aici pot fi descoperite lucrări ale artiştilor cubişti, Picasso, Gris sau Leger, suprarealişti, ca Max Ernst, Dali şi Miro, ale profesorilor de la „Bauhaus”, Klee şi Kandinski. „Postdamer Platz”, de Ernst Ludwig Kirchner, poate fi considerată o viziune istorică a Berlinului.

Pentru pasionaţii de muzică, există „Musikinstrumenten Museum”, în care fiecare instrument muzical, din secolul al XVI-lea până în zilele noastre, este o operă de artă. Pot fi văzute mai ales flautele care i-au aparţinut lui Frederic cel Mare.

În cartierul „Mitte”, există „Deutsche Guggenheim”. Cei care au cunoscut muzeele Guggenheim de la Bilbao, Veneţia sau New York s-ar putea să fie dezamăgiţi. La Berlin există o singură sală de expoziţie, dar programarea este pasionantă. Mai ales în expoziţiile monografice ale artiştilor contemporani.

Sala de concerte a Filarmonicii din Berlin

„Deutsches Historisches Museum” urmăreşte istoria ţării de la origini până la reunificare, evidenţiind locul central pe care Germania l-a ocupat în Europa de ieri şi de azi. În afara celor două sângeroase războaie, sunt amintite şi alte bătălii purtate de Germania. Muzeul a fost extins cu o aripă pentru expoziţii temporare, semnată de Ming Pei.

Vizitatorul va fi uimit să descopere „The Kennedy’s”, un muzeu dedicat în întregime lui John Fitzgerald Kennedy. Dar nu trebuie uitat că de la balconul primăriei unuia dintre arondismentele Berlinului preşedintele american a rostit, în 26 iunie 1963, la doi ani după construirea Zidului, unul dintre cele mai faimoase discursuri din timpul Războiului Rece, în care a afirmat „Ich bin ein berliner”.

„Insula Muzeelor” regrupează cinci muzee tematice. Patru dintre ele, restaurate, pot fi deja vizitate.

„Alte Museum” este cel mai vechi muzeu din Berlin. Este găzduit într-un mare edificiu neoclasic, construit în 1830 vis-à-vis de Lustgarten. El expune colecţiile de piese ale Antichităţii greceşti şi romane.

„Alte Nationalgalerie”, redeschisă în 2001, are în patrimoniu una dintre cele mai importante colecţii de pictură din secolul al XIX-lea din Germania. Se găsesc acolo tablouri celebre ale romanticilor Caspar David Friedrich sau Adolph Menzel, dar şi pânze de Edouard Manet, Claude Monet şi Auguste Renoir.

„Bode Museum” se află în extremitatea nordică a Insulei şi poate fi identificat uşor graţie cupolei sale aurite. El conţine opere realizate din Evul Mediu până la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi are un departament de artă bizantină.

Fashion Week Berlin pentru tineri, 2013

Construit la mijlocul secolului al XIX-lea, „Neues Museum” a fost practic distrus de bombardamentele din 1945 şi apoi lăsat în părăsire timp de 50 de ani. El a fost complet restaurat de arhitectul David Chipperfield. Starul expunerii este fără îndoială Nefertiti, al cărei bust este etalat cu un excelent simţ al scenografiei. Muzeul cuprinde şi alte capodopere aduse de pe malurile Nilului, printre care celebrul „Cap verde”, dar şi sarcofage, papirusuri. Aici sunt strânse toate colecţiile egiptene ale Berlinului.

În sfârşit, „Pergammon Museum” îşi datorează numele „Altarului din Pergam”, ridicat în onoarea lui Zeus între 180 şi 160 î.Ch., reconstituit aici în mărime naturală. Există şi alte reconstituiri spectaculoase, cum ar fi „Poarta lui Ishtar” şi „Drumul Procesiunilor” din Babilon. Alături de ele, pot fi descoperite importante colecţii de artă islamică.

O ultimă oprire în cartierul „Tiergarten”. „Bauhaus Archiv” se află într-o clădire constuită la sfârşitul anilor ‘70 după planurile lui Walter Gropius, fondatorul mişcării din 1919. Sunt etalate machete de clădiri, realizate de membrii şcolii, şi sunt organizate expoziţii temporare de pictură, fotografie, obiecte…

„Hamburger Bahnhof Museum für Gegenwart” este o veche gară transformată în 1996 în muzeu de artă contemporană. Aici pot fi admirate opere ale germanilor Joseph Beuys, sau ale lui Andy Warhol, Cy Twombly, Anselm Kiefer. Până în 16 iunie este deschisă expoziţia „Secret universe IV”, a lui George Widener.

Copiii adoră „Legoland Discovery Museum”, o gigantică punere în scenă a jocului lor preferat de construcţie.

Made in Berlin

În curtea de la Bode Museum

Mitica marcă germană de pantofi „Birkenstock”, specializată iniţial în încălţăminte ortopedică, prezintă acum în buticul ei berlinez o colecţie completă vară-iarnă, cu o mare varietate de forme, motive şi culori. Punctul lor forte este celebra talpă Birkenstock care asigură confortul.

„Lala Belin” este cunoscută pentru motivele ei extravagante, materialele şi croielile deosebite. Leyla Piedayesch excelează în moda casual şic, foarte feminină. Printre admiratoarele casei se numără Claudia Schiffer şi Cameron Diaz.

La micul magazin de marcă „Konk”, ţinut de Edda Mann, se găsesc modele ale mărcilor berlineze “Kaviar Gauche”, “Penkov”… Edda Mann este ea însăşi stilistă şi promovează designul german mai ales la „Berlin Fashion Week”.

Christiane Mayer este regina reciclării. Jeanşii vechi sau hainele militare se transformă în mâinile ei în piese unice, cu clasă.

30 de mărci emergente, cele mai multe berlineze, împart „Flagshipstore”, din Oderberger Strasse, magazin de modă cu haine şi accesorii, adesea cu piese unice, întotdeauna la modă şi cu preţuri rezonabile.

Templul modei se găseşte însă la „F95 The Fashion Store”, de pe Luckenwalder Strasse, cu o suprafaţă de 400 de metri păraţi, cu colecţii-cult, exclusiviste.

„Königliche Porzellan-Manufaktur”, legendara manufactură regală de porţelan, creată în secolul al XVIII-lea pentru a furniza veselă regilor şi nobililor, este de o incredibilă modernitate, graţie designerilor contemporani pe care îi foloseşte. Creaţiile ei sunt scumpe, dar foarte frumoase.

Pentru împătimiţii de cărţi, „Gestalten Space”, casa de editură berlineză specializată în volume de artă, design, arhitectură şi grafică, oferă o selecţie îmbietoare, într-o galerie-magazin situată într-o curte încântătoare pe Sophienstrasse. Pe lângă cărţi, se găsesc acolo obiecte rare, jucării fără vârstă, gadgeturi amuzante…

Pentru o escală, n-ar fi rău să vă opriţi la etajul VI al marelui magazin „KadeWe”, unde se găseşte un restaurant de clasă, cu multe specialităţi locale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.