Vara a adus creșteri salariale în aproape toată economia

În luna iunie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), arată Institutul Național de Statistică.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat în sectorul de fabricare a băuturilor, 14,5%, în activitățile de editare, sectorul de transporturi pe apă, la fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, precum și la fabricarea substanțelor și a produselor chimice, între 10 și 12,5%.

Telecomunicațiile, fabricarea produselor textile, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice și fabricarea de mașini, utilaje și echipamente au cunoscut creșteri între 6 și 8%. Un salt între 3 și 4,5% s-a consemnat în extracţia minereurilor metalifere, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, tranzacţii imobiliare, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, transporturi aeriene, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), sume din profitul net şi din alte fonduri.

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mici în unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat domeniul transporturilor terestre și transporturilor prin conducte, colectarea și epurarea apelor uzate, fabricarea produselor din tutun, activități auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activități de asigurare și fonduri de pensii), depozitare și activități auxiliare pentru transport și în industria metalurgică.

Toate acestea au raportat scăderi între 3 și 5%. Între 1,5% și 3% s-a consemnat la activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrări audio şi activităţi de editare muzicală; activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cercetare‐dezvoltare, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor (inclusiv activităţi de recuperare a materialelor reciclabile; activităţi şi servicii de decontaminare).

Câștigul salarial mediu net la nivel național, care include atât salariile, cât și bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajații, a crescut în luna iunie cu 0,7%, sau 15 lei, față de luna precedentă, până la 2.078 lei (460 euro), iar ritmul anual de creștere a accelerat până la un nou nivel maxim după 2008, conform INS. În iunie, ritmul anual de creștere a câștigurilor angajaților din România a accelerat, ajungând la 14,3%, față de 14,2% în perioada mai 2015-mai 2016.

Ritmul anual de creștere a câștigurilor salariale a ajuns, în iunie, la un nivel record după 2008, depășind rata înregistrată în perioada decembrie 2014-decembrie 2015, de 13,3%. Accelerarea creșterii salariilor în ritm anual era previzibilă, în condițiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei. Statisticile oficiale publicate luni mai arată că, în termeni reali, ținând cont de inflație, câștigurile au fost mai mari, în luna iunie 2016, cu 15,1% față de aceeași lună a anului trecut, ritmul fiind în scădere față de luna mai, când nivelul a fost de 18,3%.

„Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) (5.295 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.251 lei)”, se arată în comunicatul INS.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.