Un nou „campion” al statului  

Antibiotice Iași a marcat un profit de 80 de milioane lei anul trecut, mai mult decât dublu față de 2022, potrivit raportului financiar remis bursei de societatea aflată sub controlul statului.

Afacerile au crescut cu 24%, până la 600 de milioane lei, iar 218 milioane lei este contribuția exportului. Cea mai mare piață a fabricii ieșene este SUA, urmată de Vietnam. Compania de stat și-a consolidat statutul de lider mondial la vânzarea de nistatină, un antifungic. În România, Antibiotice este lider cantitativ pe forma farmaceutică la unguente (20,9%), supozitoare şi ovule (36,1%) şi pulberi injectabile (56,3%) şi lider valoric pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi non-RX comercializate în spitale, cu o cotă de piaţă de 13,9% (potrivit datelor CEGEDIM din octombrie 2023). Antibiotice Iași este cel mai nou „campion” al statului, în cceea ce privește profitabilitate și veniturile încasate.

Singurii performeri pe care îi mai are statul, într-o pleiadă de companii care doar pierd bani ca să justifice existența unor posturi plătite din bani publici, ar mai fi în energie. Poate și în producția și vânzarea de arme, dar aici nu avem date publice. Însă, în energie, în ultimii doi ani, s-au făcut profituri enorme.

Campionul absolut este Hidroelectrica, o companie care anul trecut a realizat un profit de 6,3 miliarde lei, iar în 2022, de 4,5 miliarde lei. 11 miliarde lei a realizat astfel profit, în doi ani, Hidroelectrica, în condițiile în care românii au plătit facturi mari la electricitate, atenuate cumva de plafonarea impusă de stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Mihai Soare 1071 Articole
Author

5 Comentarii

  1. A fost din totdeauna împreună cu Cantacuzino! Astea doua au menținut la înălțime la nivel global tratamente eficiente 100% vindecătoare! Ce e perfect pentru cei din Iași, e că, nu fabrica pastile, doar unguente și ceva injectabil, asta chiar mă bucură până nu incepi sa fabrice tratament oral dar doar pe patent existent românesc, fara combinații impuse sau adăugate din străinătate.

  2. Foarte rau ca a facut profit. D-l Petre Roman ne invata in anii ’90 ca „industria romaneasca e un morman de fiare vechi”. Stia d-sa despre ce vorbea, ca doar nu degeaba a fost pus acolo prim-ministru.
    Cine isi produce in regie proprie cele necesare are tendinta sa nu se mai imprumute la CREDITORII GENEROSI.
    Ori, se stie, romanii au aflat asta pe pielea lor de cand cu UE si NATO, cine nu e dator nu e liber!

  3. Dacă Antibiotice Iași a marcat un profit de 80 milioane lei urmează investite în ea câteva milioane euro și apoi vândută la o treime de preț la statul Grecia, sau statul Ungaria, sau statul Austria petru ca profitul să ajungă în totalitate la aceste țări, românii din România ce “puternică liberă pe soartă stăpână” cum zice UE și NATO, să se mulțumească cu salariile minime pe economie primite și o promisiune de vot pro Schengen la Sfântul
    Așteaptă.

  4. CAMPION (ANTIBIOTICE SA), pe care doua cozi de topor rusesti, nastase si ponta, voiau sa-l vanda la rusi. Ma mir ca inca mai sustineti acesti maimutoi opariti, si nu amintiti nimic despre asta….RUSINE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.