„Vecerniile siciliene”, într-o montare modernă, la Covent Garden

Este cunoscută revolta sicilienilor împotriva ocupanţilor francezi, din 31 martie 1282, care constituie fundalul libretului lui Scribe şi Duveyrier pentru opera “Vecerniile siciliene” de Giuseppe Verdi, din 1885. Acest eveniment istoric nu mai evocă nimic spectatorului modern, după părerea lui Stefan Herheim. Regizorul norvegian a decis, în consecinţă, să modernizeze povestea, apropiind-o de cea din “Tannhäuser”. În opinia lui, este important să evidenţieze întâlnirea artistului cu publicul său burghez, care, de obicei, nu îl înţelege. Tot într-o montare modernă, am văzut, în urmă cu doi ani, la Viena, aceeaşi operă, în regia lui Herbert Wernicke, care semna şi impresionanta scenografie desfăşurată pe verticală.

În spectacolul de la Londra, la începerea Uverturii, cortina se ridică dezvăluind o sală de repetiţii asemănătoare celor de la “Palais Garnier”, şi nu sala “Le Peletier”, teatrul în care au fost create “Vecerniile siciliene”. Un bătrân maestru de balet, care se dovedeşte a fi Jean Procida, îşi priveşte elevii evoluând; brusc, năvălesc soldaţii care îl preced pe şeful lor, Guy de Montfort.

În timp ce zbirii le urmăresc pe dansatoarele înspăimântate de avansurile lor licenţioase, comandatul o alege pe cea mai frumoasă dintre ele. Victima va reapărea apoi în mai multe ocazii: întâi însărcinată, apoi născând un băiat. Şi când Montfort ordonă să fie adus în faţa lui amantul lui Hélène, în care crede că şi-a recunoscut fiul, tot ea îl va introduce pe Henri în apartamentele sale.

Baritonul Michael Volle în rolul Guy de Montfort

După această Uvertură agitată, decorul semnat de Philipp Fürhofer se transformă în Actul I, prezentând sala Operei din Paris, cu trei balcoane şi lojile din proscenium. De acum, ca într-un coşmar, drama sicilienilor oprimaţi se joacă fie în curte, fie în grădină, în timp ce parterul în care se înghesuie soldaţii francezi lasă locul, intermitent, oglinzilor din foaierul de repetiţii sau pereţilor cu gratii ale închisorii, în Actul IV.

În concluzie, acest spectacol cu un decor formidabil ce se transformă, sculptat de eclerajul tamisat al lui Anders Poll, seduce privirea, fără a convinge însă în ceea ce priveşte “conceptul” de bază.

Cu bagheta sa impetuoasă, Antonio Pappano reuşeşte excelent să împace momentele antagonice ale unei partituri inegale. Sub conducerea dirijorului britanic, lungile recitative prind viaţă într-o progresie care ţin spectatorul cu sufletul la gură, ariile par bijuterii într-o casetă strălucitoare şi marile ansambluri sunt construite cu un simţ al echilibrului extraordinar.

Erwin Schrott şi Lianna Haroutounian

Dacă vocea lui Michael Volle nu are toată strălucirea aşteptată de la Guy de Montfort, baritonul german triumfă totuşi în momentele dificile ale rolului cu o uşurinţă de necrezut: omogenitatea registrelor, rotunjimea registrului grav. Michael Volle este unul dintre marii baritoni ai timpului nostru. A cântat pe marile scene internaţionale Wagner, Strauss, Verdi sau Bizet…

În pofida pronunţiei sale defectuoase, basul uruguayan Erwin Schrott se impune în Procida cu un timbru bogat şi o emisie arogantă.

Lianna Haroutounian a fost chemată chiar înaintea premierei s-o înlocuiască pe Marina Poplavskaya, care s-a îmbolnăvit, a interpretat rolul Ducesei Hélène. Paritura vocală este redutabilă, cerând atât virtuozitate, mai ales în “Bolero”, cât şi un lirism expansiv. Soprana armeană a reuşit mai ales în cel de al doilea registru, unde vocea ei are o suavitate serafică. Deja, ea a interpretat rolul Helene şi la „Megaron Concert Hall” din Atena şi, în versiune franceză, la Bilbao şi Frankfurt. Este considerată una dintre sopranele verdiene care promit. Timbrul este somptuos, vocea este bogată, tehnica, la superlativ. Acutele percutante şi sonore, fără efort, iar gravele, puternice… Soprana armeană a studiat pianul la Conservatorul Naţional din Erevan şi a fost licenţiată la clasa lui S. Danelian. După ce s-a perfecţionat în Franţa, a debutat la „Opera Bastille”, făcându-şi debutul în rolul Violettei din „Traviata”. A cântat în „Bal mascat”, la Lille, apoi în Desdemona din „Otello” la „Opera Bastille”, în Eleonora din „Trubadurul”. A fost aclamată de public în rolul Ameliei Grimandi din „Simon Boccanegra”, în Mimi din „Boema”, în Amelia din „Bal mascat”, în Marguerite din „Faust”, în Cio Cio San din „Madama Butterfly”…

Scenă din Vecerniile siciliene, la Londra

Tenorul american Bryan Hymel, în rolul lui Henri, strălucitor la începutul reprezentaţiei, a cedat de-a lungul actelor, pierzând până la final orice culoare şi supleţe.

Restul echipei este redutabil, cu o menţiune pentru tenorul maltez Nicolas Darmanin în rolul Danieli şi pentru mezzosoprana irlandeză Michelle Daly, în cel al Ninettei.

Cât despre Corul Regal, grandios, trebuie remarcată excelenta precizie a emisiei, care a făcut inteligibil aproape tot textul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.