Verdict definitiv în cazul afaceristului Puiu Popoviciu

Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv, miercuri, de magistraţii instanţei supreme, la şapte ani de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, în care este judecat alături de alte zece persoane. În prima instanţă, Popoviciu fusese condamnat la nouă ani de închisoare cu executare. Decizia ICCJ este definitivă.

De asemenea, Ioan Nicolae Alecu, judecat şi el în acest dosar, a primit şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu, ICCJ menţinând astfel pedeapsa iniţială dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, Andrei Mihai Bejenaru, condamnat în prima instanţă la 7 ani de închisoare, a primit 6 ani de închisoare, iar Ştefan Diaconescu a primit o condamnare de 5 ani, fiind menţinută astfel pedeapsa dispusă de Curtea de Apel.

Cornel Ilie Şerban, fost şef al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din Ministerul Afacerilor Interne, a primit doi ani şi şase luni de închisoare, la fel ca în prima instanţă, în timp ce Petru Pitcovici, fost şef Divizie Operaţiuni din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Judecarea în dosarul “Ferma Băneasa” a început în decembrie 2012. Procurorii au arătat în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2000 – 2004, Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Gabriel Popoviciu, „în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale”, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparţinând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de Popoviciu.

„În condiţiile în care terenul respectiv (ferma Băneasa) se afla în proprietatea publică a statului, conform legii, nu putea să facă obiectul vreunei tranzacţii şi, în plus, a fost în mod vădit subevaluat. În momentul constituirii ca aport la capitalul social al SC Băneasa Investments S.A., terenul a fost evaluat la valoarea de 1 USD/mp, în timp ce valoarea de piaţă de la acea dată era de aproximativ 150 euro/mp. Terenul se situează în partea de nord a oraşului Bucureşti, se învecinează cu DN1 Bucureşti-Ploieşti, iar pe acest teren s-au construit puncte de lucru şi sediile unor importante societăţi comerciale”, au scris procurorii în rechizitoriu.

Afacerile ginerelui fostului nomenclaturist Ion Dincă

Gabriel „Puiu” Popoviciu este un controversat om de afaceri, unul dintre cei mai influenți actori de pe piața imobiliară din România. Băneasa Investment, Howard Johnson, Casa Doina, Alltrom, IKEA, Comaliment, Pizza Hut, KFC – sunt firme care se leagă într-un fel sau altul de omul de afaceri. Popoviciu este ginerele fostului demnitar comunist Ion Dincă

Puiu Popoviciu și Dragoș Dobrescu au ajuns să controleze prin interpuși Restaurantul Diplomatic și 19 hectare din Parcul Herăstrău, ambele monumente istorice. În 1996, clădirea, alături de o suprafață de 19 hectare din Parcul Herăstrău, a fost dată de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) în folosință gratuită unui ONG – Clubul Diplomaților București. Numele ONG-ului care a primit restaurantul de la MAE este Clubul Diplomatic București. Din conducerea sa fac parte primarul Capitalei sau ministrul de Externe, așa cum ne-a declarat Ion Diaconu, directorul organizației.

Din 1996 s-a acreditat ideea că acest Club este al MAE. Total fals, este un ONG independent care a avut norocul să primească 19 hectare de teren în buricul verde al Capitalei. Membrii Consiliu Director al Clubului, înregistrați ultima dată la Ministerul Justiției, acolo unde se află registrul organizațiilor nonguvernamentale, sunt: Teodor Baconschi, Sorin Oprescu, Robert Cazanciuc, Mircea Neață – director general, Constantin Niculescu, Ion Diaconu, Dan Oancea, Nicolae Sianu. Clubul Diplomatic a inchiriat propriatatea pentru Hotpoint Network, controlată de un grup de investitori imobiliari, printre care Popoviciu si Dobrescu. Dobrescu este denumit și afaceristul fără chip, pentru că în mass-media nu a apărut nicio fotografie de-a sa. Atât Dobrescu, cât și Popoviciu fac parte din așa-numitul grup de afaceriști de la Monaco. Printre membrii acestui club de oameni de afaceri se numără: Florian Walter (Romprest), Dumitru Nicolae, Niro (Dragonul Roşu) și Elan Schwartzenberg.

Popoviciu deține și Compania Shopping Center Holding, care și-a cerut insolvența, iar Tribunalul București a decis intrarea în faliment, prin procedură simplificată și dizolvarea societății, în luna iunie. Astfel, mall-ul Oradea Shopping City din Oradea, deținut de firma lui Popoviciu, se va închide. Firma a incercat sa vanda mall-ul la jumatate din prețul de achiziție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.