(VIDEO) Nicușor Dan, în direct, din Ferentari

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a fost prezent, marţi, în zona Ferentari, unde un nou tronson de magistrală de termoficare care a fost reabilitat de Compania Energetica urmează să fie pus în funcţiune.
“Bucata de reţea Ferentari – 13 kilometri am început-o în mai 2021. Se face probă de presiune pentru 1500 de metri din care 1200 reţea magistrală, 300 de metri racorduri, reţeaua principală diametrul de 600.  În momentul de faţă suntem la 11 din 13 kilometri aici şi până la undeva la 15 aprilie o să terminăm lucrarea asta. Pe tot timpul ăsta oamenii au avut căldură şi apă caldă pentru că au fost provizorate, iar pentru magistrală suntem între două CET-uri şi dacă s-a oprit în mijloc, s-a alimentat de pe o parte dintr-un CET, de pe partea cealaltă, din alt CET. Această bucată de 13 kilometri alimentează 16 puncte termice, cam 10.000 de apartamente. Oamenii simt îmbunătăţirea”, a explicat primarul Capitalei.
El a adăugat că în 2022 a fost reabilitată reţeaua de termoficare pe o distanţă între 20 şi 30 de kilometri, menţionând că este mai mult decât s-a întâmplat în mandatul precendent, când erau reabilitate pe 5, 7 sau 8 kilometri.

Dan a fost întrebat ce planuri are cu termoficarea în 2023.

“În 2023, o să continuăm aceste lucrări. Aceasta de aici, mai sunt doi kilometri, o terminăm undeva în aprilie 2023. Mai sunt cele două de aproximativ 10 kilometri, cei de la lângă Orăşelul Copiilor, Şoseaua Olteniţei şi cel din Pantelimon vor fi terminate. Va mai progresa, nu o să fie terminat în 2023, dar va progresa cel din zona Pieţei Victoriei, adică cel care pleacă de la Piaţa Amzei, merge până în Mihalache. Şi în afară de acestea patru mari, proiectul pe POIM – 210 kilometri e împărţit în cinci loturi şi fiecare dintre ele va avea o lucrare mare, de 7 – 8 kilometri”, a explicat primarul Capitalei.
Chestionat marţi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre faptul că este acuzat de consilierii PNL şi USR că a propus un buget supraestimat, edilul a afirmat:
“M-am văzut ieri cu colegii de la PNL şi USR şi nimeni nu a ridicat problema asta. Este un buget care rezultă din estimările de venituri pe care le-a făcut fiecare dintre directori. (…) Există bugetul real, care este undeva la 5,5 miliarde lei, foarte aproape de execuţia de anul trecut şi peste bugetul acesta sunt bani care vin din fonduri europene, pe care dacă le iei, le cheltuieşti. Deci eu tot timpul mă refer la acela care ţine de veniturile, mai puţin fondurile europene”.
El a mai fost întrebat dacă cei din PNL l-au anunţat dacă îi mai acorda sprijinul politic pentru un nou mandat.
“Există o coaliţie care funcţionează la nivelul municipiului Bucureşti. Această coaliţie este formată din PNL, USR şi PMP şi funcţionează foarte bine. Ieri am avut o discuţie pe şedinţa de Consiliu General care va avea loc pe 31 ianuarie, şedinţa ordinară şi am avut mai multe întâlniri şi vom avea pentru şedinţa de buget care va fi pe 3 februarie. Deci această coaliţie funcţionează”, a transmis Nicuşor Dan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. L-au trimis stapanii mafioti pe omul lor in campanie electorala. Vor sa-l mai faca primarul lor inca un mandat. Are datorii la ei.

  2. A ieșit limbricul la promenadă ca să se laude cu lucrări pe care le termina firea demult, dacă pdlepra de orban nu-i bloca fondurile de la guvern. Așa a așteptat să câștige tâmpițel alegerile, pentru a-i da bani pentru reabilitare, și să arate #retardatilorrezist ce deștept este mucușor si ce proastă este firea.

  3. asta merita nota 2 pentru ca nu a stricat mai mult decit a stricat altel merita zero , iar clotildei nota 1 in loc de zero ,pentru ca inca nu a aruncat in „aer” tot sectorul 1. Sper totusi ca pina la urma sa se solutioneze dosarul fraudei si ea sa mearga unde merg cei care fac ca ea.

  4. „Bade,pălărie nouă…”Față de Firea Sarmancur,orisicat,e la superlativ

  5. reabilitatea numita de acest jalnic figurant in delir este la fel ca si conservele asamblate la dugheana de la arad din dezmembrarile aduse din germania cu piesele gasite la fiare vechi ! unde este sica cobzaru care a adus aceasta gluma genetica la primaria mare si la sectorul 1 ? gadila cobza cu dreapta ! a uitat pupitrul ?

  6. Alti politicieni au curaj sa iasa in public pentru activitatea desfasurata,pentru ce promisiuni a facut?nu prea cred!

  7. N. D. este un om cinstit si cu bun simt . Este muncitor si are respect pt. banii bucurestenilor . Face lucruri . nu face gargara ca firea pandele … daca o fi doar gargara , sa nu fie coruptie si puscarie … ca tudorache diamant !!1Postacii pezdisti ex ha.ha.ha,vomita cind aud cuvintul ” cinste ” . obicei din familie .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.