(VIDEO) Când te prinde Poliția și-ți smulge „sparanghelul”

Fugarii din localitatea suceveană Pătrăuți, aflată în carantină, au început să fie prinși de polițiști cu ajutorul camerelor de termoviziune, după ce au ieșit la grătar pe câmp. Săptămâna trecută, unii dintre localnici au dorit să meargă la muncă în Germania, la sparanghel, dar au fost sancționați.

MAI a informat vineri pe Facebook despre marea „captură”.

„În decursul săptămânii trecute, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la deplasarea unor cetățeni din zona carantinată aflată in județul Suceava către județul Cluj, a rezultat că 21 dintre aceștia au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți.

Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile publice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj.

În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței Militare Nr.6 referitoare la restricțiile stabilite pe timpul stării de urgență.

Pentru a evita repetarea acestor fapte, Ministrul Afacerilor Interne a ordonat suplimentarea forțelor și mijloacelor care monitorizează zonele aflate în carantină, fiind mobilizate efective ale Brigăzii Speciale de Intervenție de la nivel central care are în dotare inclusiv mijloace tehnice de supraveghere aeriană.

Astfel, în cursul nopții de joi spre vineri ( în jurul orei 01:00) au fost depistate în extravilanul comunei Pătrăuți, din județul Suceava 16 persoane care au încălcat interdicțiile de deplasare din zona carantinată.

15 dintre acestea au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 30.000 de lei pentru părăsirea zonei de carantină și încălcarea restricțiilor de circulație, iar a 16-a persoană, un minor, în vârstă de 15 ani, a fost avertizată verbal”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Video acțiune Pătrăuți.

În decursul săptămânii trecute, în urma verificărilor efectuate de Ministerul Afacerilor Interne cu privire la deplasarea unor cetățeni din zona carantinată aflată in județul Suceava către județul Cluj, a rezultat că 21 dintre aceștia au plecat ilegal din localitatea Pătrăuți.Pentru a evita filtrele instituite pe drumurile pubice, au traversat zona agricolă către o localitate limitrofă, neaflată în carantină, loc în care au fost așteptați de două microbuze care i-au transportat spre locul de îmbarcare într-un autocar cu destinația spre aeroportul din Cluj. În urma cercetărilor efectuate, s-au aplicat sancțiuni și s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 din Codul penal, precum și încălcarea prevederilor Ordonanței Militare Nr.6 referitoare la restricțiile stabilite pe timpul stării de urgență.Pentru a evita repetarea acestor fapte, Ministrul Afacerilor Interne a ordonat suplimentarea forțelor și mijloacelor care monitorizează zonele aflate în carantină, fiind mobilizate efective ale Brigăzii Speciale de Intervenție de la nivel central care are în dotare inclusiv mijloace tehnice de supraveghere aeriană.Astfel, în cursul nopții de joi spre vineri ( în jurul orei 01:00) au fost depistate în extravilanul comunei Pătrăuți, din județul Suceava 16 persoane care au încălcat interdicțiile de deplasare din zona carantinată. 15 dintre acestea au fost sancționate cu amenzi, în valoare totală de 30.000 de lei pentru părăsirea zonei de carantină și încălcarea restricțiilor de circulație, iar a 16-a persoană, un minor, în vârstă de 15 ani, a fost avertizată verbal.Reamintim că suntem la datorie și în această perioadă și că vom veghea la respectarea legii și a prevederilor Ordonanțelor Militare cu privire la oprirea răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.Recomandăm tuturor românilor să rămână în case pentru a-i proteja pe cei dragi.Asigurăm pe toți cetățenii din zonele carantinate că le protejăm sănătatea și nu vom tolera nicio abatere.Suntem în slujba dumneavoastră! Sărbători cu bine și multă sănătate, tuturor!

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Vineri, 17 aprilie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8518 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Firma care i-a recrutat trebuia sa stie ca vin din zone de carantina. Un dosar penal pentru asta exista sau le faci la amaratii aia si restul scapa.

  2. La tv …marturia a 3 oameni in direct si filmat locul unde microbuzul a fost oprit in Suceava…de politie si lasat noaptea dupa ora 22 sa treaca mai departe.NU EREAU PE CAMP…ereau pe sosea.Acum se mushamalizeaza si se astupa urmele…rusinos.

  3. Domne, urît din partea lor ! Pai ce, s-au crezut mai smecheri si au dorit sa fenteze autoritatile, fara sa plateasca taxa de protectie ? Nu nene, ce credeati voi, ca in Romania se plimba fiecare ca Iohannis prin sparanghel ? Hai, treceti la platit peșchesu’, cum fac si baietii aia de plecara in Germania, cum fac si mercenarii plecati creanga prin Afganistan sau Irak, etc ! Si, cei care nu stau prea bine cu banii, se primeste si „in natura”, ba un miel, ba un coș cu oua …

  4. Aiurea! Astia au fost pe cont propriu, de aia i-au prins. Daca erau racolati de securisti printr-o firma a lor ajungeau cu autocarul la Cluj si apoi cu avionul la destinatie. La fel ca alte sute ca ei care acum mor in Jegmania. Guvernul lui Iohanis vrea sa arate ca sunt aparatorii legii.

  5. Firma recrutoare a lu Flutur pdlist,acu pnlist mare de-al lui johannes..Deci intangibil da? Așa că ,,ciocu mic că acu noi sîntem la putere”…Cum zicea și cum ar fi zis țața aia pdlista..Apropo n-am mai vazut-o la tv,sa pensionat din politica sau a fost ,,pensionata”?

  6. Se credeau smecheri sparanghelistii astia care formeaza diaspora votanta a lui iohanniSS. Smecheri si acoperiti de catre ,,presedintele lor,, dar nu sunt decat victimile colaterale ale afacerii puse la care de merkel cu iohanniSS – afacerea de trafic cu fiinte umane in vreme de pandemie si stare de urgenta. Cum se cheama astfel de operatiuni Predoiule ca te dai mare jurist de talie internationala?

  7. Imposibil ca un Roman cu capul pe umeri sa inteleaga ceva.Cum pot fi executate aceste trannsferuri ale unor Romani dintre centre infectacte,chiar rosii,catre tari si ele infectate,fara probleme.Are cineva raspunsul ?

  8. Mai nene, inseamna ca Vela a avut dreptate! Patrautenii au vazut filmele americane „Misune imposibila 1, 2 si 3” si au luat-o pe camp pana la Cluj. Ca sa demonstreze ce era de demonstrat, Vela a trecut la masuri extreme: doteaza politia cu camere in infra-red sa urmareasca patrautenii precum leii in jungla pe timpul noptii de la orizont si din din aer! Mai trebuia sa dea o comanda si la satelit! Rezultul asteptat: punct ochit, punct lovit! Succesuri liberali, de la Gura Humorului pana la Cluj patrutenii au mers in mars fortat pe asfalt cu acte in regula (ordin de la Angela) si nu i-a intrebat nimeni unde au domiciul stabil! Huuo leprosilor liberali!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.