Viitorul e cam nasol- SF politic

Viitorul Civismului? E cam nasol. Îl trag de urechi pe venusianul Gore, naturalizat la noi în orățel după ce o furtună electromagnetică l-a izbit de sediul PSD, apoi de sediul PNL, apoi de sediul USR de s-au ruinat toate sediile astea, uite-așa, de la o izbitură extraterestră. Și venusianul Gore îmi zice că și pe planeta lui Viitorul e cam nasol, Civismul e pe moarte din cauza corectitudinii politice.

La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?! Din când în când, aparent zgâlţâind Civismul în autoritate lui, câte o revoluţie. Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecăie în splendoarea existenţei sale. Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumină arzătoare.

Iar elita pune în sipet secretele jinduind după totalitate. Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii şi propun strategii utopice de salvare generală. Masele îmbrăţişează programele cu un soi de furie furibundă. Se prefac a înţelege propoziţiile textului. În adevăr, elite şi vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacăt de totalitate spre a slei spiritul aventurier.

Ordinea şi legile ucid elanul depărtărilor. Aventura se metamorfozează în pistoale cu apă şi în polemici parlamentare cuprinzătoare de texte fie fornăite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucombă însă descrisă fiind a fi drept cetate de necucerit. Pedanteria ucide spiritul scormonitor cerşind mărirea pensiei şi zornăitul medaliilor de merit. O întreagă lume construită aidoma unei fabrici se prăbuşeşte lipsindu-se de sens. E aşa, o virgulă în textul Civismului. S-ar putea ca însăşi autoritatea să fie text. Atunci ar putea fi lecturat în întregul său?

Şi ceea ce numim anticipare sau intuiţie să nu fie altceva decât o lectură stranie?! Să citească celălalt, nenăscutul?! Să fie intuiţia actul de prezenţă al altcuiva?! Să nu fie fiinţă umană punctul cheie, punctul terminus, vârful piramidei?! Să fie doar o formă pasageră, poate chiar sfârşitul?! Iar universul să nu fie decât un nume predicativ?! Care ar fi rostul Civismului? Care ar fi rostul acestei întrebări? Să fie Civismul întocmai în raport cu fiinţa?! Să nu fie autoritate decât raportată nouă?!

Poate că inexistentul se reclamă a fi text tocmai pentru a ne coordona?! Şi atunci la ce bun premiile, felicitările, statuile şi comemorările?! Iată un bun exerciţiu de imoralitate. Iată un bun exemplu de nesupunere. Să nu recunoşti sistemul de valori instituit e blasfemie. Să renegi generaţia anterioară e periculos. Strigător la cer. Să descoperi deşertăciunile maturităţii, ce oroare!

Lipsirea de sens, un prim pas către descifrarea Civismului. Căci proastă educaţie şi tirania sistemului de valori acceptat în mod oficial te îndreaptă către pierderea identităţii. Artă, în falsitatea ei, oglindeşte vidul. Oglindeşte lipsa Civismului lăudându-se că ar imortaliza-o. Dar Civismul nu se revendică a fi a artei aşa cum nu e a economicului nici e teologului, nici a anarhistului. În marginea Civismului varii revolte, sisteme filozofice, strigăte de luptă, pustiire.

Înspre totalitate, coloană nesfârşită de pelerini. Unii agitându-şi pumnii, alţii cerşind iluminarea. Dar toţi fiind ai textului. Toţi fiind ai morţii. Moarte drapată de monumente, de fotografii îngălbenite şi de halbe de bere întru aducere aminte, de săpături arheologice. Să sapi în corpul textului, cu fervoare şi speranţa, să te întorci către subiect violentând predicatul. Citirea textului este însăşi viaţa.

Chiar prezenţa textului pare stranie şi de neconceput. Chiar şi fiinţarea Civismului ca fiinţă pare de neconceput. Şi aceste propoziţii sunt distribuite astfel căci fiinţa umană este finită prin tocmai explicitarea ei prin text iar textul prin limită. Alt mod de raportare la totalitate şi univers nu cunoaştem. Ne raportăm liniar şi discontinuu. Semnele de punctuaţie, moartea, piramida, mărirea.

Deşertăciunea, foaia albă de hârtie. În plus, încercăm Civismul cu noi texte pe care ni le dăruim mişeleşte spre interpretare, inventând ştiinţe defuncte spre a le descifra sau încifra. E ca şi cum n-am observa încercările la care ne supune Civismul ca autoritate a textului fundamental. Căci manipularea este tocmai a noastră, expresia perversităţii noastre. Limită în fond. Suntem limitaţi, îngrădiţi. Am fost arestaţi prin interpretare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.