Vila renovată cu milioane de euro: Se cere desecretizarea

Vicepreşedintele USR Ionuţ Moşteanu a depus, miercuri, în numele partidului, o solicitare la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA APPS) pentru a putea vedea contractul în baza căruia se fac lucrări de renovare de milioane de euro la vila din Bulevardul Aviatorilor nr. 86 din Bucureşti.

El a precizat că parlamentarii au acces la informaţiile clasificate drept secret de stat şi secret de serviciu, în baza Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

În solicitarea de acces depusă la RA APPS, în baza art. 7 din Legea 182/2002, deputatul USR face referire la contractul clasificat ca secret de către Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), dar şi la „orice alte documente asociate” acestuia, cum ar fi Hotărârea de Guvern nr. 999 din 10 august 2022, semnată de premierul Nicolae Ciucă, care, de asemenea, nu a fost făcută publică şi a fost secretizată.

„Am depus o cerere de acces la contractul de renovare a imobilului civil din Aviatorilor 86. Subliniez civil, pentru că e un lucru foarte rar, foarte greu de înţeles de ce un contract de renovare pentru un imobil civil, nu un imobil militar, a fost secretizată prin Hotărâre de Guvern semnată de Nicolae Ciucă. Şi eu, ca şi toţi cetăţenii României, vreau să aflăm ce se întâmplă cu acest imobil, pentru cine este pregătit. Există zvonuri în urma informaţiilor din presă că este pregătit pentru Klaus Iohannis şi sunt vehiculate între 7 şi 9 milioane de euro pentru renovarea unui imobil de 1.200 de mp, fost sediu PNL. (…) Vrem să ştim cine a luat această decizie, sunt bani cu care se pot face două – trei creşe noi, sunt bani cu care se poate cumpăra un imobil imens pe piaţa liberă din Bucureşti. (…) Bănuiala mea şi a tuturor este că nu e un proiect care ţine se securitatea României, ci este pregătit pentru pensia lui Klaus Iohannis”, a declarat Moşteanu, după ce a depus solicitarea.

Potrivit acestuia, suma vehiculată de 7 milioane de euro, „doar pentru renovarea unui apartament foarte mare”, este „o sumă astronomică”.

„Sunt 6.000 de euro pe metrul pătrat. În virtutea poziţiei pe care o am, de reprezentant al poporului, Legea 182 din 2002 îmi dă acces la secret de stat şi secret de serviciu. Vreau să văd acest contract, să înţelegem de ce era nevoie să fie secretizat şi care sunt raţiunile pentru care s-a decis secretizarea lui, pentru care s-a decis investirea acestei sume fabuloase de bani într-un imobil civil. (…) E un comportament faraonic pe care l-am văzut la Iohannis, în ultimii 10 ani, de când a apărut la Cotroceni şi an de an l-am văzut cum se transformă, are reflexe de dictator. Şi cred că cei de la PNL au executat un ordin”, a transmis liderul deputaţilor USR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

5 Comentarii

  1. ALOO! CINE STĂ ÎN VILELELE CU CLANȚE DE AUR ȘI-N PALATELE RIDICATE DIN SUDOAREA POPORULUI PENTRU CEAUȘEȘTI?CĂ AȘA S-O SPUS CĂ ERAU A LOR PERSONALE! DOAMNE DA CÂT ÎS DE MODEȘTI ACTUALII!!(ÎI DREPT CĂ NICI NU FAC MARE LUCRU–HA-HA-HA)

  2. N-ai cu cine … niste tarani … Comportament de neamuri proaste din Marginimea Sibiului.

  3. Specialistii de la NASA au declarat ca, un asteroid (USR-oid) a intrat deja in stratosfera si impactul cu pamantul este iminent.
    Conform calculelor, asteroidul va lovi in Bulevardul Aviatorilor nr 86. Cei de la NASA l-au avertizat pe „kaizer klaus”, aflat in inspectie la locatia repectiva, sa paraseasca de urgenta cladirea.

  4. Abia acum incep să facă acțiuni reale, nu cu scandal permanent peste tot! Nu e mai bine direct la acțiune decât scandal și panarama plus circ?

  5. Dupa cat a produs, omului ii trebuie un WC pe masura, asta e motivul renovarii WCului public pe care o face RAPPS ul

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.