Virgil Popescu: Anul viitor vom avea primele gaze scoase din Marea Neagră

„Va fi o lege în Parlament, asumată de toate partidele. În octombrie, în această sesiune parlamentară, vreau să aprobăm Legea Offshore. Primul gaz scos din Marea Neagră va fi în 2026”, a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

Ministrul Energiei„ Virgil Popescu, a explicat cum se vor compensa facturile la energie și gaze pentru clienții casnici.

„Am finalizat ordonanţa de urgenţă cu privire la compensarea facturilor pentru clienţii casnici. Vorbim de 5.200.000 de gospodării, deci vreo 13 milioane de români şi 2.200.000 de gospodării la gaze naturale, deci practic 3 milioane şi ceva de români, practic 65% din cei racordaţi la energie electrică şi, la fel, 65% din cei care sunt racordaţi la gaze naturale. Vorbim de compensarea consumurilor medii: la energie electrică, vorbim de o compensare pentru consum mediu între 30 de kw şi 200 de kw/lună, deci între 150 şi 1000 de kilowatţi pe o perioadă de 5 luni, între 1 noiembrie şi 31 martie, iar la gaze naturale vorbim de o compensare de la un consum minim de 100 de m3/an şi 1200 de m3/an. De ce spun pe an? Pentru că acolo este un consum anual, dintre care o să compensăm perioada de iarnă -80%, pentru că 80% din consumul de gaze este în principal în perioada de iarnă. La gaze naturale vorbim de un procent de 25% din factură pentru toţi consumatorii care se încadrează în această plajă de consum. Această plajă de consum este definită de la o garsonieră până la o unitate locativă de până în 120 de mp, iar la energie electrică vorbim de o compensare pe factură care va ajunge la 21 de bani pe kilowatt, 210 lei pe megawatt. În factura lunară a omului acasă, dacă se încadrează în această plajă de consum şi totul se va regulariza la 5 luni, va apărea pe factură, cu minus, în fiecare lună, această sumă. Omul va plăti mai puţin la energie electrică cu 21 înmulţit cu numărul de kilowatţi, iar la factura de gaze va fi mai puţin cu 25% din valoarea ei. Totul se face by default, ca să nu mai punem oamenii pe drumuri, să nu mai aducă adeverinţe ca să demonstreze că au venituri medii pe gospodărie. Este suficient ce se întâmplă la consumatorul vulnerabil unde este nevoie să demonstreze că este vulnerabil. Furnizorii îşi vor recupera banii pentru că la sfârşitul fiecărei luni vor face un decont centralizat pe care îl vor prezenta ministerului Muncii”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.

De ce nu sunt citite contoarele oamenilor şi sunt umflate facturile prin estimări greșite? Ministrul Popescu spune că distribuitorii sunt obligaţi să facă acest lucru:

„Distribuitorii au obligaţia să citească contoarele. Vor fi obligaţi să citească contoarele la 3 luni. Şi la Electrica au fost probleme cu cititul contoarelor. Toţi distribuitorii au această problemă. Scopul este să plătim cât consumăm. La firmele furnizoare, la energie şi gaze, cred că mai trebuie făcut un filtru. Firmele furnizoare sunt licenţiate de ANRE iar condiţiile sunt laxe. Trebuie să modificăm legislaţia secundară în privinţa asta”.

„Fenomenul scumpirii este global, nu mai este european. S-a triplat preţul certificatului de CO2. S-a scumpit preţul energiei electrice produsă din combustibil fosil. De la 1 iulie, preţul gazului s-a triplat pe pieţele regionale. Federaţia Rusă face presiuni pentru deschiderea Nord Stream 2. Preţul gazului a crescut de la 22 de euro, la 70 de euro. Energia electrică produsă pe bază de gaze s-a scumpit şi ea. Şi pe piaţa bursieră, preţul energiei a crescut”, a declarat ministrul.

Cât de dependentă este România de gazul rusesc? Ministrul Energiei,Virgil Popescu, a răspuns pentru Aleph News:

„România a avut tot timpul nevoie iarna de gaze de import. Avem resurse, dar consumul României este mai mare decât producţia. În 2020, am importat 23%, anul acesta importăm 28-29%. România este producătoare de gaze şi importă cât are nevoie. De la sfârşitul anului, sper să aducem şi gaz azer în România. Exxon şi OMV s-au retras din cauza ordonanţei 114. A fost o prostie plafonarea preţurilor la producător. Ne apropiem de final cu cumpărarea părţii Exxon de către Romgaz. Statul român prin Romgaz va avea acces la jumătate din resursele din Marea Neagră. Vom avea acces şi la 20% din resurse prin OMV Petrom. CEO-ul de la OMV mi-a zis că sunt interesaţi în continuare de exploatare. Investitorii doresc o scădere a fiscalităţii în Legea Offshore. Va fi o lege în Parlament, asumată de toate partidele. În octombrie, în această sesiune parlamentară, vreau să aprobăm Legea Offshore. Primul gaz scos din Marea Neagră va fi în 2026. Pe un alt perimetru, anul viitor vom avea primele gaze scoase din Marea Neagră. 1 miliard de metri cubi pe an vor intra în sistemul naţional de transport”.

„Dacă 26 de companii au manipulat piaţa de energie, trebuie luate măsuri drastice. Pârghiile de control sunt la ANRE. Înseamnă că este un lucru grav. Pe noi nu ne-a anunţat la minister ANRE cu privire la asta. Dacă este manipulată piaţa, înseamnă că este infracţiune. Mie nu mi-a spus niciodată şeful ANRE de aceste lucruri. Dacă i-a prins, aştept să văd măsurile luate. Sper să nu fie sancţionate companiile care vând energie la un preţ decent pentru consumatori”, a declarat ministrul Popescu la Aleph News, reacţionând la declaraţiile făcute în Parlament de către Dumitru Chiriţă, şeful ANRE.

„Numirile la şefia ANRE sunt făcute de Parlament, pe algoritm politic. O autoritate care reglementează o piaţă atât de mare, trebuie să aibă oameni bine plătiţi. Nu este anormal că au salarii mari, mi se pare anormal dacă nu-şi fac treaba. Un raport de anchetă pe ANRE nu a mai fost discutat în plenul Parlamentului. Mandatele şefilor ANRE expiră anul viitor. Probabil anul viitor vom avea o nouă conducere la ANRE. Nu mi-a plăcut cum ANRE a reglementat liberalizarea energiei. Anul trecut, ne-am trezit într-o nebunie şi a trebuit să mutăm 7 milioane de oameni în 30 de zile”, a spus ministrul Energiei, în emisiunea OFF/On The Record, referitor la salariile şi performanţele şefilor ANRE.

„Vom gândi o schemă de ajutor pentru IMM. Cred că companiile mari trebuie să-şi schimbe puţin comportamentul şi să respecte legile din România. De luni, amenzile pentru aceste companii vor fi între 2 şi 5% pe cifra de afaceri”, a anunţat Virgil Popescu.

„Când am ajuns la ministerul Economiei, pe Măsura 2 nu se făcuse plata de ajutor decât pentru 16.700 de firme din 22.000. Încerc să văd de ce nu mai sunt bani. Cu tot mutatul banilor de la Măsura 3 la Măsura 2, banii nu mai sunt. Nu ştiu cum s-au pierdut banii. Acum au găsit bani la Măsura 3 la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene. La Horeca vom da drumul la bani, este nepermis de mult întârziată. Nu s-a prea mişcat mare lucru în ministerul Economiei. Programele de export au fost oprite, dar nu trebuie să sufere tot programul”, a afirmat ministrul Popescu, referindu-se la ce a găsit în Ministerul Economiei după plecarea lui Claudiu Năsui.

În privinţa măsurilor luate pentru oprirea valului 4 pandemic, Virgil Popescu spune că Guvernul nu va închide economia:

„Restaurantele şi terasele vor fi deschise pentru cei cu certificat. M-au sunat şi pe mine patronii din Horeca. Premierul a spus că nu mai închidem economia. Cred că vor intra în magazine doar cei cu certificat. Vaccinarea nu este numai pentru sănătate, ci şi pentru economie”.

Despre acuzaţiile lui Claudiu Năsui, potrivit căruia în Consiliul de Administraţie al SALROM SA au fost numiţi nu numai liberali, ci şi oameni cu probleme penale, Virgil Popescu răspunde: „La Salrom SA au fost probleme cu o licitaţie pe licenţa de grafit. Domnul Tulici, care a fost făcut condamnat de domnul Năsui, o să-l dea în judecată pe Claudiu Năsui. IPJ Maramureş spune că Nicolae Tulici nu este condamnat, este o confuzie de nume. Am schimbat o conducere la sare şi am luat licenţa de grafit. Pe nişte oameni planau nişte suspiciuni în legătură cu un produs strategic: grafitul. Am pus vechea echipă care se bătea pe acest grafit”.

În emisiunea OFF/OnTheRecord de pe Aleph News, Virgil Popescu, care este şi vicepreşedinte PNL, a spus că la guvernare vede partidul său alături de USR PLUS: „Declaraţiile USR PLUS trebuie luate în cheia Congresului lor. Cred că vom avea discuţii luni, cu USR PLUS, pentru refacerea coaliţiei. Nu cred că USR PLUS va vota alături de AUR. O coaliţie de dreapta este cea mai bună soluţie pentru România. Salariul meu de la ministerul Energiei este de 12.070 de lei net. Nu sunt un om sărac”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

16 Comentarii

  1. “Anul viitor vom scoate primele gaze…” si “Primul gaz scos… va fi in 2026”, inseamna ca suntem deja in 2025. Sau ca in capul unora este un talmes balmes de nedescris.

  2. Cu politica debila si inutila a taxarii pe energia din carbune , UE isi taie craca si impinge tot mai multe tari catre iesirea din inphutarea globalista. Acum si in Cehia se ridica un puternic partid care vrea referendum pentru EXIT. Romania nu are industrie si nu este poluator! – Pentru ce sa acceptam mizeriile si talhariile psihopatilor din occident ???

  3. Resursele Romaniei trebuie extrase si folosite spre binele Romaniei si cetatenilor ei. Daca Romania sta bine la productia proprie de gaze, de ce se accepta marirea pretului de cateva ori? Este oare cresterea preturilor la nivel international un prilej pentru statul roman sa faca mai multi bani aliniind preturile la gazele din productia proprie la nivelul international? Sa arunce cu cateva subventii doar pentru unii, si apoi sa isi pastreze profitul datorat cresterii preturilor?

  4. Je_osul. Pentru ce esti pus acolo mă. Interesele cui le reprezinti? Suntem al doilea producator de gaz din Europa si deja gazut este 100 de euro / 500 de lei un Megawatt oră. Prin OUG 114/2018 pretul fusese plafonat la 68 de lei megawatul. Stia Dragnea ca daca scapa pretul de sub control la energie si inflatia va face praf incercarile lor de a creste nivelul de trai al romanilor. Ei acum la aproape 500 de lei megawattul sa vedeti ce preturi vom avea si ce inflatie de 40-50% pana in februarie – martie 2022. Ati abrogat prevederile pe energie din OUG cu 2 maini si USR si PNL si UDMR. Sper ca oamenii sa nu uite prea usor ce lepre politice sunteti. PS Degeaba vom produce gaz cat pentri 3 romanii, daca el pleaca prin piete la Viena si va venii inapoi cu 500 de lei megawatul. Pe voi cei care va bateti joc de romanii care au mai ramas in Romania trebuie sa faceti puscarie pe viata, da o puscarie pentru care sa munciti pentru hrana voastra, nu tinuti la camera cu 2800 de lei suma de intretinere de la stat. Sa nu va mirati ca AUR nu va castiga teren impotriva PnDL, PSD sau USR. Oamenii sunt profund nemulțumiți și abia așteaptă un om care să le facă puțină dreptate.

  5. Cresterea pretului certificatelor de emisii de dioxid de carbon este doar un instrument prin care unii castiga iar economiile sunt ingenuncheate. Cresterea emisiilor de CO2 nu duce la incalzirea climei, nivelul procentulii de CO2 este infim in atmosfera si nu are cum sa influenteze incalzirea climei, aceasta se produce datorita unor ciclicitati naturale. Inchiderea minelor de carbune si a termocentralelor pe carbune nu va duce la oprirea incalzirii climei ci va duce la probleme economice grave, ceea ce deja se vede ca se intampla. Daca nu inchideam termocentrala Mintia care avea 10% din puterea instalata din tara preturile la energia electrica nu ar fi crescut pana la nivelul actual. Au
    fost niste masuri luate tocmai pentru a crea acest dezechilibru intre productia de energie si necesarul de consum, care a dus pe cale de consecinta la cresterea preturilor.

  6. @Nicu
    Este un aranjament securist facut prin alinierea preturilor Romgaz (cu actionar majoritar „statul roman”) la bursa de la Viena , unde tranzactioneaza si reptilele asutroloce de la OMV. Practic , populatia este furata , jefuita, saracita prin facturile la utilitati , iar adaosul urias care nu se regaseste in pretul de extractie este bagat in bugetul de stat pentru plata imprumuturilor exorbitante facute de PNL in ultimii doi ani si a fiarelor vechi americane in cadrul achizitiilor extrem de dezavantajoase obladuite de cadrele de nadejde… Nici aacum Guvernul tortionar nu a dat un raspuns clar UNDE au s-au evaporat atatea miliarde de EURO imprumutate la cele mai mari dobanzi din istorie…

  7. Depinde ce va contine legea offshore. Firmele spoliatoare isi doresc desigur taxe cat mai mici, adica sa extraga gazele noastre ale Romaniei spre folosul lor cu costuri aproape de zero. Cine accepta asa ceva este un tradator cu buna stiinta. Gazele si petrolul, ca si orice alta resursa, trebuie folosite spre bunastarea Romaniei. Norvegia obtine un folos maxim din gazele extrase din marea lor. La noi de ce nu se poate face la fel, ci le dam altora pe nimic?

  8. Singura solutie este indepartarea prin forta a actualului guvern si a aranjamentelor criminale care, efectiv, vor distruge economia si vor devaloriza masiv Leul. Planul criminal este coordonat din umbra la nivelul intregii UE , astfel incat colapsul economic sa duca la falimentul cetatenilor, PF-urilor si IMM-urilor si sa se treaca prin forta la o economie pe moneda electronica si structura PUR COMUNISTA , in care raman doar cateva mega corporatii , iar statul fuzioneaza cu parazitul bancar. Un gulag diabolic in care individul devine total dependent de sistem – Veti auzi tot mai mult discutatndu-se de VENITUL MINIM UNIVERSAL , credite sociale, credite de carbon , va vor fi numarate nr . de respiratii si nr de flatulente, iar incalzirea pe timp de iarna va fi doar un privilegiu al mafiei de stat… TREZESTE_TE ROMANE !

  9. Parcă nu erau destule prăpastii între oameni mai trebuia una:
    Consumator_Vulnerabil-Plătitor_de_factură_la_Alții

    Mai vechi:
    Vaccinați-Nevaccinați
    Pensionari-Activi
    Bărbați-Femei
    Tineri-Bătrîni
    samd

  10. Chiar dacă se dau gazele și curentul, toate gratis. O pildă de contract/înțelegere.

    Pe pămîntul meu cresc tufe de mure și hribe. Vine unul și-mi zice dă-mi să culeg murele și bureții. Ți-i dau numai să nu faci stricăciuni și să-mi dai mure la borcan și bureți uscați cît pt nevoile mele. Batem palma, zice el! Toată lumea mulțumită.

    Înlocuiți murele cu gazele și hribele cu apa și cărbunele

  11. taxa pe carbon a „uniunii evropene” e de fapt taxa,mercurialul mondial,
    vezi re-acordul de la kyoto:
    masca „de protectie” este deci mercurialul mondial pe „transferul”
    de dioxid de carbon pe care-l face vita agent economic poluator.
    -ASTIA au incercat in ceaushism cu mai putzin aport de carbon pe cap de locuitor indobitocit cu Cartela,
    „alimentatzia ratzionala”
    vitei i s-a luat mana,vitei i se da prana verde cu Certificat.
    vita cica trebuie intzarcata, Mama Natura cica trebuie sa ajunga sa fete altceva,
    orbitor si verde este noul soare.

  12. INCAAA O SUTAAA DE LEEEEI TOVARASHI…..INCAAA OOOO SUTAAAAA DE LEEEI…..

  13. Unii iti vor sari in cap ca vrei sa iesi din Europa, ca si cum Europa este o bucata din care te poti desprinde si ajungi in Oceanul Pacific, iti pierzi definitia continentala de asiatic, african sau european, devii extraterestru…cat de simplist gandesc ziaristii si unii politicieni romani…
    Curios UK nu a disparut nu a plecat pe alta planeta. Oamenii fara demnitate, slugarnici si complexati cred ca nu au dreptul de a fi considerati asemenea altor popoare, de aceea au inventat termenul ”antieuropeni” pt toti cei demni, toti urmasii eroilor cazuti in miile de ani pt LIBERTATEA neamului din acest spatiu, extremist pt cel ce este loialtarii sale si indrezneste sa o iubeasca, toti trebuie sa fim curcubei ca sa fim recunoscuti ca fiinte umane…

  14. Discul ăsta uzat l-am mai auzit,.Mă intreb de ne lasă virusul să trăim atât incât să ne incălzim cu gazul din Marea Neagră..Puține șanse.. Pe de altă parte, gazul o fi al altora, vândut deja, sau intră la consum intern ?? Deci cât la sută ai vândut deja și cât rămân la prețuri astronomice in plata polimii patriote ,așa cum ai făcut și la târgurile anterioare,

  15. Romgaz rascumpara tradarea lui Besse-Tradacianu-Izarescu de instrainare a resurselor. De construit in Romania o s-o faca tot timpul romanii romani , si nu strainii sau slugoi lor . Chit ca ne vor ameninta cu distrugerea statului , prietenii vor trebui controlati prin imfintarea unei unitati de control a prietenilor , numita ,,unitatea prietenia,, si care va trebui sa functioneze pe aceleasi baze cq fosta unitate ,,anti kgb,,.
    Ne trebuie un presedinte roman in spirit si sange , insa pentru dekagebizarea pe invers a institutiilor romanesti .
    De data aceasta putem sa ne folosim de curentul iscat intre falii si cu putinaa tehnica ii putem dovedii .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.