Muzeul de Arte Decorative din Paris şi „Museum für Lackkunst” (Muzeul de Arta Lacului) din Münster, Germania, readuc în atenţie secolul al XVIII-lea printr-o mare expoziţie despre verniul Martin şi despre lacul franţuzesc, deschisă până în 8 iunie. Peste 300 de obiecte reprezentative pentru primele lacuri din China şi Japonia, dar mai ales creaţii ale pictorilor parizieni în tehnica lacului relevă somptuozitatea şi evoluţia decorurilor în lac, atât pe mobile, cât şi pe lambriuri, trăsuri, obiecte, instrumente ştiinţifice şi muzicale.
Cunoscut şi folosit încă din Antichitate pentru calităţile sale estetice şi protectoare ale tuturor felurilor de suport, lacul nu era necunoscut în Europa când primii navigatori portughezi au debarcat în China în 1513 şi în Japonia în 1543 şi au adus de acolo obiecte inedite în lac oriental.
Lacul european este elaborat pornind de la o substanţă cunoscută încă din Antichitate, produsă de o insectă parazit, Dactylopius coccus, care secretă o substanţă roşu închis pe arborii pe care trăieşte. O statuie a Dianei, acoperită cu lac, a fost descoperită la Herculanum în 1760 şi se ştie că lacul a fost aplicat pe bronzurile italiene din secolele XV şi XVI, pentru a le patina.
Panou de deasupra uşii provenind din palatul Ducelui de Richelieu
Dar abia din 1636, când olandezii s-au instalat în golful Nagasaki, s-a organizat comerţul cu lacuri cu Europa şi mai ales cu Franţa. Astfel, numeroase lacuri, în principal chinezeşti, au intrat în apartamentele cardinalului Richelieu. Succesorul lui, Mazarin, a preferat lacurile japoneze, al căror inventar, după moartea sa în 1661, menţiona 206 piese, cea mai preţioasă fiind fără îndoială un mare cufăr descoperit în 2013 şi adjudecat cu suma de 7,3 milioane de euro de Rijksmuseum din Amsterdam.
Admiraţia colecţionarilor, conştienţi de marea valoare de piaţă a lacurilor japoneze, avea să se conjuge rapid cu interesul ştiinţific, cu scopul de a le pătrunde misterul.
Berlină din colecţia regelui, cu lac negru, roşu, aventurine şi transparent
În 1690, Marele Duce al Toscanei, Cosimo III de Medici, a cerut să fie analizat un eşantion de lac din Extremul Orient, dar fără succes, pentru că seva arborelui de lac nu poate fi lichefiată după ce s-a întărit.
Lacul oriental provine din seva unui arbore, „Rhus Vernicfera”, care creşte în China, Coreea şi Japonia, şi „Rhus succedanea” (Vietnam, Taiwan). Acest lac brut se scurge din inciziile practicate în scoarţa arborilor de lac şi este recoltat în mici recipiente înainte de a fi purificat, deshidratat şi pigmentat.
Începuturile lacului francez
Comodă de Gilles Joubert şi Etienne-Simon Martin
Lacul oriental şi-a păstrat deci secretul şi i-a obligat pe europeni să dezvolte propriile lor tehnici. Unul dintre primele exemple de lacuri europene păstrate este „decorul în stil chinezesc” al lambriurilor Castelului Rosenborg, din Danemarca, realizat de olandezul Francis de Bray, între 1667 şi 1670.
În Franţa, celebrul ebenist al lui Ludovic al XIV-lea, Pierre Gole (1620-1684), a livrat în 1663 Castelului Vincennes mese „cu vernis în stil chinezesc” şi cu „vernis stil sidef de perlă” şi se ştie că a conceput un minunat cabinet piramidal „acoperit în întregime de opere dintre cele mai fine din China”, în 1667. În realitate, Ludovic al XIV-lea părea mai curând amator de lacuri ce imitau materialele preţioase, ca marmura, bagaua sau lapislazuli. Pierre Gole livra de altfel, în acelaşi an, o „masă cu lac stil lapislazuli (…) susţinută de şase picioare rotunde, lăcuite în culoarea marmurei verzui”. Astfel, gustul pentru decorurile chinezeşti sau cele în relief, în manieră japoneză, nu se afirmă decât târziu în Franţa, spre deosebire de Germania, unde atelierul berlinez al lui Gerard Dagly (1660-1715) imită atât de fidel modelele japoneze, în tehnică şi în decoruri, încât talentul său devine cunoscut la Versailles.
Frapiere în lac roşu, alb şi transparent
Dar va fi nevoie de vizita ambasadorilor regelui Siamului (actuala Thailanda) la Versailles în 1686 şi de numeroasele lacuri japoneze care i-au fost oferite lui Ludovic al XIV-lea ca moda lacurilor exotice să prindă şi la Paris.
Artizanii japonezi din Kyoto produceau, în anii 1630, lacuri pentru export sub forma cabinetelor, pe care colecţionarii europeni la puneau pe bogate postamente de lemn aurit, dar şi sub formă de platouri şi cufere. Astfel, un „chaise d’affaires” (scaun de toaletă) de la Luvru, menit unei folosinţe atât de triviale, a devenit un obiect de lux, pentru că era obţinut prin transformarea unui cufăr japonez, ornat cu lac negru (roirorushi), cu un decor în relief aurit (takamaki-e) cu aventurin şi incrustaţii de sidef. El provine din colecţiile prinţilor de Condé.
Sanie din lemn sculptat şi aurit, cu fond din lac verde
La Paris, începând din anii 1670, mobilele în lac au fost executate succesiv de primii specialişti în vernis din Faubourg Saint-Antoine, printre care Massot şi Ancelin, de cei din familia Langlois, apoi de Guillaume Martin. Puţine mobile cu vernis franţuzesc din epoca lui Ludovic al XIV-lea au ajuns până la noi: cabinete cu două uşi, care erau specialitatea Langlois, tatăl şi fiul. Apoi birouri cu opt picioare, copiind lacurile japoneze şi precedând comodele în lac, de Jean Berain.
Secretul familiei Martin
Trusă de toaletă lac albastru, decor uşor reliefat din lac cu pudră de aur, lac brun şi roşu
Guillaume (1689-1749), Etienne-Simon (1703-1770), Julien (?-1765), Robert (1705-1765) şi Guillaume II (1710-1770) au fost toţi pictori şi specialişti în vernis la „Academie de Saint-Luc”. Guillaume Martin, cel mai în vârstă, a fost numit în 1725 „Primul specialist în vernis al Regelui”.
Format probabil la Mathieu Langlois, Guillaume şi-a format apoi fraţii. El s-a asociat cu Etienne-Simon în 1727, fiecare păstrându-şi propriul atelier, şi afiliindu-l şi pe fiul său acestei antreprize. Robert pare să fi lucrat punctual pentru Guillaume şi, ca şi cei doi fraţi ai săi, a dezvoltat o activitate de lacuri pe trăsuri, adică de hârtie lăcuită aplicată pe şasiu. Fiul lui, Jean-Alexandre, şi verii acestuia, Guillaume-Jean şi Jean-Aleandre, au format a doua generaţie de specialişti în lac a familiei. Spre deosebire de fraţii săi, Julien nu a lucrat în domeniul locuinţelor şi echipajelor, concentrându-se asupra micilor obiecte din lac. Iar ultimul dintre fraţii Martin, Guillaume II, a pus la punct un lac pentru Marină, lacul Carmoulot, a cărui exclusivitate a obţinut-o în 1759.
Vas lac alb pentru fond, decor pictat în ulei, foiţă de aur cu braţe din fier cu lac auriu
Produsele-far ale atelierului lui Guillaume rămân, fără îndoială, trusele de toaletă, adică oglinda, cutia de ace, „vergette” (un strămoş al pensulei de machiaj) şi cutiile care le conţineau. Primele truse, către 1710-1720, în lac roşu, sunt decorate cu frunze de aur şi vrejuri de frunziş, caracteristice repertoriului decorativ din timpul lui Ludovic al XIV-lea. Începând din 1730, Guillume Martin va renunţa la această primă manieră propunând lacuri imitând modelele chinezeşti sau japoneze.
Secretul familiei Martin nu a fost descifrat nici acum, deşi numeroasele analize ale Laboratorului de Cercetare al Muzeelor Franţei au identificat compoziţia lacului câtorva „bijuterii” (cutii, etuiuri), fără a le putea atribui cu certitudine însă, pentru că nicio piesă nu a fost semnată. Este vorba despre un vernis gras, constând într-un ulei sicativ, provenit de la arborele copal din Marsilia, şi puţină răşină de pin, ceea ce corespunde reţetei verniurilor Martin descrise de Felix Watin în 1771 în manualul său „Vernisseur Parfait”.
Trusă de toaletă din lemn, lac roşu şi decor de foi de aur
În 1731, Guillaume Martin a împărţit cu fratele său Etienne-Simon dreptul de exclusivitate acordat de rege ca specialist al lucrului în relief „în gustul Japoniei şi Chinei”. Fraţii Martin au fost apreciaţi şi de negustori de obiecte de lux pentru refacerea lacurilor vechi pe mobilier şi înlocuirea lui acolo unde era necesar. Se pare că reputaţia lor a fost asigurată atât de calitatea superioară a verniului, cât şi de măiestria lor, ceea ce a dus la perenitatea termenului „vernis Martin”, devenit generic.
Barometru-termometru, lemn, lac negru, lac auriu, montură în bronz aurit şi porţelan
Începând din anii 1730, lacul franţuzesc introduce culoarea în decoraţiile de interior. Stă mărturie spectaculosul ansamblu de la „Muzeul Carnavalet”, compus din două panouri de deasupra uşii şi patru panouri ce provin din cabinetul chinezesc al ducelui de Richelieu din Place des Vosges. Ele erau decorate cu scene de vânătoare. Sunt atribuite de obicei lui Guillaume Martin, dar ar putea fi, la fel de bine, opera unor specialişti în domeniu, ca Justin Moyrin. Restaurarea lor a arătat că personajele din lemn au fost sculptate de François Roumier sau Louis Regnier, în altorelief, înainte de a fi acoperite cu straturi succesive de preparat cu alb de plumb, care permiteau o mare subtilitate în relieful drapajelor, înainte de a fi aplicate mai multe straturi de lac verde, pe care a fost realizată apoi policromia, subliniată pe alocuri cu foiţă de aur sau de argint.
Culoarea apare şi pe mobilier, pentru a se asorta cu lambriurile. Negustorul de obiecte de lux Hébert va livra, în 1742, comoda în vernis Martin albastru cu alb, de Mathieu Criaerdt, pentru camera albastră de la castelul Choisy (aflată acum la Muzeul Luvru). Către 1750, un birou decorat pe un fond albastru îi va fi vândut Doamnei de Pompadour pentru a se armoniza cu decorurile şi obiectele în lac oriental din castelul ei Bellevue.
Panou de berlină atribuit lui Guillaume sau Etienne-Simon Martin
Din 1732, Guillaume Martin era renumit ca maestru în imitarea lacului „nashiji”, numit şi „fond de pară”, pentru că amintea granulozitatea cojii acestui fruct, şi cunoscut în Europa şi ca „aventurine”. El va realiza somptuoase decoruri de trăsuri împreună cu fratele său Etienne-Simon, care nu va înceta să-şi mărească atelierul, dovedind o activitate deosebit de lucrativă.
Expoziţia Muzeului de Arte Decorative, care beneficiază de o scenografie în acelaşi timp intimistă şi spectaculoasă, se desfăşoară în 10 săli ce se deschid către nava centrală, oferind o perspectivă iluzionistă. Ea provoacă vizitatorului o adevărată delectare, în timp ce un film îi permite să intre chiar în inima lacului, graţie studiilor ştiinţifice ale Laboratorului de Cercetare al Muzeelor Franţei.
Nu putem să nu amintim de elegantul catalog al expoziţiei, semnat de Anne Forray-Carlier şi Monica Kopplin.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.