
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a promulgat noua lege a minorităţilor naţionale, a anunţat vineri Parlamentul de la Kiev, pe fondul unor critici din partea statelor vecine, inclusiv din partea României şi Ungariei.
Parlamentul de la Kiev (Verkhovna Rada) a anunţat vineri că legea minorităţilor, adoptată pe 13 decembrie, a fost promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei Interfax-Ukraine. Legea, adoptată în contextul cerinţelor Uniunii Europene, conţine definirea conceptului de „minorităţi naţionale” şi prevede „drepturile, libertăţile şi obligaţiile membrilor” grupurilor etnice minoritare. Legea conţine prevederi privind identificarea membrilor grupurilor etnice din Ucraina, norme privind exprimarea, utilizarea limbilor materne şi procesul educaţional.
Legea a fost criticată de Guvernul Ungariei, care este nemulţumit că este prevăzut conceptul de cetăţenie unică, cea ucraineană, astfel că etnicii maghiari cu cetăţenie ucraineană şi ungară nu mai pot beneficia de anumite facilităţi, precum deţinerea de paşaport ungar, potrivit publicaţiei Magyar Nemtzet. Legea a fost criticată de Fundaţia Ungară pentru Drepturile Omului şi de Alianţa Culturală a Maghiarilor din Transcarpatia. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a criticat legea.
Vezi
Dupa cum a devenit publica stirea ca in anul 2022 Coctatul penal la varful statului mafiot pe care l-a si esuat,a tocat in nestire pe calatorii in strainatate,excusii in ” folosul” Tarii,suma de 3 milioane de Euro.Fara absolut nici un folos pt. Tara.Pleaca,vine,impreuna cu prima hoata de case,dela New York la San Francisco,la Mutancamon,Miami.Atena Acropople,si alte capitale de lux,numai peste tot unde sunt hoteluri Ritz.La kiev nu exista nici un hotel Ritz,prin urmare nu avea chemare sa ” viziteze „si pe acolo.Cat despre romanii de-acolo,il doare in casca de schior.Mai alese ca nici nu a ” fost enformat „,dar va studia problema.
Ma voi suntetzi sanatoshi la cap ? Ce credetzi voi ca face criminalul nazist nabun Zelensky dupa ce ucide totzi Rushii de la Moscova la Vladivostok ? Va ucide pe voi „idiotzilor utili” aia care il slavitzi shi ii uratzi victorii. Victorii impotriva cui ? Impotriva Romanilor din Bucovina shi Bugeac cu mai multe victorii impotriva Basarabenilor shi restului Romanilr dupa exterminarea celor din Bucovina shi Bugeac acum in curs.
Dovada ca în fața lui Zelenschi, românii și Romania sunt egali cu Zero !!!. Ce spun prietenii americanii, cei care se laudă cu „libertățile” si „aliații noștrii strategici !!!”, Sau, suntem aliații lor doar până își rezolvă interesele ca in 1944 la Ialta !!!., Deci, SUA ce soun ?.
Dovada ca în fața lui Zelenschi, românii și Romania sunt egali cu Zero !!!. Ce spun prietenii americanii, cei care se laudă cu „libertățile” si „aliații noștrii strategici !!!”, Sau, suntem aliații lor doar până își rezolvă interesele ca in 1944 la Ialta !!!.
Manipularea ziarul cotidianul, Zelenski nu a vrut să o promulge in forma știință de voi, a trimis-o înapoi la Rada supremă și a suferit modificările necesare.
După ce a venit de acolo a promulgat-o , acum se menționează că orice etnic beneficiaza de dreptul de a învăța și exprima în limba maternă.
ATENTIE pt. redactia ziarului ! Va rugam sa schimbati titlul asta caraghios si sa il inlocuiti cu :
Zelenski sa facut doar ca a promulgat legea minorităților, contestată de MAE român !
Am comentat pe marginea subiectului chiar de cind Aiurescu s-a „facut ca lucreaza”. Am fost cenzurat. Doresc cenzorilor sa traiasca intr-o localitate cu minoritari ukraineni. Nu in Ukraina . Poate atunci vor intelege. Cenzurati baieti ca sa nu se supere Jalensky. Ce ar putea sa-mi faca ? Sa ma treaca precum l-au trecut pe Profesorul Marga pe lista neagra ? Las locul altori comentatori mai docti si mai „patrioti”ca mine in aceasta problema . FANTINA ALBA . Cenzura=frica de adevar
Si să aveti unde suge, bre din beberon, măi Danilet! Nu k la vaca,ci k la idolul zombi , nu k la oaie ci k la satan CIA, nu k la iapă ci k la capra Van der Lier, nu k la țap ci la k vitelul roșu!
Contesta pe dracu’. Când, pâna acuma, au lins în fund regimul nazist de la Kiev. Aiurescu si tembelii de Johannis si Ciuca au cel le trebuie. Singura solutie, acuma, pentru România, e de-a sprijini ofensiva rusa-n Ucraina. Putin în nenumarate ori vorbind (pentru surdo-muto-chiorii de la Bucuresti, inclusiv), despre drepturile minoritatilor nationale încalcate cu furie de regimul de la Kiev. De-aia si sciziunea celor doua provincii, pe urma republici, Donetzk si Lugansk, si de-aia si referendumurile de-acolo soldate cu integrarea lor în Rusia, si interventia armata rusa în Ucraina. Bestiile regimului de la Kiev fiind în stare -si-ar fi-n stare si-n privinta românilor -, sa-i arda si crucifice de vii pe rusofoni. Cine l-a ales pe Johannis? eu, în nici un caz. Ciuca (având tupeul de-a se mai si pretinde „general”) si Aiurescu fiind consecintele.
Gunoaiele penale din guvernul RO ajuta pe nazistii ucraineni si pe limbricul drogat Jeglensky si i au banii de la gura romanilor in interesul Diavolului drogat si pederast Amerlicann
Romani luptati impotriva Anticristului Ocidental!
Capitalismul este lumea Diavollului care doreste distrugerea Ortodoxiei..a credintei lui Hristos!
Rusia este ultima cetate crestina pe care vestul satanic vor sa o distruga!
Acesta este motivul acestui razboi!
Nu cedati niciodata si nu va vindeti sufletul Anticrisilor de la Bruxelles!
Dumnezeu sa ne dea putere si credinta!
Mai forumistilor
Pana acum l-ati injurat pe Put in, acum pe Zelea. Aveti opinii cum bate vantul. La sfarsitul razboiului o sa-l ridicati in slavi pe Put in.
La Multi Ani Romania. Ani buni sau rai, important este ca tara noastra sa ramana intreaga..
Asta fac naziștii de la Kiev
https://www.cotidianul.ro/bandele-de-extrema-dreapta-incep-sa-faca-legea-in-ucraina/
din 2014 începînd,
https://ok.ru/video/3943487769196
și continuînd azi sub măscăriciul criminal jîd Jale’n’sky, LA ORDIMUL Marelui Lickurici ce a preluat frîiele politice la Kiev prin lovitura de stat ce l-a costat (Nuland a zis, în Senat!) 5 miliarde de $$, simbrie pentru „protestatarii” ukraineni din Meydan care acum au fost trimiși să moară pe front pentru interesele lui $$oroș și Rothschild……[Rumburak]
Da,suntem condusi de venetici,care nu sunt interesati de romanii din tara si cu atat mai mult de romanii din afara tarii.Ciolacu si cu Ciuca s-au dus la KIEV sa primeasca sarcini de la acest GOLAN, ZELINSKI.Are tupeu GOLANUL,pentru ca este sustinut de PARTENERUL STRATEGIC AL NOSTRU-SUA.Cum sa accepti intrarea in UE a unui stat NEONAZIST,care nu respecta nici cele mai elementare reguli referitoare la minoritati? Incep sa-i dau dreptate lui PUTIN,care a intrat in acest conflict cu GOLANUL sa-i apere pe rusi din teritoriu acestei tari ARTIFICIALE,cu teritorii numai de la vecini.Ma gandeam ca UNGARIA si POLONIA o sa ia pozitii ferme pentru a-si apara minoritatile din aceasta tara condusa de acest GOLAN-NAZIST.Documente recent declasificate de catre RUSIA din arhivele RUSE DE RAZBOI,descriu crimele si atrocitatile savarsite de nationalistii ucrainieni in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.Nationalismul ucrainian s-a manifestat in cele mai josnice situatii,plin de ferocitate si o ura bestiala fata de tot ce insemna „altceva”decat ucrainian.Crmele savarsite de Stepan Bandera sunt cu mult mai mari de cat cele savarsite de HITLER.Daca Hitler urmarea doar exterminarea evreilor,tiganilor si handicapatilor,ucrainienii doreau exterminarea tuturor nationalitatilor conlocuitoare si in primul rand al rusilor.Stau si ma intreb,daca noi eram in situatia lor ( DOAMNE FERESTE),oare ei ne primeau cu bratele deschise si ne acordau atata atentie cum am fact noi cu ei? NU CRED. Poate si politicienii nostri dupa aceasta promulgare a legii,de catre acest GOLAN,sustinut de SENILUL BIDEN,revad pozitia tarii,fata de UCRAINA si acordam mai multa atentie romanilor.Acesti ucrainieni se comporta la noi,de parca am fi obligati sa le acordam cea mai mare atentie.
De ce tac UNGURII ???
De ce tac POLONEZII ???
Sunt in aceeasi situatie cu noi
Trebuie sa punem de o Trilaterala la nivel de premieri si sa mergem la Actor amenintandu-l cu repercursiuni grave daca continua in felul asta
„nici o negociere,nici o vizită ,nici un ajutor”!!ROMÂNI -OPRIȚI ASTĂZI TRAFICUL DE ARMAMENT CĂTRE UCRAINA CE SE FACE PRIN MOLDOVA NOASTRĂ !ASTĂZI NU MÂINE! DE CE SĂ MURIM NOI ROMÂNII PENTRU UN „ȘMECHER”? ROMÂNI IEȘIȚI ȘI DESCĂRCAȚI TIRURILE CE DUC ARME ÎN UCRAINA ! CEREȚI DEMISIA „PREȘ-ULI JOHANNIS ” ȘI A GUVERNULUI ÎN CORPORE ! NU MAI ȚIN MINCIUNILE ! GATA CU UCRAINA -CEA PUSĂ SĂ PROVOACE UN NOU RĂZBOI MONDIAL! BLOCAȚI DELTA DUNĂRII ,VĂMILE,PORTURILE,CĂILE FERATE,ȘOSELELE,AEROPORTURILE;NICI PASĂREA SĂ NU MAI TREACĂ DIN ROMÂNIA ÎN UCRAINA ȘI DIN UCRAINA ÎN ROMÂNIA ! TREZEȘTI-TE POPOR ROMÂN-ALUNGĂ-I PE CEI CE NE VOR PIEIREA CA NAȚIE!
Ce vă mirați de ce fac urkkanii minorităților ? E încă bine…
Vedeți tatuajele E(r)o(r)ilor de la Termopane, scoși de ruși din canaliZarea de la Mariupol !
Poate înțelegeți cu cine avem de-a face…?
Blocatii pe zmei !
Încă o dovadă că avem la conducerea României TRĂDĂTORI , NULITĂȚI , PUPĂCIOȘII DE GHIULURI CARE APOI MAI DAU SI CU FRUNTEA IN BURȚILE UKROTILOR ȘI AUSTRIECILOR
Zuie Melensky, piticul khazar scirbos care cinta cu Editat lui circumcisa la pian..
mysebi si gigione, tradatori jegosi, veti avea un gardian mai rau ca aia din anii ’50: pe mine
De ce nu intervine Iohanis la aliatul lui din Ucraina care a promulgat acum o lege a minorităților nationale, prin care îngrădește etnicilor romani din Ucraina, dreptul de a studia și folosi limba materna romana !!
Să-l trezească cineva pe locatarul de la Cotroceni sa intervină în acest caz , pentru ca în rest când este vorba de ajutat Ucraina s-a activat și a dictat fără sa consulte pe nimeni , ajutând și sprijinind Ucraina chiar dacă a lăsat astfel romanii din tara în suferințe și mari neajunsuri!!
In acest sens nu am văzut pe nimeni din presa și TV să-l întrebe pe Iohanis de ce sta ascuns și tace fără sa intervină ferm în sprijinul romanilor din Ucraina, chiar nu-i este rușine sa servească numai interese străine !!!!!!!