Câţi bani va da Guvernul pentru neregulile cu fonduri europene?

Guvernul a decis miercuri, prin ordonanţă, că va plăti din bugetul de stat sumele aferente corecţiilor  financiare aplicate pentru abaterile de la legislaţia din domeniul achiziţiilor publice. Nu se ştie exact despre ce sumă este vorba, întrucât textul ordonanţei nu a fost făcut public înainte de a fi aprobat, aşa cum prevede legea. Premierul Victor Ponta declara zilele trecute că efortul bugetar ar fi în jur de 750 milioane de lei, dar nu a precizat clar dacă aceasta este suma totală pe care o va suporta statul român. Mai ales că, potrivit ministrului fodurilor europene, Eugen Teodorovici, corecţiile financiare impuse de CE pentru neregulile găsite la contracte de achiziţie publică sunt în total de 700-800 milioane de euro. Teodorovici sugera chiar că întreaga sumă va fi plătită de la bugetul de stat.

Pe site-ul Executivului a fost postată miercuri o prezentare succintă a ordonanţei, fără sumele ce vor fi achitate ori numărul de contracte vizate de această decizie a Guvernului.

Din datele prezentate reiese că ordonanţa se aplică în trei situaţii. Prima variantă ar fi contractele de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată înainte de 10 iunie 2011 de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, pentru care nu există un Aviz consultativ emis de Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice / Compartimentele de verificare a achiziţiilor publice. O a doua situaţie este cazul contractelor de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată după data de 10 iunie 2011 de beneficiarii prevăzuţi la art. 1, pentru care există înscrisă opinia ”fără observaţii” de către UCVAP/CVAP. În cea de-a treia variantă sunt contractele de achiziţie publică, a căror procedură de atribuire a fost iniţiată începând cu data de 1 octombrie 2011, pentru care documentaţia de atribuire a fost evaluată de ANRMAP în conformitate cu atribuţiile sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.