Inspectori ai ITM Timiş încasează două salarii. Unul la stat şi unul la negru

Un grup de inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş s-a specializat să încaseze, lunar, un salariu de la locul de muncă, dar şi un altul, la negru, de la firme private care preferă să plătească un ban bun ca să aibă protecţie la controalele inspectorilor ITM.

Metoda nu e nouă, dar se aplică eficient. ”Păi prima dată vine inspectorul în control la tine şi spune că e vai şi amar de capul tău. Cică a găsit nişte nereguli grave şi te paşte o amendă de vorbeşti singur. Buimăcit şi la vederea unor cifre cu multe zerouri, în coada amenzii, începi să te vaiţi că nu ai de unde scoate atâţia bani, că îţi merg prost afacerile, că e criză etc. Şi atunci vine propunerea salvatoare.

În loc să dai statului o gămadă de bani sub formă de amendă, sau cum zic ei sancţiune contravenţională, inspectorul se face că te iartă şi îţi propune o colaborare reciproc avantajoasă. El direct, sau printr-o cunoştinţă, te orientează către o firmă de consultanţă care se ocupă cu probleme de protecţia şi securitatea în muncă, de personal etc. Trebuie să faci un contract cu firma respectivă care îţi şi pune în ordine actele, dar pe care trebuie să o plăteşti. Dacă accepţi jocul, eşti câştigat şi tu şi firma şi inspectorul, dar pierde statul al cărui angajat este chiar inspectorul. Aici intervine şi o mică şmecherie care afectează a doua oară bugetul de stat. Adică: facem contract cu firma indicată, pe o sumă mică, aşa vreo sută/două de lei/lună şi, la negru, scoţi din buzunar vreo 4-500 lei şi chiar mai mult, bani care ajung la un domn inspector. Am plătit şi eu şi vreo trei ani nu m-a călcat nici un control de la ITM”, spune un fost patron de firmă retras din afaceri.

Conducerea ITM Timiş a recunoscut, printr-o adresă scrisă, existenţa firmei de consultanţă SC Lica Nicoleta SRL, care aparţinea, în acte, fratelui inspectorului Ilie Frenţescu şi la care erau abonate zeci de firme private. Nelu Mihai Frenţescu era asociat unic al acestei societăţi. ”Domnul Frenţescu Ilie nu a efectuat nici un control la firmele asistate în domeniul SSM – siguranţă şi securitate în muncă, de către SC Lica Nicoleta SRL(Raport semestrul I – 2013). SC Lica Nicoleta SRL asigură consultanţă la 21 de societăţi, din care, în semestrul I – 2013, a fost controlată de către ITM Timiş o singură societate comercială. În urma acestui control s-au aplicat 3 amenzi contravenţionale (despre care nu se precizează dacă au fost încasate sau nu)”, specifică adresa primită de la ITM Timiş.

Conducerea ITM Timiş nu ştie de firma de consultanţă SC Timino Consulting SRL, din localitatea Giroc, societate ce aparţine lui Minodor Ţîrc, soţul inspectoarului de muncă Elisabeta Ţîrc. Societatea a obţinut certificatul de autorizare SSM cu nr. 8969, din 23 mai 2011. O seamă de alte firme ce au contracte cu societatea Timino intră şi ele în sfera celor protejate şi nu prea sunt ”călcate” de controalele colegilor de la ITM Timiş.

Nu numai inspectorii Frenţescu şi Ţârc şi-ar fi ”ajutat” propriul frate şi, respectiv, soţul să facă un ban, dar chiar şi inspectorul şef adjunct de la ITM Timiş ar fi practicat aceeaşi metodă. Numai că în cazul lui era vorba nu de fratele său, ci de fiul vitreg. Francisc Anton Szasz ar fi protejat o grămadă de firme prin societatea de consultanţă SC Cabinet SSM privat pentru Industria Lemnului SRL Giarmata. Firma a fost autorizată SSM cu nr. 43 PSI – 1513/25.07.2006, autorizaţie care a expirat trei ani mai târziu, şi o alta, din câte ştim, nu a mai primit. Cu toate acestea, firma de consultanţă, dirijată de inspectorul şef adjunct Szasz, a avut clienţi până în anul 2013.

”De câte ori aflu despre o astfel de situaţie, anulez autorizaţia de funcţionare societăţii care are legături cu vreunul dintre inspectorii noştri. Eu sunt de câteva luni la conducerea ITM Timiş, dar ori de câte ori am astfel de semnale, sau sunt sesizat în legătură cu unele aspecte negative din activitatea colegilor mei, iau necondiţionat măsuri drastice. În legătură cu sociatetea Lica Nicoleta, pot să vă spun că i-am retras autorizarea şi nu mai poate desfăşura activităţile de până acum”, a declarat, pentru cotidianul.ro, Pavel Kaşai, inspectorul şef al ITM Timiş.

Chiar dacă unora dintre societăţile menţionate le-a fost retrasă autorizarea, inspectorii au rezolvat rapid ecuaţia şi tot în folos propriu. Astfel, inspectorul Frenţescu foloseşte acum ca firmă de protecţie societatea Liconimantu, aparţinând unui fost inspector de muncă, autorizată în data de 6 august 2013, cu patru zile mai repede decât prevăd normele în vigoare. Pe această firmă ar fi fost transferat întreg portofoliul de societăţi aflate iniţial în contract cu Lica Nicoleta, rămasă fără autorizare. Inspectorul şef adjunct Szasz s-a reorientat şi el, iar acum ”păstoreşte” societatea de consultanţă DJ Pac Protect, care s-ar fi blagoslovit şi ea cu portofoliul de firme transferat de la SC Cabinet privat pentru Industria Lemnului SRL Giarmata. În toate cazurile menţionate miroase, de la distanţă, a conflict de interese şi nu numai. Conform art.12, alin.2, din Legea 108/1999 (Republicată în 2012), pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, inspectorii de muncă exercită atribuţii de autoritate de stat.

Răspunsul ITM Timiş pentru cotidianul.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sergiu Miat 307 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.