Noi capete de acuzare în cazul accidentului din Apuseni

Parchetul ICCJ a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

”În continuarea cercetărilor privind catastrofa aviatică, care a avut loc la data de 20.01.2014, Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin ordonanţa din 17.02.2014, începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 349 C.pen. şi infracţiunea de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”, se arată în document.

Referitor la săvârşirea infracţiunilor de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, potrivit art. 98 din Codul Penal, se pedepseşte cu închisoare între şase luni şi trei ani de închisoare sau amendă.

Urmărirea penală a fost începută de procurorii militari prin raportare la articolul 110 din acelaşi act normativ, care stabileşte că, dacă faptele au avut ca urmare decesul uneia sau al mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.

Procurorii Secţiei Parchetelor Militare dispuseseră pe data de 11 februarie începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, în cazul accidentului aviatic din 20 ianuarie.

In urma declinării competenţei de către Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, dosarul privind ancheta în cazul accidentului aviatic din Apuseni este instrumentat de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pe 20 ianuarie, într-o după-amiază de luni, într-o zonă muntoasă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa judeţelor Cluj şi Alba avionul de mici dimensiuni s-a prăbuşit.

Cele şapte persoane din avionul care a aterizat forţat au fost găsite de un pădurar.

La operațiunea de salvare au participat şi sute de voluntari din trei judeţe.

Ore întregi, autorităţile nu au ştiut decât foarte vag unde s-a prăbușit avionul, iar operațiunile de căutare au fost întârziate.

În lipsa unei localizări precise, autoritățile au bâjbâit fără rezultat, astfel că un pădurar şi o echipă de off-road au ajuns la victime înaintea lor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.