Pe 17 iulie încep negocierile pentru un nou acord cu FMI

Din 17 iulie, Ministerul de Finanţe va începe negocierile cu FMI, în vederea încheierii unui nou acord de finanţare, a anunţat joi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea.

De altfel, în cadrul şedinţei de joi, Cabinetul Ponta a aprobat proiectele de scrisori prin care Guvernul va solicita Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional un nou Acord de tip preventiv.

Premierul Victor Ponta a declarat, la începutul şedinţei de guvern, că Executivul va face o cerere oficială pentru un nou acord cu FMI, în acelaşi condiţii ca şi cel încheiat luna trecută,. Ponta a precizat că noua înţelegere nu se va face pentru că România ar avea nevoie să împrumute bani, dar este necesar „pentru nişte scopuri şi nişte obiective”. Negocierile vor fi demarate de către Ministerul de Finanţe pe 17 iulie, imediat după vizita pe care directorul general al FMI, Christine Lagarde, o are programată la Bucureşti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.