Poveşti de adormit copiii din cătănie

În urmă cu două decenii, cei din generaţia mea (sau mai vârstnici) nu erau consideraţi bărbaţi dacă nu discutau la un pahar de bere despre fotbal sau aventuri soldăţeşti. Aşadar, ca orice ostaş în rezervă al patriei mele care se respectă, am să vă spun mai departe câteva poveşti cu tâlc de la UM 01278, denumită “Căsuţa noastră”. În perioada 1986-1987, parcă prevestind sfârşitul Epocii de Aur, activul de partid înăsprise măsurile de supraveghere din jurul unităţilor militare. Indicativul “Vigilenţa” se aplica tot mai des, dispozitivul de pază al Regimentului de Protocol UM 01278 Cluj, unde cu onor serveam patria la acea dată, fiind suplimentat cu încă doi soldaţi de pază. O potecă tăiată printre buruieni, la 50 de metri de gardul unităţii, asigurată cu pază neînarmată. Era vară şi, cum nimeni nu părea a pune în pericol secretele militare ale ţării, cel puţin de la nivelul solului, soldaţii de la Vigilenţa stăteau tolăniţi cât îi ziulica de lungă în compania unor paraşute locale, bine cunoscute unităţilor militare clujene, fie ele ale Ministerului de Interne sau ale MApN. Nu se ştie de ce, dar Adela şi Cristina hotărâseră să probeze bărbăţia militarilor la datorie, făcând deseori turul oraşului. Cum generalul Iulian Topliceanu, şeful Armatei a IV-a, îşi făcuse un obicei din a vizita UM 01278 Someşeni, într-o bună zi, mai precis într-o noapte de pomină, fetele au fost surprinse de un control de la garnizoana Cluj satisfăcându-i complet pe cei 33 de membri ai gărzii. Erau atât de obosite încât, am aflat din relatările băieţilor de la faţa locului, una dintre ele “adormise, domne’, tocmai când dădeam cartuşe în ea”, după cum povestea unul dintre şoşoii surprinşi în plină activitate sexuală. A doua zi dimineaţă, tărăboi mare pe platoul unităţii. Miliţia şi conducerea unităţii, în frunte cu căpitanul Viorel Comănici şi maiorul Vădeanu, ţineau şedinţă de partid în aer liber. După vreo oră de discuţii între gradele superioare şi miliţieni, căpitanul Dumitrescu, şeful Divizionului, s-a întors către trupeţii aliniaţi pe platou, cu faţa congestionată de râs. Printre sughiţurile şefului, cu greu am reuşit să înţelegem ce rosteşte. Ce se întâmplase? Obosită după o noapte de nesomn, de declaraţii la Miliţie şi de morală socialistă, Adela i-a ameninţat pe politrucii MApN cum ştia ea mai bine. Cu subiect şi predicat: “Dacă nu mă lăsaţi în pace, o aduc şi pe vară-mea şi vă fut tot regimentul!”.

Demontarea mitului urban la români

Perioada de sclavie militarizată petrecută la Someşeni a avut şi o serie de avantaje. Militarii UM 01278 au participat în 1987 la una dintre ultimele aplicaţii cu arme întrunite din poligonul Cincu (Braşov), unde am aflat pentru prima dată despre sprijinul acordat de statul român celebrului terorist Carlos Şacalul. Chiar din gura ofiţerilor de armată care răbdau cu eroism, alături de noi, ploaia măruntă, aruncată de norii negri. Acolo, la Cincu, în colbul răscolit de obuze şi gloanţe, şefii noştri nemijlociţi îl asistaseră pe Şacalul pentru testarea armamentul furnizat de Securitate, înainte ca acesta să comită o parte din atentatele sale sângeroase. şi tot acolo, s-a stins definitiv (în ceea ce mă priveşte) mitul urban al laserului militar românesc, folosit de ai noştri pentru a opri tancurile sovietice în 1968. Pe scurt, legenda spune că, în acelaşi timp cu invazia sovietică din Cehoslovacia, Armata Roşie ar fi încercat forţarea Prutului cu niscai blindate. De unde ştim că intenţia sovieticilor de a ne vizita cu nşte tancuri după declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu din vara lui ’68? Din interviul acordat de Victor Atanasie Stănculescu, ridicat la gradul de general maior în timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia, care povestea (din penitenciarul Rahova) cum lucra la planurile de intervenţie din interiorul Ministerului Apărării Naţianle, unde a stat închis mai bine de o lună. Tentativa de invazie ar fi luat sfârşit după ce mai multe blindate sovietice ar fi fost distruse de o armă cu LASER – o tehnologie secretă românească. Unii spun că inventatorul armei era Henry Coandă, alţii vorbesc despre tatăl sonicităţii, George (Gogu) Constantinescu. Legenda născută în plin efort al propagandei ceauşiste de a recupera personalităţile şi valorile culturale şi ştiinţifice autohtone după o lungă perioadă de îndoctrinare sovietică, a intrat cu uşurinţă în folclorul urban, fiind dezbătută în vremurile noastre în cercuri foarte înalte, la nivel de procurori şefi. Ei bine, dacă nu strângeam cu mâinile mele cei doi kilometri de fire de ghidaj al rachetei Fagot (9M111M), utilizată în aplicaţii, în poligonul de la Cincu, poate că nu aş fi înţeles niciodată pe ce anume se bazează legenda laserului românesc. Fagotul, o rachetă simplă de producţie sovietică (tehnologie de prin anii ’50), putea străpunge cu încărcătura sa cumulativă (un jet puternic de cupru încins la câteva mii de grade şi peste 2000 de atmosfere presiune) blindaje în grosime de 50 de centimetri de oţel, topind şi incinerând instantaneu totul în interiorul unui tanc. Practic, tancul face implozie, rămânând la suprafaţa intact, daca nu cumva îi explodează încărcătura sau rezervoarele cu combustibil. Dacă ochitorul reuşea să poziţioneze pe şasiul tancului cerculeţul de jos şi pe turelă celălalt cerculeţ, restul manevrei de tragere cu racheta era floare la ureche. Orificiul de intrare al jetului încins în metal este rotund şi relativ mic în diametru, semănând practic cu cel provocat de o rază laser de mare putere. Racheta este ghidată prin fir şi infraroşu, avea o autonomie de 2000 de metri, după care, dacă nu-şi atingea ţinta se autodistrugea.

De ce tac românii şi bulgarii

Fagotul este doar o amintire pentru Direcţia de Înzestrare a Armatei, iar aplicaţiile de anvergură lipsesc cu desăvârşire. Mâna armată reorganizată, mai bine zis decimată desăvârşindu-şi pregătirea în viitorul Centru de Luptă al Forţelor Terestre de la Cincu, proiect sponsorizat cu un milion de dolari de Biroul pentru Cooperare în Domeniul Apărării din cadrul Ambasadei SUA. De abia când am ajuns jurnalist, am aflat că România deţinea şi echipament militar de înaltă tehnologie şi performanţă, folosit tot cu voie de la marele frate de peste Prut. Este vorba despre dispozitivul de bruiaj tip SPS – 141 MW, şi de drona TU 143 Reis (care era modificată în centrele de cercetare militare pentru a putea fi folosită la nevoie ca rachetă de croazieră) folosite de Forţele Aeriene Române în aplicaţia Tratatului de la Varşovia Granitul 1988 şi mai târziu în plină revoluţie. Absolvenţii cursului de cercetare şi luptă radio-electronică de la Craiova, autorizaţi să opereze containerul SPS – 141 MW, acroşat sub aripa aeronavei MIG 21, îşi aduc aminte că, în decembrie 1989, un astfel de dispozitiv ajuns deasupra aeroportului Burags a băgat în ceaţă apărarea antieriană bulgară, aruncându-le pe radare zeci de ţinte false cu direcţii diferite. La vremea aceea, bulgarii, neştiind ce i-a lovit, ar fi ridicat de la sol toată flota aeriană. Statul român a ţinut manevra la secret, ordinele primite de pilotul de pe aeronava MIG 21 fiind date verbal. Şi ar mai fi un motiv pentru care românii şi bulgarii, la nivel înalt, păstrează tăcerea asupra evnimentelor din decembrie ’89. Piloţii români reperaseră în aeroportul Sumen, în plină revoluţie, avioane americane de tip EC-130, utilizate în dezinformare şi bruiere electronică a comunicaţiilor de pe teritoriul României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.