1.000 de euro mită și taxă de protecție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, stare de arest preventiv, a inculpaţilor Ioniță Răzvan Cristinel, inspector în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, Bobițan Alin Sebastian, inspector coordonator în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită

Potrivit procurorilor, în cursul lunii noiembrie 2014, în calitate de inspectori în cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) Bihor, după ce în prealabil l-au încunoștințat pe administratorul unei societăți comerciale cu activitate în transporturi (denunţător în cauză) despre faptul că urmează să efectueze un control la firma acestuia, în legătură cu respectarea legislației în domeniul transporturilor rutiere, inculpaţii Ioniță Răzvan Cristinel Marcel și Bobițan Alin Sebastian au pretins de la administrator suma de 1.000 euro, pentru efectuarea necorespunzătoare a controlului preconizat, pentru a fi mai indulgenți în constatarea și sancționarea contravențională a eventualelor abateri ce ar fi fost descoperite şi pentru a-i asigura protecţie pe viitor.
La data de 20 noiembrie 2014, inculpaţii Răzvan Cristinel Marcel și Bobițan Alin Sebastian au primit de la denunțător, în scopul menționat, suma pretinsă de 1.000 euro, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Dosarul cauzei a fost trimis Tribunalului Bihor, cu solicitarea de menţinere a măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.