Academicianul Alexandru Bogdan, trimis în judecată de DNA

Alexandru Bogdan, preşedinte executiv al Fundaţiei Patrimoniu din cadrul Academiei Române, la data faptelor, a fost trimis în judecată de DNA, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 3,7 milioane de euro.
Acesta este acuzat de „‘săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii, de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată.”
”Inculpatul Bogdan Alexandru, în calitate de preşedinte executiv al Fundaţiei „Patrimoniu”, cu încălcarea prevederilor legale şi a celor prevăzute în statutul organizaţiei, şi-a exercitat atribuţiile de administrare şi gestionare a bunurilor imobile (în principal terenuri agricole şi silvice) ce aparţin Academiei Române, în scopul de a-i favoriza pe colaboratorii entităţii pe care o conducea, care şi-au asigurat astfel foloase necuvenite, constând, în esenţă, în neplata unor obligaţii contractuale.
Concret, în perioada 2007-2009, cu ocazia administrării patrimoniului silvic şi funciar al Academiei Române, între Fundaţia „Patrimoniu” şi mai multe societăţi comerciale au fost încheiate contracte şi acte adiţionale privind arendarea şi concesiunea de terenuri ce aparţineau instituţiei respective”, se precizeaz în comunicat.
Astfel, procurorii consideră că, exercitarea autorităţii de către Alexandru Bogdan s-a făcut cu „‘rea-credinţă şi cu intenţia directă de favorizare a partenerilor, ceea ce a avut ca rezultat păgubirea Academiei Române.” Aceste aspecte reies, din ” caracterul clandestin, ocult al semnării contractelor, fără autorizarea organelor competente, astfel cum stipulau textele statutare incidente şi caracterul vădit păgubitor al clauzelor contractuale şi lipsa oricăror prevederi care să protejeze efectiv şi în concret interesele ale Academiei Române.”
Prejudiciul reţinut în dauna Academiei Române se ridică la 3.757.860 euro.
”Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpatului Bogdan Alexandru, până la concurenţa sumei de 3.757.860 euro, reprezentând valoarea prejudiciului”, mai transmite comunicatul.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.