Preşedintele american Barack Obama şi-a rezervat dreptul de a anunţa primul şi cu mare satisfacţie că „s-a ajuns la o înţelegere istorică” în privinţa dosarului nuclear iranian, el făcând declaraţia pe 2 aprilie în grădina Casei Albe. Pentru el este un moment special, dat fiind că, aşa cum notează ziarul „Politico”, prin această certă realizare, „întreaga filosofie de politică externă a şefului Casei Albe se vede validată” – o teorie potrivit căreia este posibil să dialoghezi şi să găseşti compromisuri cu ţări adversare. Ideea este deosebit de importantă în actualul context militar şi politic european (să se observe ordinea!), în acest delir al înarmării tot mai accentate, care, uşor, uşor, se îndreaptă spre un echilibru al terorii precum cel din anii ’70-’80, în care, din păcate, nu apare nicio minte lucidă de politician sau de formator de opinie care să se întrebe răspicat: „Unde vrem să ajungem?”. După care, cu îndrăzneală şi luciditate, să rostească acel îndemn, care nu este doar unul de paradă: „Opriţi această competiţie a morţii!”. Nu în paranteză aş vrea să notez că, notând faptul că SUA trimit în România nu ştiu ce avion antitanc foarte sofisticat, un gorobete de la ProTV voia să facă pe invers ceea ce făceau alţi gazetaşi prin anii 1955, când spuneau că „ouăle de struţ sovietice sunt cele mai mari din lume”, el declarând, marţi, că avionul respectiv „a făcut ravagii în timpul intervenţiei NATO din 1999, din fosta Iugoslvie!”. Într-adevăr, atâtea „ravagii”, încât, când au încetat luptele, iar sârbii şi-au retras armele şi tehnica de luptă din catacombele ce le construiseră în Kosovo, în anii ’50, de teama unei invazii a lui Stalin, ei pierduseră doar UN SINGUR TANC (avariat de un cioflingar) şi le aveau intacte pe toate celelalte câteva sute!
Revenind la ideea dialogului internaţional, amintesc că, în discursul său de învestitură, din 20 ianuarie 2009, Obama chema Iranul la negocieri, declarându-se „gata să întindă mâna, dacă cealaltă parte este gată să desfacă pumnul”. A fost un moment care a creat surpriză, deşi noul şef al Casei Albe mergea pe linia destinderii şi promovării contactelor nemijlocite între părţi, indiferent de gravitatea disputelor şi de vechimea lor. Ca urmare, nu au lipsit acuzaţiile directe, de naivitate şi de iresponsabilitate la adresa lui, unele venind de la aliaţi, precum Israelul. Cu toate acestea, Obama nu a renunţat la respectiva linie directoare, iar azi, prin acordul privind dosarul nuclear iranian înregistrează o adevărată lovitură în domeniul politicii externe.
Acordul-cadru la care s-a ajuns la Lausanne, după opt zile de negocieri crâncene între grupul P5+1 (SUA, Rusia, Marea Britanie, China, Franţa, plus Germania, şi Iranul, de cealaltă parte), va fi transpus în practică până la 30 iunie a.c. Dacă se va ajunge la aşa ceva, se deschide o nouă eră în raporturile dintre Iran şi Occident. Nu întâmplător, influentul ziar „New York Times” scria ieri că „este un moment al adevărului” şi vorbea despre „un pariu” care nu este câştigat încă. „Pumnul pe care Iranul l-a agitat în faţa Marelui Satana nu este încă desfăcut de tot. Dar degetele se destind, iar acordul, deşi nu este complet, lasă posibilitatea ca să fie transformat într-o strângere de mână”, adăuga marele ziar american.
Obama este conştient că s-a făcut un pas decisiv şi că s-a trecut peste un mare prag, nu doar psihologic, dar ştie la fel de bine că republicanii resping orice înţelegere cu Iranul şi că există o undă de scepticism faţă de acest acord, drept pentru care, după ce l-a definit drept „bun”, a avertizat Iranul că, dacă „trişează, lumea va şti”. „Iranul şi-a dat acordul pentru un regim de transparenţă şi inspecţii, cele mai amănunţite negociate vreodată în istoria programelor nucleare”. „Munca nu este terminată încă. Dar a fost demarat un proces, ce a născut o speranţă”, a explicat Obama, cel care, de când a venit la Casa Albă, a susţinut mereu că metoda diplomaţiei este, „de departe, cea mai bună”.
Înainte de a face declaraţia din grădina cu trandafiri, şeful Casei Albe le-a telefonat, pe rând, regelui Salaman al Arabiei Saudite şi premierului israelian Netanyahu, spre a le comunica ştirea. Dacă în cazul suveranului saudit nu s-a făcut comentarii imediate, şeful guvernului de la Tel Aviv a rămas pe poziţia ştiută, el criticându-l foarte dur. „Acordul-cadru este un pas într-o direcţie foarte, foarte periculoasă”, spunea purtătorul său de cuvânt. Mai mult, joi, el a convocat cabinetul restrâns de securitate, spre a stabili cum va reacţiona Israelul. Totuşi, în condiţiile în care principalele mari puteri au participat direct la definitivarea acestui acord, poziţia israeliană apare forţată şi contraproductivă, ea decurgând mai curând din disputa lui Natanyahu cu Obama, decât din interesul statului evreu.
Trebuie subliniată în mod special contribuţia substanţială a Rusiei la elaborarea documentului la care s-a ajuns, ştiut fiind că Moscova are relaţii privilegiate cu Teheranul, ea fiind cea care a construit centrifugele iraniene şi siturile nucleare din acea ţară. Aşadar, dacă în acest context foarte complex a putut avea loc un dialog în care părţile au putut identifica puncte comune, de ce nu ar fi posibil unul şi în cazul Ucrainei? Mai precis: unde este diplomaţia în criza din Europa?
Acordul a fost identificat după 18 luni de tratative dure, ce au debutat în cel mai mare secret în 2011-2012, între secretarul de Stat american John Kerry şi şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif, urmate de tratative lărgite duse la Geneva, Viena, New York şi Lausanne. Dacă se transpune în practică, el duce şi la ridicarea sancţiunilor împotriva Iranului, iar această ţară poate intra într-o fază de cooperare politică, economică şi chiar militară – discretă sau nu – cu SUA şi cu Vestul în abordarea problemelor complexe din Orientul Mijlociu. Cu alte cuvinte, dintr-un stat inamic al Occidentului, Iranul îi redevine un partener privilegiat în această regiune, precum era până la Revoluţia Islamică, el având în zonă, nu doar geografic, o poziţie cheie, ce nu poate fi ignorată la nesfârşit, odată cu avântul Statului Islamic şi al Al-Qaida.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.