Angajaţii din sectorul de mediu ameninţă că intră în grevă generală

Nemulţumiţi de discuţiile purtate cu ministrul mediului privind saleriile din domeniu, angajaţii din sectorul de mediu amenință cu intrarea în grevă generală începând de luni.

„După ce ne vom consulta la nivel de organizaţie, vom decide care sunt paşii de urmat. Suntem hotărâţi să intrăm în grevă generală începând de luni, 18 aprilie. Vom protesta la Guvern pentru că doamna ministru a aruncat vina pentru problemele salariale în curtea Executivului. Majoritatea angajaţilor din sectorul de mediu sunt membri de sindicat afiliaţi la CNS Cartel Alfa”, a declarat Ion Daniel, preşedintele Federaţiei Naţionale de Mediu ‘Ecologistul’, organizaţie membră CNS Cartel Alfa.

La rândul său, Valentin Neagoe, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, a arătat că ministrul Mediului a promis constituirea unui grup de lucru care să analizeze nemulţumirile sindicaliştilor din sector.

„Am mers la discuţii cu doamna ministru. Dumneai ne-a promis formarea unui grup de lucru care să analizeze nemulţumirile noastre şi să găsească soluţii pentru rezolvarea acestora. Sincer, ne-am săturat de grupuri de lucru. Ne vom consulta la nivel organizaţional şi vom decide ce vom face de acum încolo”, a subliniat Valentin Neagoe, la finalul întâlnirii cu ministrul de resort.

O delegaţie a protestatarilor din Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor a discutat cu ministrul de resort, Cristiana Paşca Palmer.

Peste 100 de angajați din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Garda Națională de Mediu (GNM) și Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) au protestat, miercuri după-amiază, în fața sediului ministerului de resort solicitând salarii mai mari și demisia ministrului Mediului.

Conform mai multor protestatari, cuantumul salariilor pe care îl primesc porneşte de la 900 de lei brut/lună şi ajunge la maximum 2.000 de lei brut/lună pentru un director de departament, lucru pe care aceştia îl consideră „inadmisibil şi ruşinos”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.