Președintele Franței, Francois Hollande, a anunțat joi că nu va mai candida pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din primăvara lui 2017, transmit agențiile internaționale de presă sintetizate de AGERPRES.
Hollande, 62 de ani, a făcut acest anunț într-o declarație la Palatul Elysee. Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES
Aflat la finalul mandatului, Hollande va intra în istorie ca primul dintre liderii francezi cu cea mai scăzută popularitate din istoria recentă. Mandatul lui poartă amprenta bâjbâielilor în privința respingerii atacurilor teroriste, care au lovit năpraznic Republica Franceză, dar și pe cea creșterii nivelului șomajului.
Premierul Manuel Valls lăsase, recent, să se înțeleagă faptul că el ar urma să fie candidatul socialiștilor la prezidențialele din primăvara viitoare.
Competitorii tradiționali ai luptei electorale franceze par a fi stabiliți, ei urmând să lupte contra populismului extremei drepte.
Deja, mișcarea de centru-dreapta l-a desemnat drept candidat la viitoarele prezidențiale din Hexagon pe fostul premier Francois Fillon, el învindu-l la votul intern pe fostul președinte Nicolas Sarkozy. Care, dezamăgit crunt, a anunțat că s-ar retrage din viața politică.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.