Aplauze pentru muzicienii români la Berlin

Concert de jazz cu Cvartetul Mircea Tiberian, la „My Unique Jazz Festival”

În perioada 15 – 24 mai va avea loc, la Berlin, cea de-a doua ediţie a festivalului de jazz EUNIC (Reţeaua institutelor culturale europene), „My Unique Jazz Festival. Jazz aus Europa”, care va reuni 40 de muzicieni din peste 12 ţări, reprezentând nume importante ale jazz-ului european. Majoritatea concertelor din festival vor avea loc în Kunstfabrik Schlot, unul dintre cluburile de jazz de referinţă din capitală, precum şi în Felleshus/Nordische Botschaften.

La iniţiativa ICR Berlin, România va fi reprezentată la „My Unique Jazz Festival” de Cvartetul Mircea Tiberian. Sub numele „Both Sides of the River”, Mircea Tiberian (pian), Liviu Butoi (saxofon), John Betsch (Percussion) şi Chris Dahlgren (Kontrabass) vor interpreta la Berlin un repertoriu inedit şi eclectic de jazz, care îmbină jazzul mainstream cu free jazz, muzica improvizată şi diverse influenţe afro-americane. Concertul va avea loc în data de 15 mai, începând cu ora 21.00, la Kunstfabrik Schlot. Şi-au mai confirmat participarea la acest festival şi alte trupe importante din Europa, Trio Robert Jukic din Slovenia, David’s Angels din Suedia, Andreas Rodosthenous Ethnic Jazz Ensemble din Cipru, Portelli Trio din Malta, Alicia Carrasco din Spania şi alţii.

Clubul Kunstfabrik Schlot este unul dintre cele mai cunoscute şi mai vizitate cluburi de jazz din Berlin. Situat ultracentral, între Mitte şi Prenzlauer Berg, clubul este situat într-una dintre clădirile din complexul numit Edison Höfe. A fost fondat în anul 1993 şi găzduieşte nu numai concerte de jazz, ci şi alte tipuri de spectacole, lecturi, piese de teatru şi târguri. Clubul are o suprafaţă de aprox. 165 mp, absorbind un public de peste 200 de persoane.

Mircea Tiberian, pianist şi compozitor de jazz, a absolvit în 1980 Conservatorul din Bucureşti. A debutat în 1974 la Festivalul Internaţional de la Sibiu, iar între anii 1979 şi 1981 a fost membru al Teatrului Muzical „Ion Vasilescu” din Bucureşti. Din 1984 până în 1986 este co-leader al Cvartetului Mircea Tiberian – Liviu Butoi, între ’86 şi ’89, al grupului Opus 4, iar din ’89 până în ’90 este conducător al trio-ului ‘Labirint‘, şi între 1991 şi 1992, al ‘Romanian All Stars’. În perioada 1990-1993 este membru al ‘Romanian Big Band’, iar în anul 1998, co-fondator al Orchestrei Interzone Jazz.

Liviu Butoi este unul dintre cei mai importanţi saxofonişti români. Instrumentist, şef de formaţie şi compozitor, cântă în principal la saxofon tenor şi la flaut, dar şi la saxofon sopran, sopranino şi ocazional la flaut piccolo. În anii ’80 începe colaborarea cu pianistul Mircea Tiberian, alături de care de-a lungul timpului va avea cele mai fructuoase realizări muzicale. A mai concertat alături de cunoscuţi instrumentişti de jazz precum John Betsch, Burton Green, Chris Dahlgren, Lisle Ellis şi David Patrois.

John Betsch a studiat la Barklee College of Music şi la Universitatea Massachusetts-Amherst cu Max Roach şi Archie Shepp. Din 1985 locuieşte în Europa, unde devine membru permanent al celebrului quartet condus de Steve Lacy şi colaborează cu muzicieni de frunte ai muzicii afro-americane: Mal Golson, Don Byron şi Kirk Lightsey, precum şi numeroşi alţi jazzmeni celebri precum Roger Dawson, Hilton Ruiz, Anthony Cox sau Milton Cardona. În colaborare cu alţi muzicieni, John Betsch a lansat peste 18 albume muzicale în decursul carierei sale.

Chris Dahlgren a studiat contrabas şi compoziţie de jazz cu mari nume ale jazzului mondial la universităţi de prestigiu precum Cincinnati Conservatory of Music (1986) şi Wesleyan University (2003). După o perioadă extrem de fecundă pe scenele şi în cluburile newyorkeze, este solicitat să predea compoziţie şi ansamblu în cadrul Hochschule fur MusicHans Eisler” din Berlin. A fost cucerit de Europa şi de potenţialul ei muzical, aşa că a hotărât să rămână în capitala Germaniei. În urmă cu câţiva ani a înregistrat cu Mircea Tiberian şi Maurice de Martin albumul „Intelligence is All Around“ la Soft Records.

Concert cu pianista Luiza Borac, la Berlin

Seria de concerte de muzică clasică, demarată de Institutul Cultural Român din Berlin, continuă şi în această lună printr-un eveniment special. Pe data de 14 mai, cu începere de la ora 19.00, va avea loc în sediul ICR Berlin din Vila Walther un concert susţinut de renumita pianistă Luiza Borac, în cadrul căruia va avea loc prezentarea celui mai recent album al său.

Albumul „Chants nostalgiques” (Avie Records, 2014) cuprinde lucrări şi transcripţii ale unor mari pianişti şi compozitori, precum Franz Schubert, Franz Liszt, Fritz Kreisler, Serghei Rachmaninov. Totodată, pe acest album sunt omagiaţi doi muzicieni români: dirijorul şi compozitorul Constantin Silvestri şi unul dintre cei mai mari tenori ai României, Ion Buzea, cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naştere. Albumul este intitulat după cele trei piese cu acelaşi nume compuse de Constantin Silvestri, înregistrate în premieră. Luiza Borac aduce în atenţia publicului noi acompaniamente de pian, ce reprezintă variante remasterizate după înregistrări istorice inedite ale lui Ion Buzea. Albumul a fost lansat la Londra şi Hamburg, a fost prezentat în emisiuni speciale la WDR şi Radio Bremen, obţinând cinci stele de la Classical Ear precum şi recenzii elogioase de la The Independent, Fanfare, Gramophone, Pianist, International Piano, Piano News.

Luiza Borac a studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi la Conservatorul din Hanovra. A participat la cursuri de măiestrie la Juilliard School în New York, Academia de Vară din Salzburg şi la Fundaţia Como. Printre numeroasele distincţii la competiţii internaţionale se numără Premiile I la Concursurile Viotti-Valsesia în Italia şi „Mendelssohn” din Germania (Berlin), Medalia de Argint la Concursul Internaţional de Pian „Gina Bachauer” în Salt Lake City, Premiul I şi Premiul publicului la Concursul „Edvard Grieg” (Norvegia), precum şi premiul pentru un recital de debut susţinut în New York, la Carnegie Hall. Interpretarea ei a fost onorată cu prestigiosul premiu BBC Music Magazine Award pentru dublul album cu lucrări de George Enescu, apărut în 2007.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.