Balerina Alina Cojocaru, în premiera spectacolului în două părţi, „DSCH” şi „The Dream”

În atmosfera feerică premergătoare sărbătorilor de iarnă, sâmbătă, 5 decembrie, la ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti prezintă premiera spectacolului alcătuit din lucrările de balet DSCH, în coregrafia lui Alexei Ratmansky, pe muzica lui Dmitri Şostakovici, şi The Dream (Visul), în coregrafia lui Sir Frederick Ashton, pe muzica lui Felix Mendelssohn, bazat pe Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare. Premiera va beneficia de participarea prim-balerinei de renume internaţional Alina Cojocaru (rolul Titania în The Dream).

La pupitrul Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti se va afla dirijorul Cristian Sandu.

Lucrarea coregrafică DSCH a fost realizată în anul 2008 pentru New York City Ballet pe muzica lui Dmitri Şostakovici (Concertul nr. 2 în Fa major op. 102, compus în anul 1957). Numele baletului provine de la formula „DSCH”, motiv muzical (în notaţia muzicală de provenienţă germană) folosit de compozitor ca o aluzie la numele propriu şi ca o semnătură (acronim al numelui său). Alte montări ale acestui balet au avut loc la Pacific Nortwest Ballet din Seattle, Teatro alla Scala din Milano şi Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.

După premiera mondială din anul 2008, Alastair Macaulay scria în publicaţia The New York Times: „DSCH este o construcţie coregrafică plină de suspans, cu pasaje de dans strălucitoare care îţi taie respiraţia. Iar şi iar, te afli în faţa întrebărilor «Ce se va întâmpla mai departe?» şi «Care au fost exact paşii care tocmai s-au desfăşurat cu repeziciune?». Şi, mai mult de atât, baletul este marcat de o gingaşă şi pură poezie”.

Ziarul The Telegraph l-a numit pe Alexei Ratmansky cel mai talentat coregraf de balet de astăzi. În calitate de coregraf, Ratmansky a creat balete pentru Baletul Teatrului Mariinsky din Sankt Petersburg, Baletul Naţional Olandez, Baletul Kirov, Baletul Regal Danez, Baletul Regal Suedez, New York City Ballet, Baletul din San Francisco, Baletul de Stat din Georgia etc.

Baletul într-un act The Dream (Visul), creaţie a coregrafului englez Frederick Ashton, a avut premiera în anul 1964 la Opera din Londra. The Dream poartă amprenta stilului Ashton, recognoscibil datorită mişcărilor ample de braţe şi intersului special acordat părţii superioare a corpului, umorului şi aluziilor subtile prezente în baletele sale, unor înlănţuiri de mişcări specifice, un stil mai degrabă liric decât dramatic.

Muzica: „Visul unei nopţi de vară” de Felix Mendelssohn Bartholdy (aranjament muzical şi orchestraţie de John Lanchbery)

Scenografia: David Walker

Lighting design original: John B. Read

Maestru de repetiţii şi notaţie coregrafică: Patricia Tierney

Adaptare lighting design: Ionuţ Gabriel Pruteanu

Fredrick Ashton este considerat unul dintre cei mai importanţi creatori ai secolului al XX-lea, cu o activitate de peste şase decenii în arta dansului. El a impus în balet, prin stilul său, mişcări extrem de dificile din punct de vedere tehnic. The Dream reprezintă, astfel, o lucrare în care baletul câştigă noi valenţe, în care spiritul poveştii este amplificat de mişcare, iar emoţia se propagă prin îmbinarea fericită între eleganţă şi culoare.

În distribuţia DSCH din 5 decembrie: Sena Hidaka şi Henry Dowden (Un cuplu), Bianca Fota, Shuhei Yoshida, Takahiro Tamagawa (Un trio), Akane Ichii, Mihaela Soare, Bianca Stoicheciu, Liam Morris, Egoitz Segura, Barnaby Bishop (Trei cupluri), Nastazia Philippou, Raquel Gil Bergstrom, Fiona Cameron Martin, Amy Lee Bale, Răzvan Cacoveanu, Alessandro Audisio, George Murray Nightingale, Miquel Duran Torrents (Patru cupluri).

În distribuţia piesei The Dream din 5 decembrie: Alina Cojocaru (Titania), Dawid Trzensimiech (Oberon), Shuhei Yoshida (Puck), Alistair Beattie (Bottom), Alessandro Audisio, Răzvan Cacoveanu, Mircea Ioniţă, Shohya Oheda, Caspar Stadler (Cinci Ţărani), Andra Ionete (Helena), Liam Morris (Demetrius), Bianca Stoicheciu (Hermia), Henry Dowden (Lysander), Raquel Bergstrom (Măzăriche), Akane Ichii (Fir-de-Păianjen), Francesca Velicu (Fluturaş), Nastazia Philippou (Bob-de-Muştar).

Cu participarea Corului de Copii şi Tineret „Symbol”, director: Jean Lupu, dirijor: Luminiţa Guţanu Stoian.

The Dream este produs în colaborare cu Royal Opera House Covent Garden din Londra.

Următoarele reprezentaţii, cu distribuţii diferite, sunt programate în 6 şi 16 decembrie.

Peste unele destine Dumnezeu a presărat har.

Aşa s-a întâmplat cu Alina Cojocaru.

A studiat la Kiev timp de şapte ani, perfecţionându-se apoi, din 1997, la Şcoala Regală de Balet din Londra, în urma câştigării unei burse în cadrul Concursului Internaţional de Balet de la Laussane. A dansat în Compania de Balet din Kiev, debutând în Don Quijote, Frumoasa din pădurea adormită, Spărgătorul de nuci, Coppelia. A revenit la Londra în 1999, fiind promovată ca prim-balerină. După succesul repurtat în Giselle, ea a devenit solist principal al Companiei Regale de Balet Covent Garden, evoluând apoi în rolul Odette-Odile din Lacul lebedelor, Romeo şi Julieta (coregrafia Kenneth McMillan), Don Quijote (în viziunea lui Rudolf Nureev), Evgheni Oneghin (semnat de John Cranko), Baiadera (realizată de Natalia Makarova) etc. În repertoriul său s-au adăugat apoi noi titluri, precum Mayerling, Gong, La Sylphide, Manon (în coregrafia lui McMillan).

În 2002, Alina Cojocaru a apărut pentru prima oară pe scena românească interpretând, alături de ansamblul Operei Naţionale Bucureşti, rolul titular din Giselle, revenind apoi, în anul următor, pentru a dansa, alături de Johan Kobborg, în cadrul Galei de Balet din Festivalul şi Concursul Internaţional George Enescu. Ea a primit şi distincţia Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler.

Alina Cojocaru a fost desemnată, în 2004, cea mai bună balerină la festivalul Monaco Dance Forum, la Gala Premiilor Nijinsky, distincţie acordată o dată la doi ani.

Totodată, Alina Cojocaru s-a numărat printre cele patru laureate ale premiului Balerina Deceniului, decernat în 2010 cu ocazia unei prestigioase gale internaţionale de balet – Stars of the 21st Century -, care a fost organizată la Moscova. În afară de Alina Cojocaru, atunci au mai fost premiate Lucia Lacarra din Spania, Svetlana Lunkina şi Diana Vishneva din Rusia.

A fost răsplătită de două ori cu Prix Benoit de la Dance, odată în 2004 pentru Cinderella şi apoi, în 2012 pentru Liliom de John Neumeier de la Hamburg Ballet.

După o reprezentaţie din 2013, Regina Margareta a Danemarcei i-a oferit personal înalta distincţie Ordinul Dannebrog.

Plecarea balerinei Alina Cojocaru de la Royal Ballet şi alegerea pe care a făcut-o de a dansa împreună cu Johan Kobborg pe scena de la English National Ballet au putut să şocheze la vremea aceea.

În 2005, Johan Kobborg, maestru de balet, crease La Silphide, pentru Baletul Regal din Londra. Succesul a făcut ca aceştia să-i comande o lucrare originală, Les Lutines (Elfii). Balerina de la premieră, Alina Cojocaru, a evoluat apoi cu această lucrare şi la Festivalul de Balet de la Dortmund, şi la Festivalul Dance Open de la Sankt Petersburg.

Trecuse nu multă vreme de la spectacolul fascinant cu Mayerling (în coregrafia lui Kenneth McMilan), unde Alina Cojocaru, alături de marele balerin Johan Kobborg au creat o memorabilă performanţă.

De ce zboară o pasăre rară din cuibul ei regal de la Covent Garden, cu majestuoasa cortină de purpură şi aur?

Explicaţiile şi interviurile date de marea stea a baletului mondial au relevat şi nu au relevat misterul.

Pentru cei care i-au urmărit evoluţia după aceea pe atâtea scene de prestigiu, decizia de a părăsi Baletul Regal din Londra a însemnat continuarea unui zbor al iubirii, al dansului ca iubire.

Câte companii celebre de balet nu au visat-o ca stea în propriile lor spectacole pe Alina Cojocaru? Pe această strălucitoare stea a baletului mondial cu un chip de copil şi de înger, cu zbor de fluture, fulg sau pasăre?

Neuitata din baletul Giselle, pe care am privit-o vrăjiţi, acum câţiva ani, pe scena Operei Naţionale din Bucureşti sau în luna decembrie 2014, graţioasă, jucăuşă şi la fel de strălucitoare în La Fille Mal Gardée, când a trezit aplauze neîntrerupte timp de 8 minute, la sfârşitul spectacolului.

Iată câteva pasaje din presa internaţională:

„Dansul ei este ca bătaia de aripi a unui fluture. Cojocaru pare că zboară, picioarele ei au mişcări precise, trupul îi este fluid ca o liană, dar este simţul său muzical profund ce creează magia pe scenă. În momentele emoţionale cele mai importante, Cojocaru se opreşte din mişcare cu o linişte de parcă ar respira un alt aer, înainte să păşească din nou în dans, pe muzică”, scrie Judith Mackrell în The Guardian.

„În rolul Silfidei, Alina Cojocaru este în teritoriul său natural. Dansul ei este translucid, rapid ca bătaia de aripi a unui fluture atunci când fuge din braţele lui James (eroul principal din baletul Les Sylphides). Cojocaru a fost întotdeauna o actriţă elocventă… în rolul unei zâne, ea este puritatea întruchipată având reacţii neaşteptate în timp ce încântarea, tristeţea şi confuzia sunt reflectate pe faţa ei. Cojocaru reuşeşte să aducă pe scenă un personaj care este atât de înduiosător şi, totuşi, ireal”, mai scrie Judith Mackrell.

”Alina Cojocaru, interpreta rolului principal în producţia Frumoasa din Pădurea Adormită prezentată la American Ballet Theater din New York, i-a făcut pe spectatori nu doar să exclame de entuziasm, ci i-a şi emoţionat până la lacrimi pe unii”, apreciază San Francisco Chronicle.

Alina Cojocaru este una dintre cele mai mari artiste ale României. O fascinantă stea a baletului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.