Bărbatul suspectat că a ucis tânăra japoneză găsită în Corbeanca, arestat

Tânărul de 26 de ani suspectat că a ucis japoneza al cărei cadavru a fost găsit la marginea unei păduri din Corbeanca a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.

Suspectul, care are domiciliul în judeţul Ilfov şi este acuzat de omor calificat, neagă faptul că ar fi ucis-o pe japoneză, spun anchetatorii.
Victima avea 20 de ani a fost acostată de către V. Nicolae a în incinta Aeroportului Otopeni, unde acesta ar fi condus-o până la terminalul Sosiri. Acolo, suspectul a chemat un taxi şi a plecat de la aeroport împreună cu victima.

Cadavrul japonezei, care era acoperit cu frunze, a fost găsit în cursul zilei de vineri, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
La circa 60-70 de metri distanţă, a fost descoperită valiza victimei.

Cercetările în acest caz vizează şi posibilitatea ca suspectul să fi întreţinut relaţii sexuale cu victima, înaintea crimei.
Suspectul a fost identificat în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buftea, precizează IGPR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.