Băsescu, martor la Parchetul General

Traian Băsescu s-a prezentat luni dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat într-un dosar privind o retrocedare din perioada în care era primar al Bucureștiului. Băsescu este audiat ca martor, potrivit unor surse judiciare.

Update: După ce a fost audiat aproximativ o oră, Traian Băsescu a plecat de la Parchetul instanţei supreme.

Avocatul lui Traian Băsescu a declarat că nu există „nicio emoţie” în acest caz pentru că niciodată clientul său nu a încălcat legea.

Întrebat dacă îl cunoaşte pe Nicholas Jordan, cetăţeanul american căruia i-au fost retrocedate casele, Băsescu a spus că nu ştie cine este.

Întrebat cum a fost posibil să restituie 66 de case într-o singura zi, Băsescu a răspuns: „În condiţiile legii”.

Potrivit surselor, este vorba de un dosar care vizează retrocedarea a 66 de imobile în 2003, când era primar.

Imobilele au fost retrocedate unui cetăţean româno-american care a pretins că este moştenitor.

Întrebat de jurnaliști în legătură cu dosarul în care urmează să fie audiat, Băsescu a răspuns: ”Nu există vreun act semnat de mine care să fie ilegal”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.