Băsescu, în scandalul desemnării șefilor de la Armată și de la Interne

Președintele PMP, Traian Băsescu, a declara că președintele țării nu poate fi scos din mecanismul de desemnare a șefilor de la Armată și de la interne.

„Ei vor să-l izoleze pe Iohannis cât se poate de mult. Rețineți, președintele este comandantul Armatei. Este revoltător că-l scot de la interne, darămite să-l scoți de la Armată. Că și ăia sunt militarizați, internele. Deci, comandantul Armatei vrei să afle din presă cine a fost numit șeful serviciului de informații al Armatei?! Nu se poate! Mai ales că acest șef al serviciului de informații al Armatei este direct subordonat ministrului, nici măcar direct subordonat șefului de Stat Major. A fost șefului de Stat Major. (…) Eu i-am atenționat în Parlament, am votat împotrivă la interne”, a spus Traian Băsescu la România Tv.

Pe 18 mai, președintele Klaus Iohannis a declarat că adoptarea de către Senat a OUG privind Direcția Generală de Protecție Internă a Ministerului de Interne, prin care este eliminat avizul CSAT din numirea și eliberarea din funcție a șefului DGPI, este o eroare, arătând că, în „ultimă instanță”, o va ataca la Curtea Constituțională a României (CCR).

„Așa ceva nu se poate, este o eroare, o greșeală cum doriți. Atâta vreme cât instituția este una militarizată nu poate să funcționeze fără aviz CSAT. Punct. Iar, indiferent ce dorește Senatul sau Camera Deputaților, așa funcționează instituțiile în România, conform Constituției și dacă se menține această soluție, care este una neconstituțională, după părerea mea, evident că speța va merge la Curtea Constituțională. (…) În ultimă instanță, voi ataca eu la Curtea Constituțională, dar deocamdată așteptăm să-și revină Parlamentul și să intre în normalitate”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.