Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent

În perioada 29 septembrie – 5 octombrie se va desfăşura în Bucureşti a patra ediţie a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent.
În acest an, publicul va putea urmări 17 producţii independente, în 9 spaţii din Bucureşti.
Festivalul a debutat cu Inside, produs de PopUP Theatrics și Doctor’s Studio, în parteneriat cu Muzeul Național al Tăranului Român. Spectacolul îi reuneşte pe dramaturgii Ella Greenhill (UK), Vera Ion, Peca Ștefan şi pe regizorii Tamilla Woodard (SUA), Radu Apostol şi Ana Mărgineanu. Al doilea spectacol, ce s-a bucurat de aplauze, a fost Pescăruşul. Ultimul act, după Cehov, regia Carmen Lidia Vidu, o combinație de muzică de operă, muzică post-rock, dans contemporan, teatru. Toate într-o oră de emoție, de iubire, de poveste.
Mălăieş în călcăieş este un spectacol alternativ pe teme tradiţionale, creat de trupa Frilensăr, din Iaşi. Mălăieş în călcăieş este o joacă de copii mari pe un scenariu din Capra cu trei iezi, o joacă plină de umor şi de voie bună. Publicul a putut viziona o comedie cu accente tragice, care transformă binecunoscuta poveste ȋntr-un love story şi care anulează granița dintre actori şi public, un spectacol alternativ care exploatează motive folclorice.
Astă-seară, la Teatrul Apropo (Club La Scena) veți putea urmări Habemus Bebe, text Elena Vlădăreanu, regia Robert Bălan, un proiect al Companiei Art No More cu sprijinul WASP – Working Art Space and Production. Un performance despre experienţa maternităţii, despre condiţia femeii-artist, despre confuzie şi crize, despre identitate şi panică, despre limite, corp şi… nutriţie. Un spectacol scris de o mamă şi interpretat de trei actriţe care, la rândul lor, sunt mame.
Seara, la orele 20.00 și 22.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană, are loc Medio Monte (Baia Mare), regie Mihaela Panainte, scenografie Helmut Stürmer, produs de Teatrul din Baia Mare. Limbajul performance-ului aminteşte de Teatrul No, prin structura exactă a partiturii de joc, care dezvoltă formule ritmice de mişcare şi expresie corporală, folosind ca impuls sonor muzicalitatea textului, mixat de DJ-ul Adrian Electroclown. Distribuție: Florin Vidamski şi Richard Balint
Occupy future, text şi regie Catinca Drăgănescu, al Teatrului Mignon, este o piesă prezentată în premieră. Un voluntar străin, o pensionară, un adolescent anarhist, o ONG-istă de meserie şi un corporatist dornic de succes formează o echipă ce are ca sarcină realizarea unui spot de promovare a voluntariatului în România. Prima parte a spectacolului reprezintă experienţele lor. A doua partea constituie o dezbatere live, modelată de alegerile spectatorilor, pe tema spiritului civic la români.
Trădare de Harold Pinter, regie Sȃnziana Stoican, produs de Unteatru este o piesă incitantă. A trăda = A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice . A fi neloial față de cineva sau de ceva. A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. Distribuţie: Sabrina Iaşchevici, Ionut Vişan, Silviu Debu.
În Lamentări de Krsystof Bizio, în regia Luminiței Țîcu, trei femei contemporane, bunica, mama şi fiica, îşi relatează povestea. Monologurile celor trei femei nu se intersectează. Fiecare rămâne în singurătatea sa, cu problemele sale. Actriţei Snejana Puică i-a reuşit să se tripleze, strecurându-se din pielea uneia în a alteia. Identity Check, în regia lui Florin Caracala abordează expansiunea tehnologiei informaţiei care ne va dizolva identitatea umană şi o va înlocui cu o non-identitate informaţională? Cine vom fi când vom deveni “informaţi”, fără a mai fi formaţi? Piesa foloseşte tehnici de videoproiecție şi de videomapping pentru a vorbi despre o lume tot mai probabilă, o societate transformată prin hipertehnologizare. Performeri: Andreea Spătaru, Doru Ioan Călin, Dragoş Maftei, Arun Cotic, Ionuţ Ungureanu, Andrei Petrariu.
Poezia visului este un spectacol de Miriam Răducanu. “Poezia, când e bogată ȋn semnificații şi culori autentice …poate da conținut unui spectacol teatral cu tot ceea ce ȋnseamnă acest gen artistic. Am ales din Emil Botta cȃteva poezii subsumate ideii de vis creator de imagini şi ȋntȃmplări ȋncărcate de sensuri şi sugestii. Rezultatul: spectacolul de față”. Scenografia : Vladimir Turturică, cu: Lari Giorgescu
Și veni bărbatul la femeie de Semion Zlotnikov, regia: Bogdan Budeș, este o comedie acidulată, o farsă plină de replici strălucitoare, o privire amuzată asupra unui cuplu care vrea să o ia de la capăt. Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. „Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith, încearcă să le vină în ajutor stabilindu-le o întâlnire. Distribuția: Mihaela Sȋrbu și Lucian Pavel
RETOX Romania este tara occidental xeroxată de dramaturgul român stabilit la Paris, Eugen Jebeleanu. ”Afară plouă/ şi spală/ ce bine că ne spală un pic/ casele/ pomii/ străzile/ animalele/ mașinile/ şi mai ales oamenii/ ce bine că plouă din cȃnd ȋn cȃnd/ măcar aşa se pot iubi liniştiți si peştii guppy de acvariu/ Cȃte minute durează o viață ?” Distribuţie: Emilia Dobrin, Conrad Mericoffer, Camelia Pintilie, Pompilius Onofrei şi Yann Verburgh
Carpathian Garden, text și regie: Radu Iacoban. Jungla urbană romȃnească e un izvor nesecat de inspirație pentru acest happening teatral prezentat de Radu Iacoban şi Tudor Istodor ȋntr-un spectacol sută la sută romȃnesc. Meniu complet de specii urbane şi realitate imediată – preoți, prezentatori de ştiri, politicieni, moguli de presă, parcagii – servit ȋn cafeneaua teatrală spre delectarea şi amuzamentul publicului. În distribuţie: Radu Iacoban şi Tudor Aaron Istodor.
9 din 10, în regia Letei Popescu, este acid şi ironic, este o critică a industriei cărților motivaționale şi o celebrare a autenticităţii din spatele normelor propuse de acestea. Spectacolul confruntă publicul cu realitatea aflată la limita dintre „how to be…” şi „be yourself!”. De un comic savuros, poate chiar grotesc „9 din 10” pune pe masă o temă puternică ce trece pe lângă noi fără să ne dăm seama.
Iubitafizica, pășește în laboratorul de iubitafizică, locul în care fizicienii fac experimente cu știința iubirilor imaginare. “Adevărul care contează pentru iubitafizică este cel inventat, adevărul închipuit, adevărul visat, adevărul din flori”. Regia: Cristina Andreea Ion. Un spectacol complex, cu șapte păpuși în mărime naturală, patru tipuri de mânuire, bazat pe cartea cu același titlu scrisă de Iulian Tănase. Distribuție: Cristina Andreea Ion, Petru Stratulat, Adina Hotinceanu, George Sfîrăială.
Cockoși de Mike Bartlett, în regia lui Horia Suru, este produs de Teatrul Act. Un spectacol despre comunitatea gay? Dimpotrivă, despre relațiile umane. Se iubesc de șapte ani. Locuiesc împreună. Când, la un moment dat, între cei doi bărbați intervine o femeie. Ea luptă să-l câștige pe John. El luptă să-l păstreze pe John. În momentul în care o hotărâre începe să prindă contur și noi respirăm ușurați că John tocmai a ales, intervine elementul surpriză. Distribuţie: Rareş Florin Stoica, Fulvia Folosea, Vlad Nemeş şi Ionel Mihăilescu.
Ediţia din acest an a festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent va include şi spectacolul-lectură a piesei cȃştigătoare la Concursul de Dramaturgie Yorick, intitulată Industria S de Robertino Paţilea programat vineri, 3 octombrie, la ora 17.00 la Teatrul Apropo, Club La Scena.
Juriul acestei ediţii este format din: Oana Borş, critic de teatru, selecţioner unic al FEST-FDR Timişoara, Adrian Găzdaru, actor şi regizor, Directorul Teatrului Excelsior, Valentin Nicolau, dramaturg, directorul Editurii Nemira, Ana-Maria Onisei, jurnalist, PR-ul Festivalului Enescu, Anda Saltelechi, actriță, câștigătoarea Premiului pentru interpretare feminină la ediţia anterioară a Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent.
În cadrul festivalului se vor acorda premii pentru categoriile Cel mai bun spectacol, Cea mai bună regie, Cea mai bună interpretare masculină, Cea mai bună interpretare feminină, Dramaturgie, Scenografie, Originalitate, Debut.

Lari Giorgescu în „Poezia- Visului”

Radu Iacoban și Tudor Aaron Istodor în „Carpathian Garden”

Scenă din „Cockoși”

Scenă din „Medio-Monte”, spectacolul Teatrului din Baia Mare

„Trădare” de Harold Pinter la Bucharest Fringe Festival

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.