„Caillebotte la Yerres în vremea impresionismului”

O expoziţie cu 43 de opere, multe venite din instituţii culturale internaţionale prestigioase, ca “National Gallery” din Washington, “Art Museum” din Milwaukee, “Indiana University Art Museum” din Bloomington, “Musée des Beaux-Arts” din Rennes, muzeele “Orsay” şi “Marmottan Monet” din Paris, dar şi din colecţii particulare, este deschisă până la 20 iulie la proprietatea Caillebotte.
Situată în centrul oraşului, la 20 de kilometri de Paris, şi deschisă publicului tot timpul anului, proprietatea Caillebotte este un loc iubit de locuitorii din Yerres. Înscris în Inventarul suplimentar al Monumentelor Istorice, şi numit „Casa Iluştrilor” de Ministerul Culturii şi Comunicării, domeniul a fost integral restaurat, regăsindu-şi strălucirea din secolul al XIX-lea. Ea este considerat de unii critici „cealaltă capitală a impresionismului”.

Intitulată “Caillebotte la Yerres în vremea impresionismului”, expoziţia evocă pictura realizată de acest mare maestru al impresionismului chiar în locul în care a fost creată şi celebrează cea de a 120-a comemorare a dispariţiei artistului.

Proprietatea Caillebotte

Gustave Caillebotte (1848-1894) este unul dintre impresioniştii descoperiţi recent. Prima monografie i s-a publicat în 1968, dar publicul i-a putut vedea operele foarte târziu. Potrivit părerii istoricului de artă Marie Berhaut, redescoperirea lui i se datorează conservatorului şef de la “MoMA” din New York, care a organizat o primă expoziţie la Houston şi Brooklyn în 1976. La “Grand Palais”, prima expoziţie dedicată lui a fost deschisă abia în 1994. Au urmat importante expoziţii internaţionale, la Chicago în 1995, la Lausanne în 2005, la Bremen în 2008. În 2011, Serge Lemoine, căruia îi aparţine şi iniţiativa acestui eveniment de la Yerres, a contribuit la cunoaşterea pictorului printr-o expoziţie găzduită de “Muzeul Jacquemart-André”, dedicată celor doi fraţi Caillebotte, Gustave şi Martial, unul pictor, celălalt fotograf.

Caiace pe Yerres

Multă vreme, Caillebotte a rămas în umbra donaţiei sale, care a introdus, pentru prima dată, în colecţiile naţionale, arta celebrilor săi prieteni pe care i-a susţinut şi cărora le-a cumpărat primele opere.

În timpul vieţii, Caillebotte a expus împreună cu prietenii săi, chiar dacă situaţia lui financiară îl scutea de grija de a vinde lucrările. De-a lungul anilor, pe măsură ce a îmbrăţişat cauza impresioniştilor, el s-a afirmat mai puţin ca pictor. Nu se considera egalul lor, deşi, în 1882, Huymans scria: „… Se pare că a reuşit să-şi limpezească privirea care este una dintre cele mai precise şi mai originale. Este un mare pictor şi unele dintre tablourile sale îşi vor păstra locul alături de cele mai bune ale vremii”.

Vâslaş cu joben

Din 1874, devenind bogat prin moştenire, a cumpărat tablouri de Monet, Renoir, Degas. În primul rând ca să-i ajute pe aceşti pictori respinşi de critică şi ignoraţi de public. Caillebotte declara: „Nu-i vrea nimeni, îi cumpăr eu”. A jucat rolul de agent artistic pe lângă pictorii independenţi pentru organizarea expoziţiilor lor alături de Salonul Oficial. Clarviziunea şi generozitatea lui au fost marcate prin testamentul din 1876, care lăsa Statului colecţia lui.

Grădinile pictorului

Vestitul Triptic din 1878

Pictorul a fost însă unul dintre actorii importanţi ai mişcării impresioniste nu numai prin activitatea sa de Mecena, dar şi prin cea de pictor îndrăgostit de grădini. Este primul care a realizat utopia numită “grădina pictorului”, amenajându-şi la proprietatea cumpărată de tatăl său la Yerres în 1860 o reşedinţă de vară pentru familie.

Zidul grădinii de legume

Drum în pantă

După studii de drept şi primele cursuri de pictură în atelierul lui Bonnat la Şcoala de Belle Arte, el i-a apreciat pe tinerii pictori independenţi, care nu purtau încă numele de impresionişti, preferând luminii cenuşii a atelierului şi exemplului maeştrilor strălucirea plein air-ului şi straturile de flori, ca în “Grădină la Yerres” din 1876. Între 1875 şi 1879, un întreg ansambu de picturi a fost realizat în acest paradis natural, deschizând calea nu numai propriilor sale experienţe, urmărite până la sfârşitul vieţii, dar şi celorlalţi artişti. Este suficient să privim unele motive din această perioadă, cum ar fi “Nuferii”, realizat înainte de 1879, pentru a înţelege importanţa acestui pionier.

Grădina de legume

Diferiţi autori apropiaţi de impresionişti au subliniat, de altfel, legătura dintre Caillebotte şi maestrul de la Giverny: “Dacă Monet căpătase gustul pentru grădini la Argenteuil, în contact cu Cailebotte, prietenul lui, de asemenea mare grădinar, fără îndoială el moştenise şi de la părinţii săi pasiunea pentru flori, dacă ne gândim la frumosul tablou «Terasă la Saint-Adresse»”, scria Jean-Pierre Hoschedé.

Opere strălucitoare de îndrăzneală

Nuferi

Proprietatea de la Yerres a lui Caillebotte trebuie privită ca Giverny-ul său, dar picturile lui sunt altceva decât un succedaneu al celor ale ilustrului său prieten. Dacă proprietatea nu face obiectul unor cercetări meticuloase din partea artistului, ea rămâne inima preocupărilor sale şi a vilegiaturilor estivale. Legată de Paris prin calea ferată, ea a fost reamenajată cu atenţie de familia artistului, de la faţada principală a corpului central la instalarea de voliere de jur împrejur, pe suprafaţa destinată fermei, şi la construirea unei capele în stil romano-gotic, pentru Alfred Caillebote, uns preot în 1858. Refugiu ideal pentru tânărul pictor care îşi găseşte aici primele izvoare de inspiraţie în momentul în care se hotărăşte să renunţe definitiv la doctrina clasică învăţată la Şcoala de Belle Arte.

Yerres, Efect de ploaie

Operele create în aceşti câţiva ani sunt decisive şi strălucitoare de îndrăzneală. Caillebotte arată foarte puţin ce se petrece la Casin (numele clădirii), nu există decât o pictură neterminată cu interiorul casei, intitulată “Le Billard”, datând din 1878. Atenţia lui s-a îndreptat către parc, malurile râului Yerres şi grădina de legume, care devin subiectele unor picturi de uimitoare precocitate. Multe dintre ele, cum ar fi “Zidul grădinii de legume”, din 1877, sunt de mici dimensiuni şi par să indice statutul lor de picturi în aer liber. Aşa cum susţine Dominique Lobstein în catalogul expoziţiei, “niciuna dintre aceste picturi, pe care le-am putea privi ca pe nişte schiţe, nu pare să fi fost pregătită de unul sau mai multe desene, niciuna n-a servit de studiu pregătitor pentru o operă de mari dimensiuni. Ele mărturisesc o activitate permanentă, un antrenament regulat, probabil în faţa motivului, demers a cărui singularitate trebuie subliniată”.

Portrete la ţară

Este un fel de a spune că este dificil de stabilit statutul lor, fie de opere de sine stătătoare, fie de exerciţii de tinereţe, asemănătoare gamelor unui muzician. Multe dintre aceste compoziţii sunt de o îndrăzneală la fel de mare ca aceea din operele terminate, mai ales cele realizate la Paris cu bulevardele lui Haussmann. În faţa unor picturi ca “Yerres, efect de ploaie”, din 1875, aflat în Muzeul de Artă de la “Indiana University”, privitorul este uimit de radicalitatea compoziţiei construite pe verticală, în benzi suprapuse. Istoricii de artă au vorbit despre influenţa gravurilor japoneze şi de cea a fotografiei. Este desigur adevărat, dar asta nu explică maturitatea interpretării lor. Moda japonismului în Franţa era abia la începuturile ei, primul Pavilion Japonez apărând la “Expoziţia Universală” de la Paris în 1867. Influenţa fotografiei este plauzibilă şi ea, deşi riscată. Niciun pictor nu îndrăznea la acea dată s-o proclame. Expoziţia organizată de Serge Lemoine arată că, în cazul celor doi fraţi, pictorul l-a inspirat pe fotograf prin “cadrajele” sale “instantanee”, şi nu invers. Unele cadraje plojante au apărut foarte devreme, aşa cum o dovedeşte compoziţia “Caiace pe Yerres”, din 1878, conservată la Muzeul de Artă din Rennes, care sugerează viziunea unui pictor cu picioarele în apă sau, mai curând, efecte permise de o practică fotografică pe are Gustave nu o avea. Ele par să însoţească sau chiar să anticipeze unele puncte de vedere inedite şi spectaculoase din picturile bulevardelor lui Haussmann, văzute din balcoanele caselor care le flanchează.

La scăldat pe malul râului Yerres

Se poate spune, în consecinţă, că grădina de la Yerres a fost un laborator al operei lui Caillebotte în asamblul ei şi că aceste experienţe nu au echivalent în arta acelui moment. De altfel, unii critici din epocă nu văd în ele decât stângăcia unei perspective greşite în mod voluntar. Dovadă că ochiul nu era încă obişnuit cu aşa ceva. Paul Mantz scria în “Le Temps” din aprilie 1877: “Femeile pe care le-a grupat în «Portretele la ţară» sunt aşezate pe un teren în pantă care nu este menit să asigure privirea. Plantele verzi din fundal vin prea în faţă”.

Plăceri epicureene şi panteism

Bulevard parizian

Nu este deigur suficient să enumeri îndrăznelile formale şi nici să-l consideri pe artist ca un epigon al impresionismului. Pentru că, în afara experienţelor în plein air şi a compoziţiei, Gustave Caillebotte abordează în compania prietenilor săi noi subiecte, cele ale apei şi ale naturii. Dar, şi aici, comparaţiile i-ar putea fi favorabile lui Caillebotte, împotriva aşteptărilor şi împotriva unei istorii a artei care a admis acest lucru abia după mult timp.

Bărbat la fereastră

Renoir şi Monet au inaugurat scenele de destindere din staţiunile balneare în 1869, la Grenouillère, dar niciunul n-a îndrăznit să picteze personaje în costume de baie, în dungi sau cu revere roşii, într-o manieră pe cât de amuzantă, pe atât de modernă. Caillebotte a făcut-o în 1878. Desigur, la câţiva ani după Bazille, care o făcuse în 1869 şi care a dat tonul corect înainte de a muri în război în 1870. Nouă ani mai târziu, Caillebotte este singurul care se raliază acestei inovaţii răsunătoare prin “trivialitatea” ei, cel puţin din punctul de vedere al epocii. Este, de asemenea, singurul care îndrăzneşte să picteze o capodoperă cum este “Vâslaş cu joben” (1875-1878), surprinzând un tânăr burghez cu joben şi cămaşă cu mâneci lungi, prezentat într-o viziune uşor brutală, luată de foarte aproape, dintr-un unghi frontal. Dimensiunea tabloului relevă ambiţiile sale. Este rezonabil să presupui că pictorul vedea în aceşti vâslaşi noii eroi ai societăţii moderne, demni până şi de pictura istorică. Şi, desigur, nu poate fi uitat aşa-numitul “Triptic” din Yerres, format din “Pescuitul cu undiţa”, “La scăldat pe malul râului Yerres” şi “Caiace pe Yerres”, realizate în 1878.
O poezie specială a apei şi a luminii îndeamnă la meditaţie. Tot aşa cum unele peisaje lipsite de prezenţa umană pot provoca în cel care le priveşte o anumită melancolie prielnică contemplării divinului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.