Care sunt urgențele la ministerul ce va fi condus de Sevil Shhaideh

Ministrul propus de PSD pentru funcția de ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei şi Fondurilor Europene, Sevil Shhaideh, a declarat în fața comisiilor reunite pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi a comisiei pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare din Senat că urgențele instituției pe care o va conduce sunt „asigurarea surselor de finanţare pentru autorităţile locale, infrastructura locală – programul naţional de dezvoltare locală şi fondurile europene”. „În programul de guvernare avem foarte clar stipulat că acele autorităţi locale care nu reuşesc să aibă la nivelul 750 de lei per locuitor venituri pentru secţiunea de funcţionare şi dezvoltare, statul echilibrează bugetele acestor autorităţi locale”, a spus Sevil Shhaideh. Aceasta a fost nevoită să accepte funcția de ministru după ce președintele Klaus Iohannis a refuzat să o desemneze premier așa după cum a propus PSD.

Ministrul propus a vorbit și despre măsurile de clarificare a răspunderii administrative. „Trebuie clarificată răspunderea administrativă la nivelul competenţelor aparatului de specialitate care lucrează şi partea de ales local sau partea de demnitar”, a afirmat Shhaideh. Conform acesteia, problema care se pune este a „competenţelor”. „Atât timp cât există aparat de specialitate, (…) primarul este singurul care astăzi răspunde în faţa legii dacă ceva este în neregulă (…) şi în acest sens se impune clasificarea competenţelor”, a spus Shhaideh. În cadrul audierii, care a durat 10 minute, Shhaideh a fost întrebată dacă estimează că se vor face presiuni de către primari asupra „aparatului tehnic” al administraţiei locale. Răspunsul a fost „Nu”. „Atât timp cât competenţele vor fi foarte clare, nu vor exista aceste presiuni”, a adăugat ea.

Două dintre subiectele abordate au fost descentralizarea și regionalizarea. „Partea de descentralizare, în anul 2016, au fost pregătite de Ministerul Dezvoltării strategiile pe partea de descentralizare cu proiectele pilot. Deci, au fost nişte modificări pe legea descentralizării, unul din elementele de respingere a proiectului de atunci era că nu am făcut proiecte pilot pe descentralizare unor anumite domenii. S-au revizuit aceste elemente şi continuăm zona de descentralizare a competenţelor”, a precizat Shhaideh..

Cât priveşte regionalizarea, Sevil Shhaideh a spus că aceasta se va putea realiza numai după revizuirea Constituţiei. „În anul 2013, proiectul de regionalizare – descentralizare era un proiect compact. Regionalizarea (…) ca să poată să pornească ca şi proiect cu sarcini descrise, cu elemente funcţionale, avea nevoie de un element important, respectiv revizuirea Constituţiei. Din aceste considerente, partea de regionalizare va continua sau se va pune în operă dacă va exista proiectul de revizuire a Constituţiei. Chestiunea legată de funcţiunile pe regiune erau deja pregătite”, a completat ministrul desemnat.

Sevil Shhaideh a primit, în finalul şedinţei, 28 de voturi „pentru” şi 11 „împotrivă”.

În cadrul audierilor a avut loc și un mic moment tenisionat. Președintele Comisiei, Florin Cârciumaru, a anunțat ca vor fi adresate un număr limitat de întrebări ministrului propus. Parlamentarii PMP au reacționat pentru că au fost excluși de la întrebări. Liberalii, în schimb, s-au plâns că a fost aleasă o sală mult prea mică și, din această cauză, nu încap toți membrii Comisiei. Unul dintre cei care nu au mai prins loc la masă este chiar șeful USR, Nicușor Dan. Într-un final, Florin Cârciumaru a supus la vot algoritmul de întrebări deja stabilit, iar majoritatea PSD-ALDE s-a impus. Într-un final, li s-a permis și reprezentanților PMP să adreseze întrebări ministrului desemnat, Sevil Shhaideh.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4607 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.