Cazanciuc: Evaluare pe MCV în decembrie

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat vineri la Radio România Actualități că următoarea vizită de evaluare pe MCV va avea loc în decembrie, înainte de raportul care trebuie să apară în ianuarie-februarie anul viitor.

Ministrul a precizat că în ceea ce privește următorul raport MCV a avut loc recent o vizită de evaluare și că temele de interes au fost cele privind implementarea Codurilor.

„Lucrul acesta se face fără niciun fel de sincope și mă bucură acest fapt. A fost constatat în mod direct de experții MCV atât în București, cât și în țară că previziunile puțin pesimiste ale unora nu s-au adeverit sub nicio formă. Următoarea vizită de evaluare va fi în decembrie, înainte de raportul care trebuie să apară undeva în ianuarie-februarie. Sunt convins că progresele constatate în ultimul raport, în cursul acestui an, vor fi consemnate în viitorul raport. Ceea ce îmi doresc este ca în noua formulă a Comisiei să cultivăm acest parteneriat într-un format, dacă se poate, valabil la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii și să încercăm, împreună cu Comisia, să convingem unele state membre că nu există nicio conexiune între MCV, spre exemplu, și aderarea României la Spațiul Schengen”, a spus Cazanciuc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.