Ce a făcut Gelu Diaconu trei ani în fruntea Fiscului

Gelu Diaconu, demis joi de premierul Dacian Cioloș, a fost numit în fruntea Fiscului în 2013, în perioada guvernului USL, fiind susţinut de către liberali.

Este finul fostului vicepreşedinte PNL Dan Radu Ruşanu, care este la rândul său naşul fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu. Pe timpul mandatului lui Diaconu a fost desfiinţată Garda Financiară pentru ca după aceea să se înfiinţeze, cu ajutorul SRI şi al procurorilor, Direcţia Antifraudă, instituţie care a creat multă zarvă în rândul comercianţilor din pricina controalelor pe care le-a demarat de la jumătatea anului trecut.

De asemenea, Diaconu a desfiinţat cele 42 de direcţii judeţene ale ANAF şi a înfiinţat opt structuri regionale. În primul an de mandat, Fiscul a reuşit încasări reprezentând 32% din PIB, nimic spectaculos, fiind în media anilor de dinainte.

Un an mai târziu, încasările aveau să scadă, până la 31,7% din PIB, fapt care i-au atras multe animozităţi. Diaconu nu şi-a dat demisia când s-a rupt USL pe motiv că o astfel de decizie va afecta iremediabil bugetul de stat. Miniştrii de finanţe care s-au perindat, Ioana Petrescu şi Eugen Orlando Teodorovici, s-au arătat nemulţumiţi de activitatea lui Diaconu însă cel care l-a dat jos a fost premierul tehnocrat Dacian Cioloş, după ce ministrul Anca Dragu i-a cerut expres demisia în urma declanşării urmării penale de către DNA.

Îndârjirea cu care şi-a păstrat postul în timpul mai multor miniştri şi refuzul de a-şi da demisia i-au atras acestuia porecla de “Nemuritorul”. Anul trecut a fost unul mai reuşit pentru Diaconu pentru că înfiinţarea Direcţiei Antrifraudă, în baza unui proiect finanţat de Banca Mondială, de 91 milioane de euro, a dus la înteţirea controalelor la agenţii economici, în special la cei din marile lanţuri comerciale, gen Dragonul Roşu, Dorally etc, urcând încasările la 33,1% din PIB. Respectivele controale au generat multe critici din partea patronilor care au acuzat inspectorii Fiscului de abuz.

Pe timpul lui Diaconu, Fiscul a început verificarea a 336 de români cu averi mari însă în doi ani a reuşit să controleze averile a doar 10 persoane, care nu au declarat venituri de 87 de milioane de lei.

ANAF-ul lui Gelu Diaconu a fost foarte criticat pentru că nu a reuşit să recupereze prejudiciile din dosarele de corupţie. De altfel, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat în 2015 că există bunuri puse sub sechestru în valoare de peste 300 de milioane de euro, dar banii nu intră în conturile statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.