Ce noutăţi aduce anul 2017 pentru utilizatorii de telefonie mobilă

Începând cu 15 iunie 2017, toţi cei care vor călători în statele membre ale UE se vor bucura de aceleaşi tarife de telefonie mobilă ca acasă, fără niciun cost suplimentar. La mijlocul anului trecut, Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană au ajuns la o înţelegere privind introducerea unei pieţe unice în telecomunicaţii, care presupune eliminarea tarifelor de roaming şi accesul egal la internet pentru toţi utilizatorii din spaţiul comunitar.

„Dacă mă gândesc la obiectivele provocatoare de pe agenda noastră, cu cele mai multe elemente de noutate, le-aş menţiona pe cele referitoare la faptul că vrem să ne asigurăm că utilizatorii din România pot valorifica cât mai bine beneficiile pieţei interne a Uniunii Europene. În primul rând, este vorba de eliminarea tarifelor de roaming în interiorul UE. Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorii finali din România (cu abonamente sau cartele) vor putea folosi minutele/SMS-urile/MB(GB), disponibile la nivel naţional în afara propriei reţele, inclusiv în roaming în interiorul UE, fără alte costuri suplimentare. În cazul utilizatorilor finali de cartele şi a celor care beneficiază de planuri tarifare nelimitate, furnizorii vor putea aplica anumite limite rezonabile în ceea ce priveşte serviciile de date consumate în roaming în interiorul UE. Principiile pentru stabilirea acestor limite rezonabile au fost agreate la nivel european, dar ANCOM are mai multe responsabilităţi în ceea ce priveşte modul concret în care acestea vor fi aplicate şi monitorizate”, a declarat Cătălin Marinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare şi Administrare în Comunicaţii (ANCOM).

Acesta a spus că în România, există încă prea multe localităţi neacoperite cu reţele de comunicaţii şi prea mare deficitul de conectivitate acolo unde reţelele există, şi de aceea este nevoie de aplicarea efectivă a prevederilor noii legi a regimului infrastructurilor – Legea 159/2016. „Multe dintre resursele ANCOM vor merge în 2017 către acţiunile necesare pentru aplicarea efectivă a prevederilor noii legi a regimului infrastructurilor – Legea 159/2016, cu scopul de a reduce costurile instalării reţelelor de bandă largă în România. Principalul rezultat al aplicării acestei legi va fi o reducere a duratei şi a costului instalării şi dezvoltării de elemente de reţea, în beneficiul utilizatorilor de comunicaţii electronice. În România există încă prea multe localităţi neacoperite cu reţele de comunicaţii şi prea mare deficitul de conectivitate acolo unde reţelele există, încât să nu facem din aplicarea acestei legi o prioritate a ANCOM, în 2017 şi în anii ce vin (…) Mai concret, vom realiza un punct unic de informare cu privire la amplasarea, traseul, tipul şi utilizarea actuală a infrastructurilor fizice, vom stabili tarifele maxime pentru exercitarea dreptului de acces pe proprietatea publică şi vom evalua costurile infrastructurilor fizice în vederea stabilirii, pentru anumite tipuri din acestea, a unor tarife orientative de acces. În colaborare cu Ministerul Comunicaţiilor şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice vom stabili normativele tehnice privind proiectarea şi realizarea infrastructurilor fizice necesare extinderii reţelelor de comunicaţii electronice”, a declarat Marinescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.